Președintele Nissan a fost arestat în Japonia. Compania a anunțat că îl va demite

NewMoney 19/11/2018 | 15:56 Ştiri
Președintele Nissan a fost arestat în Japonia. Compania a anunțat că îl va demite

Președintele Renault și Nissan, Carlos Ghosn, a fost arestat de autoritățile japoneze pentru încălcarea legislaţiei financiare. Nissan a reacționat imediat și a anunat că îl va înlătura pe Ghosn de la conducerea companiei, scrie presa de la Tokyo, citată de Reuters.

Producătorul nipon de automobile a transmis că Ghosn este acuzat de utilizarea în scop personal a banilor companiei și pentru că a declarat, timp de mai muli ani, venituri mult mai mici decât cele pe care le-a ubținut de fapt.

Compania a pornit o investigație în urmă cu o lună, după ce avertismente cu privire la Carlos Ghosn și la directorul Greg Kelly. Nissan a precizat că a furnizat informaţii procurorilor şi cooperează cu aceştia în cursul anchetei lor.

Ghosn, care este și președintele Renault, este una dintre cele mai cunoscute figuri din industria auto globală, iar înlăturarea sa din conducerea Nissan ridică semne de întrebare cu privire la viitorul alianței, mai scrie Reuters.

Prețul acțiunilor Renault a scăzut cu 11% pe bursa de la Paris, în urma anunțului, în timp ce acțiunile Nissan s-au depreciat cu 10% pe bursa de la Berlin.


Foto: Mediafax