Prețurile de pe litoralul românesc. Cât costă un sejur la Marea Neagră

Elena Marinescu 17/06/2024 | 11:55 Ştiri
Prețurile de pe litoralul românesc. Cât costă un sejur la Marea Neagră

Turiștii vor trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunar în 2024 dacă vor să petreacă un sejur pe litoralul românesc. Prețurile au crescut, iar cei care aleg să își petreacă vacanța în stațiunile de la Marea Neagră sunt tot mai puțini.

Potrivit statisticilor oficiale, tot mai puţini români aleg ca destinaţie de vacanţă litoralul românesc din cauza prețurilor crescute. În 2024, prețul pentru cazare, mâncare, dar și pentru închirierea unui șezlong e mult mai mare ca anul trecut, arată datele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

Prețurile sunt mai mari cu 500 de lei față de 2023

În medie, pentru un sejur, prețurile sunt mai mari cu 500 de lei față de anul trecut. Creșterea prețurilor de pe litoral a determinat și o schimbare în preferințele turiștilor.

Dacă până acum cei mai mulți alegeau să își petreacă vacanța în stațiunile Mamaia sau Vama Veche, acum alte stațiuni, ceva mai ieftine, se bucură de atenția turiștilor.

De exemplu, stațiunea Eforie Nord se bucură de o popularitate în creștere, datorită tarifelor mai accesibile pentru cazare. Alte destinații preferate sunt Neptun și Olimp, ce atrag turiștii cu diverse facilități și servicii.

Cât costă, în 2024, un sejur la Marea Neagră

Mamaia și Vama Veche sunt unele dintre cele mai scumpe stațiuni, iar aici românii trebuie să scoată bani frumoși din buzunare pentru orice serviciu.

Potrivit datelor ANAT, citate de b1.ro, în 2024, prețurile de pe litoral au crescut cu 15% față de anul trecut.

Astfel, un sejur ajunge să coste până la 2.250 de lei.

Cazările s-au scumpit cel mai mult, iar următoarea creștere de prețuri e înregistrată la șezlonguri.

De exemplu, în Mamaia un șezlong ajunge să coste chiar și 60 de lei. De asemenea, și prețul mâncării a crescut, iar o porție de hamsii care anul trecut era 10 lei, acum ajunge să fie și de trei sau patru ori mai scumpă. La fel se întâmplă și cu berea la pahar, care a depășit de mult pragul de 10 lei.