Probleme românești ale lumii întregi

Gianina Cărbunariu este unul dintre numele importante din teatrul românesc de după 2000. Din 2004, când a pus în scenă prima sa piesă, „Stop the Tempo“, în Green Hours, textele sale au fost orientate spre probleme ale actualității.

Cea mai recentă montare după un text al Gianinei Cărbunariu, „Artists Talk“, a avut premiera la jumătatea lunii trecute în sala Arcub de la București. Noul spec­tacol urmărește în cinci secvențe felul în care arta trece pe lângă miza reală pe care o are reflectarea tensiu­nilor concrete ce frământă o societate într-un anumit moment.

Paralele. Piesele sale au întotdeauna subiecte românești. Cu toate acestea, încă de la primul text lan­sat, poveștile pe care le are de spus au fost bine primite și solicitate pentru montări în străi­nătate. „Un spectacol despre trei tineri care trebuie să ţină ritmul halucinant al lumii în care trăiesc: să-şi ia trei joburi, să vândă «mama» în reclame imbecile şi imbecilizante, să fie «super-mega-extra cool». Singura soluţie pe care cele trei personaje o găsesc în urma unei experienţe la limita căreia îi fac faţă împreună este să oprească acest ritm (Stop the Tempo!). Un spectacol în care actorii îşi asumă personal şi în întregime mesajul pe care încearcă să-l transmită“, este descrisă pentru regi­zorcautpiesă.ro povestea acestui text în care personajele poartă numele actori­lor care le-au jucat pentru prima oară în 2004. De atunci, povestea Mariei (Obretin), a lui Rolando (Matzangos) și a Paulei (Gheorghe) a fost pusă în scenă la Paris, Berlin, Dublin, New York, Istanbul, Viena, Nisa și Leipzig, devenind unul dintre cele mai jucate texte ro­mâ­nești lansate după 2000.

Transpuneri. De la o piesă la alta, situațiile surprinse de Gianina Cărbu­nariu au decupat istorii profund umane, care păreau să comunice aspecte la care te poți raporta în orice țară ai trăi. A doua piesă scrisă de regizoare, „Kebab“, a pornit de la fenomenul tinerilor care plecau din România în căutarea unei vieți mai bune. Personajele pe care le urmărea în acest text sunt un cuplu de tineri care părăsește țara. Fata caută să își construiască o carieră în showbiz la Dublin. Cel care le schimbă viața este un alt român, un student pe care îl cu­noaște în avionul spre Irlanda. Industria spectacolelor rămâne o iluzie și perso­na­jul principal ajunge să vândă kebab. Apoi, toți cei trei tineri dezvoltă o în­treagă rețea de activități ilegale, de la prostituție la omor.

Scrisă pentru Royal Court Theatre din Londra, piesa nu a ajuns foarte ușor să fie văzută, pri­ma montare la un teatru privat din București fiind anulată după ce, în timpul repetițiilor, unul dintre con­ducătorii instituției a considerat că limbajul folo­sit de personaje este indecent. După ce piesa a fost pusă în scenă de Teatrul Mic, „Kebab“ a fost una dintre cele mai căutate producții bucu­reș­tene, fiind invitată să fie jucată în Japo­nia, în Marea Britanie și la evenimente teatrale din Turcia până în țările nordice.

Plonjări. Dar actualitatea imediată nu este un teritoriu care confiscă pro­blemele sociale pentru Gianina Cărbu­nariu. Dacă, într-o montare clasică, spec­tacolul se formulează în urma inter­pretării unui text deja scris, în cazul pieselor Gianinei Cărbunariu lucrurile stau puțin altfel. Fiecare poveste pe care o aduce pe scenă nu are pretenția unei imitări a realității, ci surprinde interac­țiunea personală pe care regizoarea, dra­maturgul și ceilalți participanți la proiect o au cu aspecte aberante ale realității. Uneori, aceste aspecte vin din istoria recentă. În piesa „20/20“ (din 2008) ciocnirile dintre românii și ma­ghia­rii din Târgu Mureș sunt puse sub lupa teatrului. Evenimentele din 19 și 20 martie 1990 s-au soldat cu răniți și morți în ambele tabere. După două decenii, spectacolul său făcea aluzie la fap­tul că, în oftalmologie, 20/20 este o definiție a acuității vizuale perfecte.Aceasta a lipsit atâția ani în legătură cu multe tragedii petrecute în ultimul deceniu al secolului XX în România.

