Povestea unui fotomodel din pixeli, Lil Miquela, care a „pozat” pentru case de modă celebre și multe alte ciudățenii

O nouă generație de influenceri digitali e pe cale să se joace cu mințile noastre. Și nu prea avem ce face.

Pe la mijlocul lui aprilie 2018, o susți­nă­toare declarată a președintelui american Donald Trump, cunoscută în doi punct zero drept Bermuda, făcea vâlvă în media de pretutindeni cu anunțul că a spart și a pus stăpânire pe contul de Instagram al Mi­quelei Sousa aka Lil Miquela, 19 ani, un fotomodel și influencer american de ori­gini braziliene cu peste un milion și ju­mă­tate de urmăritori. O mare dramoletă dem­nă de toată atenția, nu? Numai că știrea ini­țială are și o continuare. Bermuda a mai avertizat că îi va reda controlul contului abia când Miquela va dezvălui lumii întregi adevărul despre ea. Iar adevărul gol-goluț clamat de Bermuda ar fi acela că Miquela nu e o ființă umană. După cum nici Bermuda nu e.

APARENȚELE CARE CONTEAZĂ. Pentru a evita o eventuală confuzie între tehnospecii, Lil Miquela nu e o entitate virtuală animată de inteligență artificială. Nu e nici mă­car un robot sau un chatbot. E nici mai mult, nici mai puțin decât o imagine generată de un computer (CGI). Lansat în apri­lie 2016, contul său de Instagram a fost o sursă continuă de fascinație, dar, cel puțin în primii săi doi ani de existență, nimeni nu a putut spune cu certitudine cine sau ce se află în spatele său.

Campania declanșată de Bermuda (tot o creație CGI) a lămurit cel puțin o parte a misterului, făcând legătura între Miquela și Brud, un startup din Los Angeles specia­lizat în robotică, inteligență artificială și apli­cabilitatea acestora în businessurile media. Când misterul a încetat să mai fie un mister, Miquela a anunțat că renunță să mai lucreze cu managerii ei de la Brud. Evi­dent, nu a făcut-o. Nici nu avea cum.

Întreaga saga rămâne însă o perfor­manță de maestru în arta spectacolului mediatic postmodern, pentru că Miquela nu e doar un exercițiu abil de publicitate, ci are și un potențial serios de a face bani. La fel de serioși. Până acum, a încheiat un parteneriat cu Prada pentru a promova pe Instagram și pe Giphy colecția de toamnă 2018, a „pozat“ pentru Diesel și Monocler și a lansat un single.

La un moment dat, scria pe contul său că nu a fost niciodată plătită pentru a pur­ta hainele în care apare îmbrăcată în postările sale, dar că lucrurile s-ar putea schimba în orice moment. Dar până să se ajungă (și) acolo, Brud a atras la începutul acestui an o finanțare între 20 și 30 de mili­oane de dolari, finanțare ce a crescut la cel puțin 125 de milioane de dolari valoarea de piață a companiei.

În același timp, diverse companii nou-înființate și susținute de fonduri de inves­tiții, cum ar fi Shadows, SuperPlastic sau Toonstar, dezvoltă la rândul lor personaje virtuale pe care se pregătesc să le lanseze fie prin canale media precum Snap sau Instagram, fie prin platforme proprii.

Viitorul va fi al entităților virtuale cu in­teligență artificială, crede Danika Laszuk, unul dintre directorii incubatorului de afa­ceri aflat sub tutela Betaworks, companie care vrea să investească două milioane de dolari în zece startup-uri ce dezvoltă teh­no­logii cu ajutorul cărora s-ar putea crea o ge­­nerație nouă, superioară, de influenceri digitali. Laszuk vede un viitor (apropiat) în care creatorii digitali sunt complet inde­pen­­denți de orice implicare umană. Conți­nutul ar fi generat integral de calculatoare, de la imaginile propriu-zise la textele care le însoțesc, în vreme ce tehnologiile de în­vățare automată le-ar permite apoi avastarurilor – termen deja adoptat și rezultat din combinația dintre „avatar“ și „star“ – să in­teracționeze cu urmăritorii lor de pe con­­turile de social media.

VERIGA CEA MAI SLABĂ. Ideea nu e cu totul nouă, dar până acum nu a fost imple­mentată cu succes. Cel puțin, nu unul de dorit. Microsoft, de exemplu, a lansat în 2016 un chatbot numit Tay, o replică AI a unei adolescente care a început un schimb de mesaje pe Twitter cu utilizatorii de vâr­sta sa. „Tay este un proiect de învăţare con­ceput pentru interacțiunea cu oamenii. Cu cât veți vorbi mai mult cu ea, cu atât ea va deveni mai inteligentă, învățând din acele experiențe personalizate. În timp ce în­vață, unele dintre răspunsurile sale pot fi inadecvate și indică tipul de interacțiune pe care unii utilizatori îl au cu ea“, explica atunci un purtător de cuvânt al companiei Microsoft. Rezultatul?

