Ştiri

Preţul apartamentelor din Cluj a crescut cu 8% în 2018. Cât costă metrul pătrat

Preţul mediu al apartamentelor în Cluj-Napoca a crescut în anul 2018 cu 8% faţă de anul 2017, iar în primele cinci luni ale acestui an, creşterea a fost cu 3,6% faţă de sfârşitul lui 2018, arată o analiză realizată de o companie în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, citată de Agerpres.

„În 2018 consemnăm o creştere faţă de anul 2017 la nivelul municipiului Cluj-Napoca. A crescut volumul tranzacţiilor, preţul mediu pe mp a crescut şi el, a ajuns la circa 1.287 de euro, cu un vârf de 1.417 în Zorilor şi un minim mediu de 1.090 de euro în cartierul Bulgaria. Majoritatea tranzacţiilor sunt făcute din surse proprii, creditele bancare fiind în jur de 33% din volumul tranzacţiilor. 60 şi ceva % dintre cumpărători sunt din judeţul Cluj, şi 30 şi ceva % din judeţele limitrofe, deşi sunt cumpărători din toate judeţele ţării. Avem chiar 2% tranzacţii din afara României. În 2019, deşi s-a tot vorbit de criză la începutul anului, am constatat o creştere în continuare a preţului mediu cu circa 3,6% pe primele cinci luni, raportat la moneda euro”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Adrian Vascu, senior partner Veridio.

În primele cinci luni din 2019, preţul a ajuns la 1.333 de euro/mp.

Potrivit datelor din anii anteriori, preţul a crescut continuu în Cluj-Napoca, de la 821 de euro/mp în 2013 la 1.333 de euro/mp la sfârşitul lunii mai.

În 2018, valoarea totală a tranzacţiilor imobiliare în Cluj-Napoca a fost de 642 milioane de euro, mai mult decât dublă faţă de 2014.

Cea mai valoroasă tranzacţie din 2018 a fost o clădire comercială, vândută cu 8,7 milioane de euro, iar cea mai scumpă casă a fost vândută cu 650.000 de euro.

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

3 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

3 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

3 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

3 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

3 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

3 zile ago

Acest website folosește cookies