Profesorul de economie mondială Christian Năsulea: „Foarte multe dintre cheltuielile pe care Guvernul insistă să le facă nu sunt cheltuieli esențiale”

România poate ajunge la prosperitatea statelor din Occident doar pe măsură ce va renunța la cheltuieli publice motivate electoral, consideră Christian Năsulea (38 de ani), profesor de economie mondială la Academia de Studii Economice (ASE) din București.

El atrage atenția că statul român cheltuie mult mai mult decât încasează, de prea mulți ani, iar asta afectează șansele de dezvoltare economică.

NewMoney: România s-a ancorat de câteva luni la un nivel inconfortabil al datoriei publice, în jurul a 600 de miliarde de lei, adică 50% din produsul intern brut (PIB). E vreo șansă să mai coboare de acolo în viitorul previzibil?

Christian Năsulea: În condițiile unui deficit bugetar foarte ridicat, foarte puțin probabil să revenim la o datorie publică mai mică. O mare parte din datoria publică se explică prin costuri interne, avem un dezechilibru mare între cheltuielile publice și veniturile limitate ale statului, mici și greu de crescut.

În plus, începem să avem și noi, așa cum au și alte state din Europa, costuri ridicate cu dobânzile de la creditele luate de stat în trecut ca să finanțeze deficitul. Pe termen lung, dacă o ținem tot așa, o să ajungem în situația Franței, care folosește o parte uriașă din încasările la bugetul de stat ca să plătească dobânda la creditele din care finanțează cheltuielile publice. Se vorbea la un moment dat în Franța de situația în care mare parte din ce se încasa la bugetul de stat reprezentau dobânzi, și tot bugetul public funcționa pe datorie. România e foarte departe de asta, dar, ținând cont de cum a crescut datoria publică în ultimii zece ani, nu este o situație de neînchipuit.

– Legea prevede că Guvernul ar trebui să treacă deja la măsuri, precum înghețarea salariilor bugetarilor. Se întâmplă asta?

– În niciun caz. Bugetul pe acest an, mai ales după ultima rectificare, arată că Guvernul e de-a dreptul iresponsabil cu modul în care alocă banii, în care refuză să scadă cheltuielile cu diverse facilități și privilegii doar pentru anumite categorii sociale. O altă mare problemă o reprezintă neconcordanța dintre estimările din ultima rectificare, privind sumele care trebuie alocate pentru achitarea schemelor de plafonare și compensare. Probabil că în toamnă vom vedea o nouă rectificare, prin care cifra alocată compensării furnizorilor de energie va trebui să fie multiplicată de mai multe ori. Am putea ajunge la cifre de zece ori mai mari doar la capitolul acesta.

CAPITAL DE ÎNCREDERE

– Care sunt efectele unei datorii publice atât de ridicate în economie?

– Un efect important este scăderea încrederii piețelor financiare în capacitatea economiei românești de a fi productivă și profitabilă pe termen lung. Nu trebuie uitat că banii, într-o economie, sunt generați de sectorul privat, de activitățile economice ale antreprenorilor, firmelor, multinaționalelor. De acolo vine valoarea adăugată, iar pentru a avea investiții continue, astfel încât să avem productivitate economică pe termen lung, astfel și încasări mai mari la buget din taxe și impozite, trebuie să avem semnale pozitive către investitorii care își cheltuie timpul și banii în dezvoltarea de noi activități economice. Iar dacă se vede că Guvernul rămâne pe un drum care duce către deteriorarea situației economice per ansamblu, asta descurajează investitorii. Iar creșterea economică are de suferit.

– Dintre opțiunile pe care le are la dispoziție Guvernul, ce credeți că se va întâmpla mai curând, o mărire a taxelor sau o scădere a cheltuielilor?

– Mărirea taxelor nu aduce niciodată efectele directe pe care și le imaginează de obicei politicienii. Apare efectul curbei Laffer (Arthur Laffer, economist american; curba Laffer stabilește corelația dintre rata de taxare a veniturilor și colectarea lor la bugetul de stat, n.r.). Adică în momentul în care crești taxele nu înseamnă că vei crește și încasările la buget.