După doar opt ore și 96.000 de mesaje, Tay s-a transformat dintr-o admiratoare a oa­menilor – „acești oameni sunt super cool!“ – într-o „nazistă totală“, agasându-i pe internauți cu fotografii cu Adolf Hitler și făcând apologia regimurilor totalitare și a supremației rasei albei. Tay a fost dezac­tivat(ă) după mai puțin de 24 de ore, dar a revenit online după câteva zile de pauză. Însă nici de data asta lucrurile nu au stat cu mult mai bine, iar provocarea progra­mării unor relații sănătoase om-bot ră­mâne unul dintre marile hopuri obligatorii de trecut în drumul către confirmarea mo­de­lului influencer-ului digital autonom. Un altul ar fi crearea unor influenceri capabili să fie activi pe (cât) mai multe rețele populare. Lil Miquela e vedetă pe Instagram, dar nu e suficient – nu când există Snapchat, YouTube, Facebook, Twitch, TikTok și o mulțime de alte platforme sociale.

Vor reuși însă aceștia să creeze și o legă­tură emoțională cu urmăritorii lor? – se întreabă unii observatori. La sfârșitul lui 2011, Converse a lansat o linie de încălță­minte realizată și promovată în colaborare cu trupa Gorillaz – ai cărei membri au ră­mas mult timp ascunși în spatele unor per­sonaje de desene animate –, mizând tocmai pe atașamentul emoțional al fanilor.

Împreună cu aceeași Gorillaz, Deutsche Telekom a lansat The Lenz, o aplicație AR (realitate augmentată) menită să-i facă pe tinerii utilizatori să se îndrăgostească de culoarea operatorului, magenta. Din perspectiva utilizatorului, procesul e cât se poate de banal: odată îndreptată camera telefonului spre orice suprafață magenta, aplicația o transformă într-un ecran pe care e proiectat conținut video original Go­rillaz. Într-un clip de prezentare a apli­ca­ției The Lenz, creatorii acesteia spun că ar fi fost folosită de peste 418 milioane de ori.

În afara rețelei Instagram, Lil Miquela e o susținătoare declarată a comunității LGBTQ+, se implică în mișcări sociale gen Black Lives Matter și pare să fi găsit o cale prin care să lege conexiuni personale rele­vante cu urmăritorii săi, demonstrând astfel că e mai puțin important dacă influen­cer-ul e robot, virtual sau uman, cât timp angajamentul e real și legitim.

PERFECTA IMPERFECȚIUNE. Un (nou) gen de angajament a fost dus în ultimii ani la un cu totul alt nivel de megastarul japonez Hatsune Miku, o adolescentă de 16 ani, cu părul lung, turcoaz. Are peste 2,4 mi­lioane de fani pe Facebook, e cel mai vândut artist pop din Japonia și e primul artist virtual al lumii. Are o voce generată de sintetizatoare, arată ca un personaj ani­me desprins din saga „Sailor Moon“ și apare pe scenă sub forma unei holograme proiectate pe un ecran curbat de sticlă.

Miku cântă alături de o trupă de instru­mentiști și dansatori reali, jonglează fără probleme cu octavele și genurile muzicale, se mișcă non-stop, își schimbă ținutele instant, iar concertele ei pot să țină și până la trei ore și sunt de regulă sold-out. A avut un turneu în Statele Unite, a cântat la Ma­di­son Square Garden în deschiderea lui Lady Gaga, a apărut în emisiunea lui David Letterman, a făcut cu Pharrell Williams un remix al piesei „Happy“ și a fost muza unor designeri precum Marc Jacobs sau Riccardo Tisci (Givenchy Haute Couture).

Creată de Crypton Future Media în 2007, Miku e un vocaloid, o versiune extra­va­gantă a unui program text-to-speech gen Microsoft SAM, cu opțiunea avansată de a adăuga note și melodii la cuvintele tastate. Dar, înainte de toate, rămâne un proiect open source: cântecele sale – peste 100.000 – sunt compuse de fani, și tot ei sunt cei care pot să îi programeze coregrafia, cu ajutorul unei aplicații numite MikuMikuDance.

La început, a fost o banală ilustrație pe ambalajul unui software, dar a evoluat și s-a dezvoltat cu ajutorul unei comunități ai cărei membri au văzut în ea ocazia per­fectă de a-și pune în valoare imaginația și creativitatea individuale. Practic, succesul lui Miku este succesul zecilor de mii de fani ai săi implicați direct în dezvoltarea ei.

