Carmen Dumitru a pariat pe un business adresat bebelușilor

Senica Micu 11/06/2019 | 16:44 Oameni
Carmen Dumitru a pariat pe un business adresat bebelușilor

Dacă o mamă își pune toate forțele în joc, poate să construiască un business extrem de nișat. Pentru bebeluși. Și nu numai.

Acest articol a apărut în numărul 67 (10 – 23 iunie 2019) al revistei NewMoney

Când mergi pentru prima oară la Acvatic Bebe Club, ai sentimentul că te rupi de zgomotul și agitația din Bu­curești imediat ce pui piciorul în curtea interioară, un spațiu amenajat pentru părinți și copii. Deși se află într-o zonă centrală, aproape de Piața Muncii, arhitectura locului face notă discordantă cu tot ce există în jurul său.

„Avem aici un P+1, un spațiu pe care l-am împărțit între mai multe activități pentru copii“, face Carmen Dumitru (39 de ani), fondatoarea acestui business, o scurtă descriere a vilei pe care a închiriat-o în urmă cu mai mulți ani.

Antreprenoriatul, început dintr-o nevoie, s-a transformat repede într-o pasiune, afacerea fiind construită pe un segment nișat, cu servicii adresate exclusiv copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 luni și 6 ani. Astăzi, cu forțe noi, Carmen Dumitru ia în calcul o nouă provocare: să ducă Acvatic Bebe și în orașele mari din țară.

Cum arată povestea ei până aici? A pornit la drum după ce, timp de mai mulți ani, a acumulat experiență în ma­na­­gementul de vânzări, în România și în America. Se întâmpla în 2013: a pus pe masă economiile familiei, în total 150.000 de euro, și a înființat un business. „Când am devenit mamă și mi-am dat seama că a munci în rolul de mana­ger de vânzări presupune foarte mult timp petrecut în afara familiei, mi-am dorit să pot să-mi împart diferit acest timp“, își amintește astăzi.

BUSINESS DE (NE)VOIE. Ideea de a construi un business nișat a crescut în min­tea ei după ce a avut mai multe încercări eșuate în a găsi o piscină potrivită pentru bebeluși, cu personal cu experiență în educație acvatică, pe modelul celor care existau în America, dar și în Anglia, o altă țară pe care a vizitat-o deseori.

„În Capitală erau câteva centre de acest fel, însă niciunul nu se ridica la standardele pe care mi le doream pentru copilul meu, în condițiile în care apa era tra­tată cu mult clor, ceea ce nu-i tocmai sănătos pentru ochii bebelușilor. Mai mult, am găsit un customer service foarte rigid“, spune Carmen Dumitru.

Așa a început o căutare febrilă după informație, din dorința de a aduce ceva nou și diferit în piață. De fapt, cele două direcții pe care s-a axat au fost: „o apă sa­nitarizată corespunzător, prin tehnologii bazate pe UV și oxigen, fără clor, și un customer service centrat pe client, flexibil și tolerant“.

Cei 150.000 de euro de început au fost investiți în realizarea piscinei, în proiectul de instalații, arhitectura spațiului și mobilarea acestuia, precum și în pregătirea echipei. Investițiile au continuat în fiecare an de atunci, cu o medie de 20.000-30.000 de euro, bani alocați, printre altele, în ac­ti­vități noi, complementare.

De exemplu, în afară de sumele investite în renovare și în mentenanță – „o dată pe an, în august, clubul e închis circa două săptămâni pentru acest lucru“ –, în 2015 a investit 20.000 de euro într-o sa­lină, într-un spațiu amenajat în aceeași incintă. Un alt serviciu introdus relativ re­cent este kinetoprofilaxia, accesibil be­be­lușilor chiar din prima săptămână după naștere, cu scopul de a oferi prin gim­nas­tică și masaj o dezvoltare armoni­oasă a musculaturii.

„Educația acvatică este singurul sport care poate fi făcut de la o vârstă foarte mică. Dacă ne uităm în această piață, a activităților sportive pentru copii mici, nu găsești niciun alt sport pe care copiii până la 3 ani să-l facă fără pericol de acci­dentare“, adaugă Carmen Dumitru.

Cu o medie de 180-200 de clienți în fie­care lună și cu 20 de angajați, businessul Acvatic Bebe Club e estimat să se apropie anul acesta de 250.000 de euro, în creș­tere cu peste 10% față de 2018.

