Prejudiciu important pentru o bancă din România: Bancomatele, alimentate cu bani falși

Andrei Dumitru 03/05/2023 | 10:46 Ştiri
Prejudiciu important pentru o bancă din România: Bancomatele, alimentate cu bani falși

Patru percheziţii au avut loc miercuri dimineaţă, în Bucureşti într-un dosar vizând punerea în circulaţie de bancnote de 500 de euro falsificate. Conform anchetatorilor, 486 de bancnote false au fost încărcate în bancomatele unei bănci, prejudiciul fiind de aproximativ 240.000 de euro. Dintre acestea, doar şase bancnote ar fi fost reţinute de aparatele multifuncţionale, restul fiind acceptate, din cauza calităţii superioare a contrafacerii.

”La data de 3 mai a.c., poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Oficiul Naţional Central pentru Combaterea Falsului de Monedă, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 4 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, punere în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune”, anunţă IGPR, prezentând şi imagini cu presupuşii autori ai faptelor în timp ce intrau în sediul unităţii bancare.

Din cercetări a reieşit că, în cursul lunii noiembrie, o unitate bancară ar fi fost prejudiciată cu aproximativ 240.000 de euro, prin încărcarea în bancomate, pe parcursul a 3 zile, a 486 de bancnote, în valoare de 500 de euro, falsificate.

Dintre acestea, doar şase bancnote ar fi fost reţinute de aparatele multifuncţionale, restul fiind acceptate.

Bancnotele fac parte dintr-un tip de fals foarte periculos, cunoscute la nivel european atât pentru calitatea superioară a contrafacerii, cât şi pentru faptul că sunt imposibil de detectat cu ochiul liber.

Două persoane vor fi duse la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, pentru audieri.

Activitatea judiciară este realizată cu sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, suportul tennico-criminalistic fiind asigurat de Institutul Naţional de Criminalistică din Poliţia Română.

La acţiune participă Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei şi Unitatea Tehnico-Canină a Jandarmeriei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către D.I.I.C.O.T. – Biroul Tehnic şi de Criminalistică.