De unde și întrebarea pe care și-o pun mulți: vor reuși noile senzații digitale să-i surclaseze pe artiștii în carne și oase? Cei de la Crypton Future Media au subliniat în repetate rânduri că Miku nu a fost dezvol­tată pentru a înlocui vocile umane. Chiar și în cea mai bună formă a sa, ea poate doar să le imite. „Cred că farmecul ei stă în imperfecțiunile sale. Faptul că uneori sună ca o mașină îi conferă vocii sale o per­sonalitate proprie. Nu ar fi la fel de atractivă dacă ar imita perfect vocea uma­nă“, spunea la un moment dat Hiro­yuki Ito, președintele companiei Crypton Future Media.

Iar Miku e mai mult decât software și inovație. Chiar dacă e vândută, promovată și văzută ca un punct de cotitură în tehno­logie, cultura creată în jurul ei e unică. Și pe măsură ce numele său a devenit tot mai popular, Miku a început să facă și publicitate. Xiaomi, de exemplu, a lansat un smart­phone Miku în ediție limitată, iar Toyota a angajat-o pentru o campanie la mo­delul Corolla. Puse cap la cap, Miku a avut în doar primii săi cinci ani de carieră venituri totale de 120,8 milioane de dolari.

MAI MULT DECÂT DIGITALI. Acum, o nouă generație de cyborgi, avataruri și celebrități CGI se naște sub ochii noștri, iar viitorul ei pare (tot mai) promițător, chiar dacă vine însoțit de o senzație acută de peste măsură de ciudat.

Adam Rivietz, cofondator al agenției canadiene de marketing și publicitate #paid, spune că tot mai multe companii vor începe să își dezvolte propriii influenceri di­gitali pur și simplu pentru că aceștia re­prezintă o modalitate mult mai eficientă pentru a controla mesajul care ajunge la publicul lor țintă. La rândul lor, mai spune acesta, influencerii umani ar putea începe să-și construiască alter egouri digitale pentru a construi și a proteja relații comerciale exclusive cu un anumit sponsor.

Fotograful britanic Cameron-James Wilson, creatorul supermodelului digital Shudu, e chiar mai radical și vede un viitor al „oamenilor digitali“, în care fiecare dintre noi ar putea avea un echivalent sau un avatar virtual. Și există deja o mulțime de startup-uri care lucrează la dezvoltarea unor aplicații comerciale pentru ceea ce numesc la rândul lor oameni virtuali/digitali. Soul Machine, o companie din Noua Zeelandă, i-a implementat deja în serviciile de relații cu clienții ale companiilor Auto­desk, Daimler Financial Services, National Westminster Bank, Royal Bank of Scotland sau ANZ Bank, iar la sfârșitul anului trecut a lansat o nouă soluție, Digital DNA, prin intermediul căreia își dorește să îi ducă direct în mainstream.

Imaginați-vă o Siri cu o înfățișare umană 3D hiper-realistă, capabilă să înțeleagă nuanțele de limbaj, să citească reacții fi­zice și să aibă inclusiv răspunsuri emoțio­nale, și avem un portret-robot (ne)retușat al omului 2.0 zămislit în laboratoarele creației Soul Machine.

Alții, cum ar fi 8i și Quantum Capture, lucrează la crearea de oameni digitali care să însuflețească realitatea virtuală și/sau augmentată. Iar raportat la rezultatele ob­ținute până acum de toate aceste companii, Lil Miquela și cohorta ei de epigoni vir­tuali par să fie doar o imagine prost retușată de un fotograf amator. „Lil Mi­quela este doar o palidă reprezentare a ceea ce acești oameni virtuali pot face și pot fi. Sunt imagini generate de computere (influencerii digitali, n.r.), imagini care arată grozav, dar, în ceea ce mă privește, cam acesta e punctul maxim la care pot ajunge cu tehnologia pe care o implică. Noi vrem să le dăm mai mult decât o gra­fică impecabilă, vrem să le dăm viață“, de­clara pentru Wired Morgan Young, CEO al companiei Quantum Capture.

Compania se concentrează pe VR și pe AR, dar lucrează și la aplicații pentru lu­mea reală, cum ar fi un proiect-pilot desfă­șurat în parteneriat cu un hotel de lux ai cărui oaspeți sunt întâmpinați în hol de un recepționer virtual care îi ajută să se cazeze, prin intermediul unui ecran tactil. Odată cazați, turiștii pot intra și din came­rele lor în legătură cu acesta și îi pot cere ajutorul, indiferent dacă vor să știe care sunt specialitățile zilei din meniu sau au ne­voie de asistență pentru a ajusta intensitatea luminii din cameră.

AVASTAR, THE SEQUEL. Oamenii digitali, crede Young, ar putea deveni o prezență obișnuită. Young dă exemplul celebrită­ților, ale căror replici virtuale s-ar putea transforma într-o veritabilă mină de aur. Ideea e simplă. Dacă nu ai acces la artistul propriu-zis, poți semna în schimb un contract cu replica sa digitală.

