Premier Catering: Adaptarea produselor de catering la contextul pandemiei a generat o recuperare a 85% din pierderile din 2020

NewMoney 09/11/2021 | 12:29 Ştiri
Premier Catering: Adaptarea produselor de catering la contextul pandemiei a generat o recuperare a 85% din pierderile din 2020

Pandemia COVID-19 a afectat fiecare sector al economiei, iar în ciuda creșterii sale constante și importanței în sistemul social, industria alimentară și serviciile de catering au fost, de asemenea, greu încercate în această perioadă. Premier Catering & Events s-a confruntat în anul 2020 cu o scădere de 67% a cifrei de afaceri, față de anul anterior.

Readaptarea în timp real la regulile impuse de pandemie și la schimbările în comportamentul cumpărătorilor, au dus însă la o creștere a vânzărilor online în anul 2021, preconizând astfel, până la finalul anului,  o recuperare a 85% din cifra de afaceri a anului 2019.

Noile măsuri de distanțare fizică și de evitare a locurilor aglomerate, i-a determinat pe tot mai mulți români să facă majoritatea cumpărăturilor online. Această orientare va duce la o reașezare a serviciilor de catering, în special în mediul corporate. Astfel, se observă o creștere a interesului spre servicii de mic dejun la birou, lunch pentru meeting-uri interne, conferințe, lansări de noi produse.

Readaptare în timp real la noile reguli impuse

Una dintre tendințele identificate în contextul pandemiei este atenția sporită acordată siguranței, în condițiile în care munca de la distanță și evitarea locurilor aglomerate transformă obiceiurile consumatorilor de a lua masa. Astfel, clienții se așteaptă ca serviciile de catering să adopte măsuri suplimentare de siguranță și să le comunice constant. Pe lângă măsurile din sistemul HACCP, pe care îl are implementat, Premier Catering & Events a introdus o serie de reguli impuse de situația actuală, astfel încât siguranța reprezintă un domeniu prioritar atât pentru clienți, cât și pentru angajați și familiile acestora. Folosirea farfuriilor personalizate, cu sigla Premier Catering and Events, tacâmuri biodegradabile, ambalate individual și platourile premium, care nu sunt recuperate de la clienți ci pot fi reutilizate de aceștia sunt doar câteva din măsurile impuse de pandemie.

Readaptarea la cerințele clienților și diversificarea gamei de produse, a dus, de asemenea, la creșterea în vânzări față de anul trecut: “Înțelegând nevoia de readaptare în timp real la noile reguli impuse de pandemie și la restricțiile din această perioadă, am venit în întâmpinarea clienților cu noi game de servicii și produse. Astfel, dacă până în anul 2019 ne adresăm unor clienți cu comenzi mari, minim 20 de porții per livrare, acum acoperim o audiență mai largă, plecând de la nevoile unui familii, platouri pentru 4-5 persoane “, explică Andreea Vasilescu, Director Vânzări Premier Catering & Events.

Odată cu schimbarea sezonului, vin și schimbările de preferință ale consumatorilor. Dacă în perioada de vară, produsele vedetă au fost cele de tip Garden Party, pentru petrecerile organizate acasă, în aer liber sau în locații închiriate special în acest scop, Premier Catering and Events observă, în perioada de toamnă-iarnă, un interes crescut pentru platouri pe care clienții le pot comanda pentru acasă, pentru evenimente restrânse sau pentru familie și prieteni. “A fost interesant de urmărit modul în care piața s-a reorientat și s-a transformat în această perioadă. S-a deschis apetitul pentru servirea unor preparate altfel, din bucătării internaționale dar și reinventate din bucătăria tradițională la mesele de acasă sau pentru invitați. Selecțiile de amuse buche în platouri gata de servit, aranjate estetic și cu ingrediente proaspete, de calitate, au devenit alegerea principală a clienților noștri”, adaugă Lache Cornel, Event Manager Premier Catering & Events.

Serviciu de achiziție online

Consumatorul modern, avid utilizator de soluții tehnologice, se așteaptă ca și cei care oferă servicii de catering să interacționeze cu ei și în mediul online. Înainte de începerea pandemiei, datorită profilului de consumator, cu un minim de 20 de porții per livrare, clienții Premier Catering and Events erau contactați înainte de plasarea fiecărei comenzi, site-ul fiind doar unul de prezentare.

În contextul pandemic, pentru a răspunde cererii consumatorilor,  a fost implementat serviciul de achiziție online de platouri, prin platforma PartyFood.ro, fiind înlăturate necesitatea stabilirii elementelor logistice și a minimului de persoane.