Și mai departe coboară montarea sa „Tipogra­fic majuscul“ (2013), care merge pe urmele tragediei unui elev din Boto­șani anchetat de Securitate în 1981. Mugur Căli­nescu a intrat în atenția meca­nis­mului opresiv când avea 17 ani și a fost cercetat timp de patru ani, până când a murit de leucemie. De fiecare dată, în piesele Gianinei Cărbunariu, faptele sunt desfă­cute în perspective multiple care depă­șesc așteptările spectatorului.

Punctual. Montarea cu care a debutat anul 2017 la Arcub întoarce perspectiva asupra resorturilor care au făcut din temele sociale subiecte la modă pentru diferite arte de azi. Autoironia, satira, șarja acidă sunt atent dozate în spectacolul care îi are în distribuție pe Ruxandra Maniu, Ilinca Manolache, Alexandru Potocean, Gabriel Răuță și Bogdan Zamfir.

Dacă în spectacolul de acum câțiva ani de la Sibiu, „Solidaritate“, Gianina Cărbunariu analiza tocmai felul în care sărăcia este transfor­mată în vină, acum (reluând printre sec­vențele surprinse chiar și cazul zidului ridicat de primar și transformat în „lucrare de artă“), personajele sale se învârt tocmai în jurul distorsiunilor că­rora le dă ocazia întâlnirea dintre artiști și diferite teme sociale. „Senzația mea e că, din multe motive, economice, politice, toată lumea și-a radicalizat discursul. Rareori mai văd oameni care stau să ana­­lizeze și să gândească. E reconfor­tant să vezi oameni care-și pun probleme pe bune și încearcă să intre într-un dialog. Asta mi se pare din ce în ce mai greu. Fiecare s-a pus pe o poziție și nu o a­bando­nea­ză. Cred că dialogul ne poate apropia, dar un dialog adevărat, nu unul de complezență“, declara ea anul trecut într-un interviu pentru Scena9.

Surround. Odată cu „Artists Talk“, se închide, într-un cerc, analiza teatrală pe care piesele Gianinei Cărbunariu o fac, deopotrivă traumelor sociale, cât și cap­a­cității pe care comunitatea o are de a reacționa (fie concret, fie afectiv). Pe rând, spectacole care pornesc din ex­pe­riența lucrului cu persoane dezavantajate ori arta folosită ca motiv de transformare a unui abuz în monument cultu­ral sau filmul documentar devenit scuză pentru neimplicare sunt prezentate cu aerul unui program de varietăți.

Problemele sociale pe care nu reu­șeau să le abordeze artiștii surprinși în primele părți ale spectacolului revin în drama Irinei Nemirovska, personajul ultimului episod prezentat în piesă. O ro­mancieră de ori­gine evreiască se refu­giază împreună cu familia din Ucraina în Franța. Pe măsură ce se formează ca scriitoare, devine o pre­zență obișnuită între colaboratorii revistelor de extremă dreaptă. Face tot ce poate pentru a se delimita de cei pe care societatea în care trăia îi transforma în victime de serviciu. Refrenele sunt cunoscute: „să facem ceva frumos“, „cu umanismul o să vă treziți că trăiți într-o țară străină“ etc. Cutre­mu­rătoare este, în schimb, transpunerea atâtor moduri de a eșua în termenii „bunului-simț“. Normele so­cietății devin simple tehnologii de mimare a comu­ni­cării ca traducerea para­lelă sau butoa­nele de reacții  schema­tice (like, sad, wow, smile) din rețelele sociale.

FOTO: Arcub