Ştiri

Presă: Bulgaria va face parte din spaţiul Schengen din 2019. Pentru început sunt vizate doar frontierele aeriene

Bulgaria va face parte din spaţiul Schengen din 2019, pentru început doar cu frontierele aeriene, anunţă publicaţia bulgară 24 Chasa, citând afirmaţii ale liderului europarlamentarilor PPE, Manfred Weber şi candidat pentru preşedinţia Comisiei Europene.

Afirmaţia privind admiterea Bulgariei în Schengen în 2019, pentru început fiind vizate doar frontierele aeriene, ar fi fost făcută la o întâlnire cu Ţvetan Ţvetanov, lider al partidului politic GERB, care a avut loc la Bruxelles şi a avut ca temă situaţia politică din Europa, scrie News.ro.

De altfel, Weber şi-a exprimat susţinerea faţă de aderarea Bulgariei la Spaţiul Schengen şi într-un interviu acordat publicaţiei în 8 noiembrie, imediat după desemnarea sa drept candidat la şefia Comisiei Europene.

În 5 noiembrie, Comisia pentru Libertăţil Civile (LIBE) din Parlamentul European şi-a reiterat îndemnul adresat miniştrilor statelor membre Uniunii Europene de a aproba rapid aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, ca membre cu drepturi depline.

Manfred Weber, lider al grupului PPE, a declarat în septembrie, în plenul PE, că schimbările din justiţie afectează nu doar candidatura României la spaţiul Schengen, ci şi pe ale Bulgariei şi Croaţiei, solicitând autorităţilor de la Bucureşti „să înceteze să pună în pericol lupta împotriva corupţiei”

„Vreau să subliniez că spaţiul Schengen aduce mai multă, nu mai puţină securitate. De aceea cerem Consiliului să facă paşii următori pentru a include Bulgaria şi Croaţia în Schengen. Au aşteptat mult timp şi este timpul să acţionăm. Şi mai vreau să cer Guvernului României să înceteze să pună în pericol lupta împotriva corupţiei, pentru că această situaţie afectează procesul luării de decizii în cazul Bulgariei şi Croaţiei”, a declarat Manfred Weber.

Premierul Viorica Dăncilă afirma, în februarie, că a fost asigurată de către preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, că până la 1 ianuarie 2019, când va prelua preşedinţia Consiliului European, România va fi membru al spaţiului Schengen şi nu se va mai afla sub MCV. În ceea ce priveşte ridicarea MCV, după prezentarea ultimului raport al Comisiei Europene privind România şi Bulgaria, în 13 noiembrie, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans a făcut referire la posibilitatea ridicării MCV pentru Bulgaria în mandatul actualei Comisii, fără a menţiona însă şi România.

„Trei din cele şase benchmarks pentru Bulgaria sunt îndeplinite. Bulgaria îşi menţine pasul reformelor. Suntem încrezători că MCV pentru Bulgaria poate fi încheiat până la sfârşitul mandatului actualei Comisii Europene. Nu e vorba de un deadline. E ceva ce noi ne propunem, ce poate fi realizat dacă Bulgaria menţine pasul”, a declarat Timmermans.


Foto: Wikipedia

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies