Ştiri

Preţul petrolului a atins cel mai ridicat nivel de la începutul lunii martie

Contractele futures pentru petrolul Brent au încheiat tranzacţiile de marţi la cel mai ridicat nivel atins de la începutul lunii martie, susţinute de speranţele că politicienii fac progrese în negocierile referitoare la noul pachet de măsuri de stimulare a economiei americane şi cele privind limitarea răspândirii noului coronavirus, transmite Reuters.

Preţul petrolului Brent a urcat cu 28 de cenţi, respectiv cu 0,6%, la 44,43 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel atins după data de 6 martie.

Cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană, a avansat cu 69 de cenţi, sau cu 1,7%, la 41,70 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel atins după 21 iulie.

Pe parcursul tranzacţiilor, ambii indici erau cotaţi la cele mai ridicate niveluri de la începutul lunii martie.

Motivele creșterii prețului petrolului

”Preţurile petrolului au trecut pe creştere datorită speranţelor legate de programul de stimulare şi după publicarea unei noi serii de date economice pozitive, care au arătat că redresarea activităţilor din industria prelucrătoare a continuat în iunie”, a declarat Edward Moya, analist la firma OANDA în New York, acesta indicând datele peste aşteptări referitoare la industria prelucrătoare din Asia, Europa şi SUA.

Negocierile dintre democraţii din Congres şi Casa Albă referitoare la noul program de măsuri economice legate de pandemie au început să evolueze în direcţia potrivită, chiar dacă opiniile celor două părţi râmân însă diferite, a declarat liderul democraţilor din Senat.

În privinţa epidemiei, numărul cazurilor noi de coronavirus din SUA a scăzut sub 50.000 în timpul weekendului, pentru prima oară de la începutul lunii iulie, potrivit Centrului pentru Controlul Bolilor.

În pofida creşterii preţurilor petrolului, traderii afirmă că acestea continuă să fie presate de îngrijorările legate de producerea unui nou val de Covid-19 la nivel global, care ar împiedica redresarea cererii tocmai într-o perioadă în care producătorii măresc livrările.

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies