Principiul celor trei P

Cei mai mulți dintre noi spun că nu-și fac propria afacere din lipsă de bani. În realitate, pasul către antreprenoriat este greu de făcut din cu totul alte motive. Iar banii sunt probabil cea mai mică dintre probleme. O incursiune în povestea soților Alina și Daniel Donici, cofondatorii unui mic producător de lactate bio, Artesana, este edificatoare pentru această teorie. Soții Donici, protagoniștii cover story-ului din ediția curentă a revistei NewMoney, au recurs, în cei șase ani de când și-au pornit afacerea de producție, la toate formele de finanțare posibile.

La început de tot, au recurs la ceea ce literatura de specialitate anglo-saxonă numește cei trei F (Friends, Family and Fools), deveniți trei P la adaptarea în limba română: Prieteni, Părinți și Proști. Alina Donici a punctat, în cadrul interviului de do­cumentare pentru acest cover story, că, de curând, au stins o datorie către un prieten care, când a văzut banii returnați, le-a mărturisit că își luase gândul de la ei.

RISC TOTAL. Să nu credem că a te împrumuta de la acest grup de finanțatori atipici e o nimica toată. Cel mai mare risc vine din faptul că, dacă lucrurile merg prost, se pot rupe relații personale construite într-o viață, banii fiind un punct foarte sensibil. Și, în cazul soților Donici, lucrurile ar fi putut merge foarte prost. Chiar când au dat drumul fabricii – de brânză, inițial – erau pe punctul să dea faliment și să piardă totul. Locuințele părinților erau gajate la bănci, pentru că obținuseră și o finanțare bancară.

Vor reține pentru totdeauna o zi de Sfânta Maria care le-a fost salvatoare. Pe 15 august 2013, au semnat primul contract cu un mare retailer – Auchan –, care i-a ajutat să scoată capul deasupra apei. În­ce­tul cu încetul, lucrurile s-au așezat, iar brandul lor de lactate a devenit cunoscut și cerut de consumatori și, implicit, de mai multe rețele de hipermarketuri.

Oamenii investesc în oameni, spune o veche maximă devenită aproape platitudine. Dacă prietenii sau familia te văd suficient de implicat într-un proiect, vor risca să te împrumute. Ca să nu mai spunem că, în piețele mature, împrumuturile de la apropiați sunt o condiție cvasiobligatorie pentru a atrage o finanțare de la fondurile de investiții cu capital de risc (venture capital). Invers privite lucrurile, dacă nu reușești să te împrumuți de la prieteni care te cunosc de-o viață, de ce și-ar paria banii pe tine un străin?

Mai mult decât atât, o statistică de acum nouă ani, citată de Business Insider, arăta că banii atrași de startupuri de la cei trei P erau de trei ori mai mulți decât cei de la fondurile cu capital de risc. Era vorba despre 60 de miliarde de dolari, față de 21 de miliarde de dolari. Este posibil ca lucrurile să se fi schimbat între timp, pentru că în ultimul deceniu industria fondurilor de investiții a explodat – lucru vizibil în proliferarea unicornilor tehnologici, companii cu o valoare de piață de peste un miliard de dolari.

Tradițional, fondurile cu capital de risc merg către tehnologie, restul industriilor fiind mai puțin apetisante, pentru că riscul e același, însă oportu­nitățile de câștig, infinit mai reduse. Într-o situație de acest tip s-au aflat și soții Donici, care le propuneau cunoscuților să-i crediteze pentru construirea unei fabrici de brânză. Pe de altă parte, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Cei doi și-au dat seama repede că nu puteau supraviețui doar din producția de brânză, motiv pentru care și-au diversificat portofoliul cu sana, iaurt și chefir, produse acidofile în jargon de specialitate.

Dezvoltarea continuă i-a determinat să-și diver­sifice și sursele de finanțare. Pe lângă banii de la prieteni, au împrumutat în total peste un milion de euro de la bănci și au atras 250.000 de euro din finanțări europene. De altfel, consultanța pentru atragerea acestui tip de fonduri a reprezentat activitatea soților Donici înainte de a intra în antreprenoriat.

LOVITURA DE GRAȚIE. Sofisticarea supremă în materie de finanțare ar putea fi atinsă anul viitor, când proprietarii Artesana intenționează să facă o emisiune de obligațiuni pe AeRO, piața secundară a Bursei de Valori București. Soții Donici vor să se împrumute pentru o perioadă de cinci ani cu cel puțin două milioane de euro, bani necesari pentru construirea unei noi fabrici.

Cât despre atragerea în acționariatul companiei a unui fond de private equity, discuții au existat, iar varianta nu este exclusă cu totul. Soții Donici așteaptă să le scadă nivelul de îndatorare și ca afacerea să mai crească, pentru ca valoarea de piață a acesteia să fie una rezonabilă.

Apropo de mitul potrivit căruia de afa­ceri se apucă doar cei care au bani, tot acest parcurs de business arată că lucrurile stau mai degrabă pe dos. Pe scurt, nu sunteți antreprenori pentru că vi se pare conforta­bil statutul de angajat, nu aveți idei, nu aveți curaj, nu aveți viziune.

Nu aveți scuze.

Ionuț Ancuțescu are o experiență de peste 17 ani în presa economică și de business. A lucrat la publicațiile Ziarul Financiar, Capital, Biz, Business Magazin, Money Express, Forbes și Adevărul Financiar, iar acum este redactorul-șef al revistei NewMoney.