Vă dau exemplul introducerii recente a normei care prevede că trebuie achitată contribuție completă și pentru locurile de muncă cu numai câteva ore pe zi, fracțiile de normă. Această reglementare a dus la dispariția a cel puțin 100.000 de locuri de muncă. E scenariul clasic, în care politicienii își închipuie că, dacă vor crește taxele, vor încasa mai mulți bani, iar economia îi surprinde, arătându-le că vor încasa mai puțini bani, de fapt, pentru că au creat un mediu fiscal mai puțin favorabil.

Un alt exemplu: introducerea cotei unice de impozitare, de 16%. La momentul introducerii sale, acum mai bine de 15 ani, încasările au crescut, tocmai pentru că era o cotă mai mică de taxare, simplu de înțeles și de aplicat, și deci a generat încasări mai mari. A intrat în funcțiune atunci acel mecanism prin care contribuabilii analizează rezonabilitatea taxelor. În situația în care avem taxe pe care contribuabilul le consideră rezonabile, crește probabilitatea ca el să le și plătească, în loc să caute tot felul de formule să evite achitarea acestor taxe.

Cât despre scăderea cheltuielilor, avem în continuare problema că foarte multe dintre cheltuielile pe care Guvernul insistă să le facă nu sunt cheltuieli esențiale, nu sunt cheltuieli rezonabile și nici nu sunt cheltuieli corecte din punct de vedere moral. Nu e corect să fie alocate fonduri suplimentare pentru anumite categorii de cetățeni, un exemplu fiind pensiile speciale, și să fie obligați toți ceilalți cetățeni să le acopere din taxele lor.

EXEMPLE GREȘITE

– Cum suntem noi, ca nivel al datoriei publice, față de statele din regiune și față de statele occidentale?

– În 2019, Bulgaria avea datoria publică la numai 20% din PIB. În același timp, Belgia avea datoria publică de aproape 100% din PIB. Ambele țări sunt mai mici decât România, dar, din acest punct de vedere și nu numai, sunt la două poluri opuse. Bulgaria merge în general mai prost decât România, în timp ce Belgia este o țară care, în general, merge mult mai bine decât România.

Și politicienii noștri folosesc deseori aceste exemple drept argumente pentru faptul că nu e o problemă că avem o datorie publică atât de ridicată. Unii dintre ei spun că ar trebui să mergem și mai departe, să ne îndatorăm și mai mult, pentru că, uite, țările dezvoltate se descurcă și cu o datorie publică extrem de ridicată, precum Belgia și Franța.

Cred că nu ar trebui să ne uităm în jur să vedem ce greșeli fac alții, ca să facem și noi aceleași greșeli, ci să ne gândim ce anume poate ajuta economia românească să crească rapid, să ne putem dezvolta, să ajungem în 10-20 de ani pe primele locuri în topul economiilor europene, nu să rămânem confortabil pe penultimul loc din Uniunea Europeană.

– Se împrumută România prea scump?

– Dobânzile, de fapt, abia au început să crească. Nu putem să dăm vina pe ele pentru ce se întâmplă cu datoria publică. Cât despre creșterea dobânzilor, în general, ele reprezintă de fapt nota de plată pentru măsurile economice luate în timpul pandemiei. Au fost numeroase pachete de ajutor acordate de Comisia Europeană, de guvernele naționale, care au pus în circulație foarte mulți bani ce nu aveau acoperire în productivitate, în perioada respectivă.

În acest moment, toate băncile centrale, fie că vorbim de cea care coordonează euro, leul, dolarul american sau orice altă monedă, încearcă să găsească o dobândă corectă de politică monetară astfel încât să reechilibreze balanța dintre productivitate și masa monetară existentă pe piață. Creșterea dobânzilor presupune ca efect o retragere parțială a banilor de pe piață, prin economisire. Încă din momentul în care au apărut acele pachete de ajutor, în timpul pandemiei, era clar că mai devreme sau mai târziu va apărea și nota de plată pentru aceste măsuri de asistență pentru diverse industrii și diverse categorii sociale. Sigur că acele măsuri erau necesare, pentru că nu cetățenii și nu firmele au decis să se oprească toată activitatea economică. Numai că așa a pornit acest lanț al slăbiciunilor, care ne-a adus în situația de azi, cu o creștere foarte accentuată a dobânzilor.

