Povestea unui scriitor controversat care a ajuns celebru după ce și-a făcut seppuku

Diferit de primele lui cărți, acest roman alert și pro­vocator, scris de Yukio Mishima în ultimii ani de viață, te poartă prin povești labirintice în care absurdul e stăpânul suprem. La final rămâi contrariat și amuzat, dar și cu o poftă de viață nebună.

Acest articol a apărut în numărul 41 (28 mai – 10 iunie) al revistei NewMoney

În 1970, scriitorul japonez Yukio Mishima s-a sinucis prin seppuku (ritual practicat de samurai ce presupune spintecarea stomacului). Se întâmpla la sediul Forţelor de Autoapărare, din Tokyo, imediat după eșuarea loviturii de stat prin care el şi câţiva prieteni şi-au propus să reinstaureze împăratul în fruntea statului. Luând în considerare acest detaliu biografic, este imposibil să nu cauți în cărțile lui orice fărâmă, oricât de mică, care să-i explice gestul extrem. Asta faci și când citești romanele lui de început („Confesiunile unei Măști“), și când le ci­tești pe cele din ultimii lui ani („Viață de vânzare“). Cea din urmă a apărut de curând la Humanitas, în colecția „Raftul Denisei“, fiind prima traducere din lume a acestui roman îndrăzneț, cu tente de mistery, absurd și nihilism. Citindu-l, nu ai cum să nu te gân­dești că ar putea fi ultima mărturisire a acestui scriitor de geniu.

À la Kafka. Cei care au citit cărțile de început ale lui Mishima vor descoperi din start o diferență de stil între acestea și romanul de față, apărut ini­țial în foileton în revista Shukan Playboy, în 1968, și publicat ca atare în 2015. Mishima scrie aici mai simplu, mai alert, poate și pentru că descrie, la persoana a III-a, alegerile ciudate pe care le face perso­najul principal, renunțând astfel la stilul confesio­nal adoptat în majoritatea romanelor lui, care-i permitea să fie mult mai nuanțat și complex în exprimare.

Hanio Yamada este un tip care lucrează în publicitate și care într-o zi, după ce i s-a părut că toate cu­vintele de pe foaia unui ziar s-au transformat în gândaci („Ah, deci așa e lumea!“), decide să se sinu­cidă. Tentativa eșuează, dar în urma acestui eșec el ajunge să cunoască noi perspective asupra vieții și morții. Publică un anunț bizar într-un ziar de mâna a treia – „Viață de vânzare. În orice scop. Bărbat, două­zeci și șapte de ani. Discreție maximă garan­tată“ – și din acel moment devine protagonistul propriului scenariu. Un scenariu kafkian, care-l poartă prin locuri inimaginabile, unde cunoaște criminali și spioni, femei-vampir și adolescenți iscusiți, unde are viziuni cu pisici siameze bând lapte dintr-o lopată.

În slujba lor. „Oare mi-am iubit vreodată viața cu adevărat?“, se întreabă Hanio într-un moment de îndoială, când decide totuși că stranietatea poveștilor în care este implicat este mult mai pal­pitantă decât viața lui banală de dinainte, când lucra alături de oameni „îmbrăcați în costume ulti­mul răcnet“. Noua lui viață, care este de fapt un drum labirintic spre moarte, îi aduce în cale oameni care mai de care mai ciudați care, asemenea lui, privesc altfel lumea.

Un bătrân îl plătește ca să-i ucidă fosta soție; o bibliotecară îl angajează pentru a-l folosi drept cobai în testarea unei otrăvi; o femeie-vampir vrea ca el să fie ultimul bărbat căruia să-i bea sângele; un ambasador îi cere ajutorul în elucidarea unui furt; o hipioată crede că el e cel alături de care trebuie să moară. Povești încâlcite, cu personaje bizare, din care Hanio iese întotdeauna învingător (deși scopul final al fiecărei misiuni este acela ca el să-și piardă viața). Din toate, culegi narațiuni spumoase, profiluri psihologice interesante, idei despre viață și moarte, despre alegeri și consecințe.

Conflict. Oricât de detașat pare protagonistul, pregătit în orice secundă să moară, viața nu-l lasă pedepsindu-l parcă pentru că a îndrăznit să se descotorosească atât de ușor de ea.

Într-un fel, dincolo de poveștile halucinante, conflictul dintre viață și moarte este personajul central al cărții.

Marile întrebări despre însemnătatea vieții și a morții, despre curajul sau teama de a înfrunta moartea, despre ce primim sau pierdem răzbat din fiecare frază. „Oare unde se întâlneau cele două idei, aceea că, dacă lumea ar fi căpătat sens, ar fi murit fără păreri de rău și aceea că, de vreme ce lumea n-avea niciun sens, îi era totuna dacă murea?“.

Interpretări și reinterpretări despre sensul omului pe pământ, pe care Mishima le-a formulat obsesiv în mai toate cărțile lui, revin în acest roman ce mustește de contradicții și umor. Dincolo de absurdul situațiilor, de cruzimea personajelor, de moar­tea prezentată aici ca o atracție irezistibilă, viața nu încetează să pulseze prin cele mai mici gesturi, prin cele mai neînsemnate lucruri. Aceste mici și neînsemnate detalii – nerăbdarea, plictisul, aștep­tarea, dorința – sunt, în fond, și cele care-l țin pe Hanio departe de moarte. Datorită lor, viața nu se va lăsa nicicum vândută.

Portretul unui scriitor controversat

Când vine vorba de literatura japoneză de secol al XX-lea, Yukio Mishima este, alături de Yasunari Kawabata, numele cel mai reprezentativ.

• În lumină. De trei ori nominalizat la Nobel pentru Literatură, Mishima este cunoscut astăzi pentru romane gen „Confesiunile unei măști“, „Soare și oțel“, „Calea samuraiului astăzi“.
• În umbră. Numele său adevărat este Kimitake Hiraoka, pseudonim pe care l-a adoptat, din dorința de a nu afla ai lui (o veche famile de samurai) despre pasiunea sa pentru scris.
• În joc. Mishima a fost un fervent activist politic de extremă–dreapta, a fost obsedat de codul onoarei samurailor, a practicat culturismul, Kendō și modelling.

FOTO: Guliver / Getty Images