O Audrey Hepburn complet digitalizată a apărut deja într-o reclamă de un minut la ciocolata Galaxy, Fred Astaire a dansat cu un aspirator modern Dirt Devil, Bruce Lee a fost readus la viață după patru decenii de la moartea sa pentru a merge mai departe într-un promo video la Johnnie Wal­ker, iar o hologramă a lui Ronnie James Dio, fostă voce a trupelor Rainbow și Black Sabbath, a pornit anul trecut într-un turneu mondial.

Anunțat în 2015 ca un parteneriat între cercetători de la University of California și compania de tehnologie Acrovirt, proiec­tul „Selena the One“ avea ca scop crearea unei replici digitale AI a starului latino Se­lena Quintanilla-Perez (1971-1995), capa­bilă să învețe autonom și să reacționeze asemenea unei persoane reale. „Este o parte hologramă, o parte avatar și o parte mister. Va învăța cântece și dansuri noi, va interacționa cu publicul și va continua să se dezvolte“, explica atunci Michael Cald­well, cofondator al companiei Acrovirt. Între timp, proiectul a fost suspendat din lipsă de finanțare. Caldwell sperase să ob­țină o parte din bani prin crowdfunding, dar reacția publicului a fost mai degrabă negativă, admiratorii Selenei acuzându-i pe membrii familiei că abuzează de drepturile lor de moștenitori.

Drepturile de imagine sunt doar o mică parte a unei tot mai posibile viitoare pro­bleme. Lil Miquela, de exemplu, și-a folosit până acum influența pentru a-i încuraja pe urmăritorii săi să facă donații pentru Black Girls Code – o organizație non-profit axată pe educația tehnologică a tinerelor afro-americane – și să susțină drepturile persoanelor transsexuale. Dar nu e greu, spun unii comentatori, să ne imaginăm o altă celebritate CGI ce își folosește influența pentru a răspândi ură și discordie.

Pentru mulți, infantila „dușmănie de moarte“ dintre două celebrități care există fără a exista propriu-zis poate fi cu greu o știre. Însă Miquela și Bermuda – care, apro­po, e tot o creație a celor de la Brud – sunt doar un prim indiciu a ceea ce ar putea urma. Iar succesorii lor au toate șansele să nu mai fie la fel de ușor de identificat ca falsuri.

Influențe Artificiale

„Influencerul este persoana a cărei prezență în mediul online are un impact semnificativ asupra unei nișe de public și influențează prin conținutul pe care îl creează și postează în so­cial media alegerile comunității care îl ur­mărește“, propune o definiție un influencer din .ro.

• Kyoko Date. Vine din Japonia, este pri­mul star pop generat de un calculator și a fost creată în 1995 de agenția de talente Horipo. Imaginea sa era complet digitală, dar reproducea mișcările unor persoane reale și avea nevoie de vocile a doi actori pentru a vorbi și a cânta. Biografia sa oficială spune că a crescut în suburbii, a avut o slujbă cu jumă­tate de normă, amintind printre hobby-urile sale învățarea de limbi străine și colecționa­rea de pantofi sport. A lansat două single-uri și un videoclip în Japonia, a fost difuzată la radiourile locale, iar în 1999 a lansat un album în Coreea de Sud, sub numele de diki.
• SHUDU. Este primul model superdigital al lumii, o creație a fotografului Cameron James-Wilson, care spune că a dezvoltat-o ca pe o formulă de autoexprimare, nu pentru profit. Are 164.000 de urmăritori pe Instagram, iar mulți dintre aceștia au realizat că este o persoană reală abia când Wilson a început să folosească hashtag-ul #3D în textele care însoțeau fotografiile sale. Prima sa imagine a fost repostată de Naomi Campbell, Alicia Keys și Tyra Banks, cu mesajul „câte­odată, frumusețea rară ne lasă fără cuvinte“. Unii l-au acuzat însă de rasism pe Wilson, repro­șându-i că un fotograf alb a creat un model de culoare pentru a-l exploata.
• NoonoourI. Este noua senzație CGI de pe Instagram, unde are peste 270.000 de urmăritori. A semnat un contract cu KKW Beauty, a fost prezentată ca ambasador al cosmeticelor Dior, a apărut pe coperta Har­per’s Bazaar Arabia și a avut colaborări cu Yves Saint Laurent, Versace, Riccardo Tisci, Nike sau Supreme. Spre deosebire de aspec­tul hiperrealist al unor Shudu sau Imma, Noo­noouri arată ca un personaj manga și se descrie ca o tânără de 18 ani ce trăiește în magicul Paris. A fost inventată de Joerg Zuber, creative director al agenției germane de branding și design Opium Effect

FOTO: Instagram/Guliver / Getty Images