– Prea mulți bani pe piață au alimentat inflația…

– Anterior, dobânzile foarte scăzute, uneori chiar negative, pe care le-au practicat Banca Centrală Europeană, Banca Națională a României, Federal Reserve (banca centrală a Statelor Unite ale Americii, n.r.) au ridicat o altă problemă, de ordin practic și moral.

Dobânzile mici ajută economia să crească susținut, productivitatea firmelor și a cetățenilor era în creștere, așa că ar fi trebuit să avem, de fapt, deflație. Pentru că doctrina băncilor centrale este în prezent a stabilității monetare, așa cum e declarată în obiectivele Fondului Monetar Internațional, organizație care dă tonul pe zona asta, băncile centrale au înțeles că trebuie să practice niște dobânzi de referință foarte mici, astfel încât masa monetară să se extindă în ritmul în care se extindea productivitatea economică.

Oamenii au fost în general de acord, au preferat să știe că o pâine costă un leu azi, tot un leu mâine și așa mai departe. Ar fi fost un factor destabilizator dacă pâinea ar fi costat un leu azi, 80 de bani mâine, 50 de bani peste două zile și tot așa. Acum, expansiunea productivității economice a rămas în urmă, masa monetară s-a extins prea mult, tocmai din cauza măsurilor de care vorbeam. Productivitatea economică nu a putut ține pasul tocmai fiindcă oamenii au rămas închiși în casă și nu s-au putut produce lucruri. În numele aceleiași stabilități economice, a venit momentul ca băncile centrale să ridice dobânzile astfel încât pâinea să rămână la același preț și azi, și peste o lună. Băncile centrale fac probabil aceste ajustări mult mai lent decât ar fi trebuit.

DEFICITUL BUGETAR, ȚINTĂ URIAȘĂ

– Care este impactul creșterii datoriei publice pentru rezervele Băncii Naționale a României? Și cum evaluați răspunsul BNR la situația în care ne aflăm?

– Banca Națională a României reacționează corect, poate un pic mai lent decât mă așteptam, credeam că va crește dobânda-cheie mai rapid. Dar probabil că ritmul a fost bun, pentru că nu s-au speriat investitorii. BNR a imprimat un ritm predictibil schimbărilor pe care le operează, iar oamenii știu acum la ce să se aștepte, își pot face niște planuri. Rezervele nu sunt cel mai important criteriu, alte mecanisme sunt mai importante privind reglarea ritmului de generare a masei monetare.

– O prognoză a Comisiei Europene arată că datoria publică a României ar putea ajunge în 10 ani la 73% din PIB. Ce ar trebui să facem să nu ajungem acolo?

– 73% reprezintă datoria Croației din acest moment. Iar Croația este un exemplu pentru multă lume, a aderat la UE mai târziu, dar e deja membră a Zonei Euro. Ca să evităm să ajungem la un nivel de îndatorare atât de ridicat, ar trebui ca Guvernul României să-și propună un deficit bugetar mai mic decât cele impuse de Comisia Europeană. Deci o situație cu totul diferită față de cea din prezent, în care avem o țintă de deficit bugetar uriașă, de 6% din PIB. Normal că vom ajunge foarte repede de la 50 la 73%, nici măcar nu mai e mare distanță până acolo!

Guvernul ar trebui să își asume cu responsabilitate ținte de deficit bugetar precum cele din Marea Britanie. E drept că nici Marea Britanie nu reușește să-și atingă țintele întotdeauna, că una e să-ți propui 0,2% și alta este să-ți propui 3%. Ar fi extrem de avantajos pentru dezvoltarea economiei pe termen lung să avem o lege prin care bugetul statului să trebuiască să fie închis pe zero în fiecare an. Dacă avem bani, facem cheltuieli, dacă nu avem bani, nu facem cheltuieli.