Principala îngrijorare a mediului de afa­ceri: „Reforma fiscală“ pe care România s-a angajat să o facă în schimbul banilor din PNRR

Cu toate că regulile fiscale europene, care impun încadrarea într-o țintă de deficit de 3% din produsul intern brut (PIB), sunt în continuare suspendate, situația finanțelor publice din România – și mai ales structura și traiectoria acestora chiar și în lipsa impactului pan­demiei – provoacă îngrijorare de la Bruxelles la Washington.

Îngrijorarea principală a mediului de afa­ceri este faptul că „reforma fiscală“, pe care România s-a angajat să o facă în schimbul banilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), nu va fi altceva decât introducerea de noi taxe pentru cei „buni de plată“, în condițiile în care studiile și analizele din piață arată că există numeroase „portițe“ ce pot fi închise în calea evazioniștilor și a celor ce pra­ctică optimizări fiscale excesive.

La finalul misiunii de evaluare a Româ­niei în baza Articolului IV, delegația Fondului Monetar Internațional (FMI), con­dusă de Kees Martijn, avertiza că reconstruirea spațiului fiscal prin reducerea deficitului este esențială. În absența unor măsuri credibile de reducere a deficitului bugetar, România va fi ocolită de investitori și va avea dificultăți în a atrage re­surse financiare, în condițiile în care plă­tește deja cele mai mari costuri din Europa. Potrivit datelor Eurostat, la nivelul lunii aprilie, randamentul mediu al obliga­țiu­nilor pe zece ani ale României era de 6,61%, la mică distanță aflându-se Ungaria. În cazul țării vecine însă, autori­tățile au majorat dobânda-cheie de politică monetară la 5,4%, în vreme ce în România era de doar 3%.

În opinia experților FMI și nu numai, pentru reducerea nivelului deficitului, care amenință și nivelul datoriei pu­blice, România trebuie să-și majoreze veniturile bugetare cu cel puțin 2% din PIB. Un prim capitol bugetar care necesită optimizare, în opinia lor, este impozitul pe venit, care permite sustragerea de la plata taxelor prin apelarea la alte forme de fiscalizare, dar care suferă și din cauza multiplelor ca­te­gorii de salariați care sunt exceptați (cel mai recent, angajații din agricultură și din industria alimentară).

„Optimizarea“ evaziunii

Iancu Guda, director de servicii la Coface, atrăgea aten­ția asupra altor forme prin care mediul pri­vat evită taxele pe muncă, semnificativ mai mari decât cele pe capital. Fenomenul identificat și analizat de el se numește externali­zarea forței de muncă prin PFA-uri sau microîntreprinderi și presupune folosirea aces­tor tipuri de contracte, cu toate că acti­vitatea este una dependentă, adică acel prestator de servicii lucrează doar pentru o singură companie. În acest caz, „optimizarea fiscală“ este evaziune fiscală. Din calculele sale, bugetul pierde anual circa 1% din PIB din această practică, respectiv 11 mi­liarde de euro în perioada 2015-2020.

„Combinația perfectă a unor factori moti­vaționali care a determinat din ce în ce mai mulți antreprenori să meargă până la limită cu această practică sau chiar dincolo de ea: creșterea salariilor, taxele ridicate pe muncă, dar reduse pe capital“, a punctat Guda pe blogul său. Oprirea unor practici de acest tip (dar și închiderea altor „portițe“ ce păgu­besc bugetul public și creează distorsiuni în piață sub formă de concurență neloială) este însă destul de complicată. Implică atât o rescriere a Codului fiscal, cât și controale constante care să verifice respectarea prevederilor legale.

Guvernanții par să favorizeze soluții mai simple, cum ar fi implementarea impozitului progresiv, opțiune cu care mediul de afa­ceri nu este de acord. Dincolo de creșterea poverii fiscale, acest tip de impozit descura­jează păstrarea specialiș­tilor în țară deoarece companiile nu își vor permite să le plătească salariile. După cum reiese și din analiza lui Iancu Guda, plata unor „salarii bune“ înseamnă deja pentru multe companii externalizarea forței de muncă.

Sistemul de TVA, ineficient

Un alt ca­pitol vizat de FMI este cel al taxei pe valoa­rea adăugată (TVA). „Eficiența sistemului de TVA din România este printre cele mai scă­zute din UE. Creșterea eficienței colectării la media UE prin extinderea și raționalizarea bazei, precum și consolidarea adminis­tra­tivă su­pli­mentară ar putea genera 1,5 la sută din PIB“, reiese din calculele FMI.

