Acest articol apare în numărul 29 (4-17 decembrie) al revistei NewMoney
Proiecte de infrastructură puține, scumpiri la utilități și importuri cu prețuri de dumping – care a fost răspunsul celui mai mare producător local de oțel, ArcelorMittal Galați, la transformările dure ale pieței? Un program lansat în 2009 – care a adus combinatul pe profit operațional după o pauză de mulți ani –, produse cu valoare adăugată și exporturi.
Creșterea economică a ultimilor ani nu a existat pentru sectoarele grele ale industriei, afectate în continuare de criză și de lipsa comenzilor. Mai mult, activitatea din metalurgia românească a atins în 2016 cel mai scăzut nivel din ultimii ani. În ceea ce privește strict cererea de oțel, România rămâne o piață de dimensiuni reduse, cu un consum de 1,5 milioane de tone de oțel, de 11 ori mai puțin decât Turcia, de exemplu.
Directorul general al ArcelorMittal Galați, Bruno Ribo, are mai multe explicații pentru acest raport: volumul scăzut al proiectelor de infrastructură, slăbirea unor afaceri consumatoare de oțel, înrăutățirea continuă a climatului de afaceri – resurse energetice scumpe față de țările din afara UE, un mediu de afaceri instabil, care se schimbă des și brusc, fără studii de impact sau simulări, dar și lipsa unui sprijin pentru economia locală folosind instrumente ale UE utilizate în alte țări din estul continentului.
„ADEVĂRUL AMAR“. Cu o productie de șapte milioane de tone în 1989, Combinatul Siderurgic din Galați livrează acum două milioane de tone anual. Sau chiar mai puțin. În acest an, de exemplu, pentru că producția a fost oprită timp de o lună pentru investiții și lucrări de întreținere, rezultatul va fi ușor sub cel de anul trecut, de două milioane de tone.
„Adevărul amar pentru noi este că și la două milioane de tone de oțel pe an suntem încă prea mari pentru România: exportăm între două treimi și trei sferturi din producția noastră, pe piețe competitive, unde ne întâlnim cu competitori care provin din țări cu un climat de afaceri mai favorabil: prețuri mai scăzute ale energiei, unde nu există subvenții pentru sursele regenerabile de energie care să împovăreze consumatorii, care au un cadru stabil și o piață internă puternică“, explică managerul francez al combinatului, într-o discuție cu NewMoney.
În aceste condiții, rezultatele financiare ale companiei nu ar mai trebui să surprindă (prea tare) pe nimeni: opt ani consecutivi de pierderi, cu un minus total de aproape un miliard de euro în perioada 2009-2016. Practic, primele rezultate ale programului lansat în 2009 de reorganizare a activității combinatului, care vizează un plus de eficiență de 20%, încep să se vadă abia acum. „Cel mai important este că suntem în cifre operaționale pozitive, după mulți ani dificili și sprijin continuu din partea companiei-mamă“, spune Ribo, exemplificând cu investițiile de 450 de milioane de euro finanțate post-criză de grupul condus și controlat de miliardarul indian Lakshmi Mittal.
În 2015-2016, importurile de oțel chinezesc la prețuri de dumping au afectat compania într-o măsură atât de mare încât unitatea a fost la un pas să oprească producția. Între timp însă, UE a luat măsuri antidumping care și-au dovedit eficiența. Acum, Ribo atrage atenția asupra unui alt risc care amenință supraviețuirea producătorilor europeni de oțel – schema de comercializare a certificatelor de emisii cu efect de seră, EU ETS. Majoritatea producătorilor din UE nu vor putea respecta standardele viitoare ale EU ETS, aplicabile din 2021, din cauza tehnologiilor disponibile, astfel că vor fi nevoiți să cumpere „drepturi de producție“, ceea ce le va afecta costurile. Europa va produce mai puțin oțel, iar consumatorii vor cumpăra din afara UE, unde taxele nu există. „Dar care ar fi beneficiul pentru mediul înconjurător, la nivel mondial? Niciunul. Vom exporta pur și simplu locuri de muncă în afara Europei, dar mediul ar continua să fie afectat“, susține Ribo.
Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.
