Preluarea Activision de către Microsoft, pusă la îndoială și în Marea Britanie

Andrei Dumitru 09/02/2023 | 11:08 Ştiri
Preluarea Activision de către Microsoft, pusă la îndoială și în Marea Britanie

Preluarea producătorului de jocuri video Activision de către Microsoft, în valoare de 69 de miliarde de dolari, este pusă la îndoială, deoarece autoritatea de reglementare din Marea Britanie are îngrijorări referitoare la impactul asupra concurenţei, transmite Reuters, citată de News.ro.

Autoritatea britanică de reglementare a concurenţei spune că achiziţia de către Microsoft a gigantului producător de jocuri Activision Blizzard, în valoare de 69 de miliarde de dolari, ar putea dăuna concurenţei pe piaţa jocurilor video din Marea Britanie şi că ar putea să blocheze tranzacţia.

Autoritatea pentru Concurenţă şi Pieţe a publicat miercuri o decizie provizorie cu privire la tranzacţie, în care afirmă că preluarea ridică probleme de concurenţă şi poate duce la preţuri mai mari, mai puţine opţiuni şi mai puţină inovaţie.

Într-o notificare privind posibilele remedii trimise ambelor părţi, CMA a spus că poate solicita Microsoft să:

  • Vândă afacerea asociată cu populara sa franciză Call of Duty
  • Vândă divizia Activision a Activision Blizzard
  • Vândă atât Activision, cât şi Blizzard
  • Renunţe la preluarea Activision Blizzard

Microsoft şi Activision Blizzard au termen până pe 22 februarie să răspundă.

CMA urmează să emită o decizie finală pe 26 aprilie.

Autoritatea de reglementare a deschis o anchetă aprofundată asupra acordului la 1 septembrie. CMA este îngrijorată de faptul că acordul de preluare a Activision ar putea consolida poziţia Microsoft pe piaţa jocurilor în cloud, adăugând Call of Duty şi alte titluri profitabile platformei sale bazate pe cloud Xbox Game Pass.

Jocurile în cloud, care le permit jucătorilor să joace jocuri pe internet pe alte dispozitive decât o consolă, sunt încă la început şi nu sunt încă o tehnologie de masă.

Call of Duty, mărul discordiei

Acordul va stimula, de asemenea, afacerea cu console a Microsoft, a spus CMA, adăugând că Microsoft ar considera că este ”benefic comercial” să facă jocurile Activision exclusive pentru Xbox sau disponibile pe PlayStation ”în condiţii semnificativ mai proaste”.

Acest lucru ”ar putea reduce substanţial concurenţa dintre Xbox şi PlayStation în Marea Britanie, dăunând, la rândul său, jucătorilor din Marea Britanie”, a menţionat organul de supraveghere.

Acţiunile Activision Blizzard au scăzut cu 2% miercuri, după anunţul CMA. Între timp, acţiunile Microsoft s-au tranzacţionat cu 2% mai mult, în urma unui anunţ despre progresele în inteligenţa artificială ale gigantului tehnologic.

”Ne angajăm să oferim soluţii eficiente şi uşor de aplicat, care să răspundă preocupărilor CMA”, a declarat Rima Alaily, vicepreşedinte corporativ al Microsoft şi consilier general adjunct, într-o declaraţie trimisă prin e-mail la CNBC.

Microsoft şi-a luat angajamente faţă de Sony şi Nintendo pentru a continua să lanseze noile sale jocuri Call of Duty pe platformele de jocuri PlayStation şi Switch, timp de 10 ani.

Un purtător de cuvânt al Activision Blizzard a spus că compania speră ”să ajute CMA să înţeleagă mai bine industria noastră pentru a se asigura că îşi pot îndeplini mandatul declarat, de a promova un mediu în care oamenii pot avea încredere că primesc alegeri excelente şi oferte corecte”.

CEO-ul Activision Blizzard, Bobby Kotick, a trimis miercuri un memoriu intern angajaţilor, spunând că compania ”este încrezătoare că legea – şi faptele – sunt de partea noastră”.

”În acest caz, companiile noastre combinate vor aduce mai multă concurenţă într-un domeniu deja aglomerat de concurenţi de gaming de talie mondială, inclusiv Sony, Tencent, NetEase, Apple, Amazon şi Facebook. Credem că această fuziune ne oferă resurse suplimentare pentru a concura cu astfel de giganţi”, a adăugat Kotick.”

Acordul Microsoft-Activision se confruntă, de asemenea, cu verificări în SUA şi Uniunea Europeană.

În Statelor Unite, Comisia Federală pentru Comerţ încearcă să blocheze achiziţia din motive de concurenţă, în timp ce Comisia Europeană desfăşoară o investigaţie privind concurenţa.

Comisia Europeană a depus recent o declaraţie de obiecţii, în care îşi exprimă preocupările cu privire la acord.