Ştiri

Preţurile petrolului au atins cel mai ridicat nivel de la sfârşitul anului 2018

Preţurile petrolului au crescut miercuri, iar ţiţeiul Brent a urcat la peste 76 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel atins de la sfârşitul anului 2018, în urma datelor care au arătat declinul stocurilor în Statele Unite, ca efect al revenirii călătoriilor, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Stocurile de ţiţei din SUA au scăzut cu 7,6 milioane de barili săptămâna trecută, la 459,1 milioane de barili, a anunţat Administraţia SUA pentru Informaţii în Domeniul Energiei (EIE), o reducere mult mai abruptă decât cele 3,9 milioane de barili la care se aşteptau analiştii într-un sondaj Reuters.

Stocurile de la Cushing, Oklahoma, punctul de livrare pentru contractele futures pentru ţiţei din SUA, au scăzut cu 1,8 milioane de barili, la cel mai scăzut nivel atins din martie 2020.

Cererea de benzină a urcat, la rândul ei, săptămâna trecută.

„Oamenii se întorc din nou în maşinile lor şi asta apare în cifre. Acest lucru va păstra presiunea de creştere a preţurilor”, a spus Phil Flynn, analist senior la Price Futures Group din Chicago.

Preţul petrolului Brent a crescut miercuri cu 87 de cenţi, sau cu 1,2%, la 75,68 de dolari, iar după publicarea datelor EIA a atins 76,02 de dolari, cel mai ridicat nivel din octombrie 2018.

Intermediarul Petrolul West Texas Intermediate, de referinţă în SUA, a adăugat 83 de cenţi, sau 1,1%, la 73,68 dolari şi a atins 74,25 de dolari, de asemenea cel mai ridicat nivel din octombrie 2018.

O depreciere a dolarului SUA a stimulat, de asemenea, cotaţia petrolului, făcând ca acesta să fie mai puţin costisitor pentru cumpărătorii care deţin alte valute.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies