Prețul energiei electrice, nivel record în ultimul an. Care sunt motivele pentru care a crescut prețul

NewMoney 05/09/2018 | 15:23 Ştiri
Prețul energiei electrice, nivel record în ultimul an. Care sunt motivele pentru care a crescut prețul

Prețul energiei electrice pe bursa de specialitate OPCOM s-a apropiat ieri de pragul de 100 de euro/MWh în orele de vârf, cel mai mare din acest an, scrie Economica.net.

Preţul mediu de tranzacționare al energiei electrice din Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) pentru data de 5 septembrie a fost de peste 74 de euro/MWh, iar în orele de vârf a depăşit 97 de euro/MWh, o valoare care nu a mai fost atinsă în ultimul an. Asta în timp ce la vecinii din Ungaria prețul mediu înregistrat a fost de sub 68 euro, și similar în Slovacia și Cehia țări de care suntem cuplați.

Motivul pentru care prețurile au explodat este faptul că România are în acest moment un deficit de energie, după ce atât reactorul 2 al centralei nuclare de la Cernavodă a fost închis timp de 3 zile pentru reparații, situație în care se află și două unități de producție ale complexului Porțile de Fier I. Asta în condițiile în care consumul de energie a crescut în ultimul an, ceea ce înseamnă că trebuie să importăm pentru a ne asigura necesarul.

Deficitul este accentuat și de prăbușirea producției de energie eoliană, ca urmare a vântului slab. Eolienele produc în acest moment sub 200 MW, față de aproape 2.000 MW cât genera în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Profit.ro

Aceste creșteri de prețuri nu vor influența foarte tare facturile consumatorilor finali, având în vedere că tranzacțiile pe PZU reprezintă doar 40% din consumul național, restul restul fiind achiziționat de furnizori prin contracte bilaterale pe termen lung.


Foto: Gulliver/Getty Images