Cu un GAP la TVA (deficitul de încasare) de 34,9%, respectiv 7,4 miliarde de euro, România conducea în 2019 clasamentul statelor cu cele mai păgubite bugete publice, potrivit celor mai recente date ale Comisiei Europene. ANAF s-a angajat să implemen­teze o serie de reforme care vor duce, în teorie, la reducerea evaziunii fiscale, cum ar fi SAF-T, e-Factura și altele.

O altă soluție oferită de FMI vizează ta­xele de proprietate, notorii de mici din cauza impactului pe care le-ar avea orice majorări asupra rezultatelor de la vii­toarele alegeri locale. FMI a recomandat totuși co­re­larea acestor impozite cu valoarea de piață a pro­prie­tăților, soluție ce ar duce la crește­rea veniturilor bugetare cu 0,25% din PIB. Impozitarea emisiilor de carbon a fost la rândul său propusă, în contextul în care din eva­luă­rile experților FMI este improba­bil ca guvernul de la București să reușească să se încadreze într-o țintă de deficit de 5,8% din PIB în acest an, din estimările lor acesta urmând să se ridice la 6,75% din PIB.

Solidaritate păguboasă

Discuțiile care se poartă deocamdată cu ușile închise pe tema reformei fiscale îngrijorează mediul de afaceri, deoarece măsurile vehiculate de guvernanți seamănă tot mai mult a „cârpeli“ și nu a reformă reală. Iar bugetul pare a fi cârpit tot pe spatele celor care și-au plă­tit și până acum impozitele. Așa-numita taxă de solidaritate, de 1% din cifra de afa­ceri pe care ar urma să o plătească firmele cu venituri de peste 100 de milioane de euro, ar putea genera venituri bugetare de aproape cinci miliarde de lei, reiese dintr-o altă analiză a lui Iancu Guda, fiind vorba tot despre marii contribuabili ai bu­ge­tului.

„Cele 333 de firme care înregistrează venituri peste 100 de milioane de euro con­centrează 36% din toate rulajele comerciale realizate de toate companiile active în Ro­mâ­nia, contribuie cu 32% la veniturile din TVA încasate la bugetul public, asigură 29% din impozitul pe profit la bugetul public, respectiv 17% la impozitul pe venit și contribuțiile sociale pentru contractele de muncă“, reiese din analiza sa. Cele 333 de com­panii vizate de taxa de solidaritate an­ga­jează circa 650.000 de salariați, pe care îi plăteau la nivelul anului 2020, în medie, cu aproape 7.000 de lei brut, cu 30% peste media națională.

Supraimpozitarea acestora nu doar că va face România mai puțin atrac­tivă pentru in­vestiții, dar va afecta popu­lația, deoarece im­pozitul va fi transferat, cu siguranță, în prețurile bunurilor și servicii­lor oferite de aceste companii.

Inflația s-a apropiat în luna mai de 15% din PIB, prag pe care BNR speră să nu-l treacă, deoarece ar complica și mai mult o ecuație deja complicată: cât pot fi ma­jorate dobânzile pentru a ține în frâu prețurile, înainte ca economia să o ia la vale? Creș­te­rea PIB din trimestrul I, de 6,5% față de 2021, este de natură să îngrijoreze în acest context, deoarece poate fi folosită ca argument pentru creșteri de dobândă, dar și de taxe. Ar fi vorba de măsuri anticiclice, recomandate de cărțile de economie, dar poate com­plet neadecvate realității din teren.

Regândirea sistemului fiscal

Un grup de 20 de econo­miști adunați în jurul Consiliului Fiscal a elaborat la jumă­ta­tea lunii mai un document care ar sprijini efortul au­to­rităților de a reface echi­librele macroeconomice.

• Principiile. Reforma fiscalității ar trebui să în­ceapă prin corectarea nume­roaselor privilegii și ine­chi­tăți în taxare, astfel încât impozitarea să fie echitabilă, uniformă și proporțională, indiferent de natura activi­tății și de forma de organi­zare a acesteia, susțin spe­cialiștii.
• Urgența. Consolidarea bugetară prin creșterea ve­ni­turilor fiscale reprezintă o problemă de securitate eco­nomică națională și de solidaritate națională, averti­zează ei, mai ales dacă avem în vedere provocările enorme pentru economie și societate – tranziția energetică, demografia, nevoia de a crește cheltuielile de apă­rare, de a mări investițiile în sănătate și în educație.
• Impactul. Dacă reco­mandările din studiu ar fi implementate, veniturile fiscale ar putea crește cu circa 3,7-4,7% din produsul intern brut pe orizontul de timp asumat pentru corecția de­z-e­chilibrului bu­getar. Apro­ximativ jumătate ar proveni din eli­minarea scutirilor și a tratamentelor discriminatorii.

Acest articol a apărut în numărul 142 al revistei NewMoney.

FOTO: Getty