Presa în filme

În al 33-lea an de când practic jurnalismul, e ca în primul: mă preocupă percepția publicului față de presă. Dar care e imaginea jurnalistului în mentalul colectiv?

Profesorul de jurnalism Joe Saltzman, coautor al volumului „Eroi și ticăloși: imaginea jurnalistului în cultura populară“, povestea odată despre filmul „Greu de ucis“ (1988), unde apare un detestabil reporter TV, interpretat de William Atherton, care e pocnit în față, la final, de soția eroului, jucată de Bonnie Bedelia. Saltzman susține că a văzut filmul de cinci ori și, de fiecare dată, publicul a izbucnit în aplauze la pumnul încasat de odiosul jurnalist, un laș lipsit de scrupule. În 2017 s-a decis că această peliculă cu audiență globală va fi păstrată în Registrul Filmului Național din SUA, deoarece ar fi „semnifi­ca­tivă din punct de vedere cultural, istoric și estetic“.

PRESA VĂZUTĂ LA NOI. După 1989, în filmele româ­nești apar destui jurnaliști, însă rămân marginali în raport cu alte categorii profesionale. Noroc că nu prea s-a uitat nimeni la ele. Vă propun o selecție mică, precum cinematografia noastră.

„Terente – Regele bălților“ (1995). Spectatori în cinematografe (cifrele nu iau în calcul difuzările TV sau în regim de streaming): 47.472. Basil Ionescu (Gheorghe Dinică), inspirat de personajul real Basil Clony, gazetar și filantrop faimos din Brăila, e o cari­catură în tușe groase, eșuată, ca și filmul. Conform cronicarului Călin Stănculescu, „Gheorghe Dinică interpretează un personaj, ziarist, triplu complexat de lipsa de talent, de dorința de afirmare și de rănile Primului Război Mondial, care construiește persona­jul Terente ca un jalnic Pygmalion al secolului XX și care, culmea, își încoronează opera cu o «trădare», prin nimic justificată“.

„Omul zilei“ (1997). Spectatori: 45.265. Frescă nouă­zecistă oripilantă, în care Șerban Celea a interpretat rolul unui redactor-șef, iar asta spune totul despre personaj și despre independența presei, apropiat de un deputat, șef de partid și prosper om de afaceri.

„După-amiaza unui torționar“ (2001). Spectatori: 3.397. Ana Ioana Macaria interpretează o ziaristă că­reia nu-i merge reportofonul când intervievează un torționar. Rolul îi displace chiar și actriței: „Persona­jul pe care l-am jucat nu mi-a plăcut – mai ales când domnul Pintilie (regizorul Lucian Pintilie, n.r.) a spus ironic la un moment dat «biografia personajului tău o vom inventa după premier㻓.

„A fost sau n-a fost?“ (2006). Spectatori: 13.355. Virgil Jderescu (Teodor Corban) e patronul unui post TV local și moderatorul unei emisiuni live. El însuși admite că e un impostor.

„Fixeur“ (2016). Spectatori: 4.718. Radu (Tudor Aaron Istodor) e un stagiar în biroul agenției France Presse din București care își dă seama că nu e atât de simplu să faci o investigație. Film neconvingător, propus de România la Oscar!? Nenominalizat.

„Breaking News“ (2017). Spectatori: 7.175. Filmul care are protagonist un reporter TV (Andi Vasluianu) creionează corect imaginea din spatele ușilor închise ale jurnalismului, dar e neînchegat.

„Moon Hotel Kabul“ (2018). Spectatori: 1.641. Florin Piersic Jr e un jurnalist de investigații transfrontaliere. Personaj romanțat, am vrea noi să ne deplasăm așa ușor peste graniță, dar filmul, salvat de actori, nu-i rău.

„5 minute“ (2019). Spectatori: 621. Liliana Calomfir (Diana Cavallioti) e o jurnalistă care face lucrurile cum vrea ea, dar nu va lua Pulitzer. Bine, aș putea să vă spun orice despre filmul pe care nu l-a văzut nimeni.

„colectiv“ (2019). Spectatori: 22.556. În acest film documentar, jurnaliștii Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan se joacă pe ei înșiși. A devenit primul film românesc nominalizat, de două ori, la Oscar, dar n-a avut audiență pe măsura recenziilor externe. IndieWire: „Unul dintre cele mai mari filme despre jurnalism făcute vreodată“. Rolling Stone: „O capo­do­peră“. Variety: „Exploziv“. The New York Times: „Magistral“. The Hollywood Reporter: „Extraordinar“.

PRESA ÎNAINTE DE 1989. Ziaristul Victor Mirea (Emil Hossu), zis Balaurul, apare în două filme: în „Secretul lui Bachus“ (1984), spectatori – 5.673.747, și în „Secretul lui Nemesis“ (1987), spectatori: 2.903.307. E un tovarăș just de la publicația „Atitudinea“, cu o conduită impecabilă. E incoruptibil, refuzând șpaga livrată în portbagaj (alimente – „tot ce are județul mai corespunzător“) cu indignare propagandistă: „Cum ați putut crede, mă, că și eu sunt unul dintre aceia puțini la număr care nu caracterizează?“. Și e demascator, ca un jurnalist de partid și de stat de la „Reflector“, adică un procuror cu carnet de membru, la o petrecere decadentă a burgheziei roșii underground: „Scursuri, viermi, neoameni! Poporul muncește din greu ca să dea țării ăsteia locul pe care îl merită în lume și voi, un grup de paraziți, batjocorind încrederea societății, v-ați pierdut înfățișarea de oameni!“.

Filmele românești cu presă de după ’89 n-ajung nici la degetul mic al celor de dinainte, la nivel de spectatori. Nu compar mere cu prune: alte vremuri, alte surse de divertisment. Zic doar că percepția despre jurna­lism a publicului de la noi e eronată și pentru că în mentalul colectiv au fost inoculate niște minciuni pro­iectate asupra gazetăriei, care au scârbit lumea înainte chiar ca presa să facă presă.