„Cel mai vândut pachet este cel de 2.000 de lei pe lună, de 12 ședințe. Însă ne dorim să creștem ponderea abonamentelor întinse pe o perioadă mai mare, de 6 până la 12 luni, cu o serie de beneficii incluse“, mai spune Carmen Dumitru. Astfel scade și valoarea pentru o ședință.

O PIAȚĂ CU POTENȚIAL. Deoarece în ultimii ani a avut foarte multe solicitări să se extindă și în alte orașe, antreprenoarea are deja un plan investițional de câteva sute de mii de euro în această direcție. „Ne dorim ca într-un viitor apropiat să deschidem centre Acvatic Bebe Club și în orașe mari precum Timișoara, Cluj, Arad, în parteneriat cu investitori locali. Un avantaj îl reprezintă și faptul că putem oferi consultanță pe segmentul acesta de educație acvatică – un modul care nu se predă la UNEFS (Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, n.r.) – oriunde în țară“, detaliază ea.

La nivelul general al pieței, există inves­tiții în piscine pentru copii, însă nu pe această nișă. „Vestea bună este că orice investitor se poate adapta, poate să facă o investiție nouă și să implementeze un sistem de ozon și UV și oxigen. Totul ține de dorință“, explică fondatoarea Acvatic Bebe Club.

Din punctul de vedere al concurenței, în București, unde marja de profit într-un astfel de business este calculată undeva la 15-20% din cifra de afaceri, conform datelor din piață, mai sunt prezente și companii precum Baby Spa, Bursuceii Veseli, Micii Campioni sau Splash Aca­demy. Multe s-au inspirat din călătoriile în Occident, înainte de a porni o afacere în sensul acesta.

„Anglia poate fi un reper“, dă un indiciu Carmen Dumitru, mai ales că acolo auto­ritățile locale se implică activ și dezvoltă programe speciale, astfel încât toți copiii mici să aibă acces la ele. Prin comparație, în România nu se lucrează încă la programe de acest fel, iar dacă ar fi să ne uităm strict la suma alocată în bugetul Ministerului Tineretului și Sportului pe 2019 pentru finanțarea activității celor 35 de centre pentru tineret, aceasta nu depă­șește un milion de euro.

La nivelul general al pieței, întâlnim pre­ponderent investiții în piscine pentru adulți, în special în hoteluri și centre spor­tive private. Potrivit datelor din in­dus­tria de profil, românii au alocat în ultimii ani pentru construcția de piscine sub zece milioane de euro anual. „Nu este un segment foarte dezvoltat, dar crește cu 20-30% pe an“, spun specialiști din piață. Așadar, potențial de creștere există, mai rămâne de văzut și câte proiecte noi vor apărea.

 

Etape în afacere

Într-o piață aflată la început, cu doar câțiva investitori, Carmen Dumitru, absol­ventă de ASE și cu un master în proiecte europene, nu stă pe loc, ci duce numele Acvatic Bebe Club la un alt nivel. Pe scurt, care au fost pașii până aici?

 

  • 2012. Începe să creioneze un plan de business într-un domeniu foarte nișat și total nou de tot ceea ce făcuse până la momentul de față.
  • 2013. Lansează în piață brandul Acvatic Bebe Club și, încă din primele luni, atrage câteva zeci de clienți, cu un public-țintă bine stabilit: copiii cu vârste mici.
  • 2015. Investește 20.000 de euro într-o salină, pe ace­lași segment de public și în același loc unde a dezvoltat și investiția pentru piscină.
  • 2018. Afacerea înseamnă 20 de angajați, toți speciali­zați și certificați, și un număr de aproximativ 200 de clienți activi în fiecare lună.
  • 2019. Este estimată o cifră de afaceri de circa 250.000 de euro, în creștere față de anul trecut, datorită, printre altele, unor noi segmente de activități pe care le-a adău­gat recent.
  • 2020. Acvatic Bebe Club s-ar putea extinde și în alte orașe din România, în principal în cele mari, unde există disponibilitate în sensul acesta, chiar dacă în prezent nu este nimic sigur. Mișcarea se dorește a fi făcută îm­preună cu investitori locali.

FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney

Senica Micu are o experiență de peste zece ani în presa de business. A scris pentru mai multe publicații, precum Forbes, Money Express și Capital, realizând interviuri cu lideri de companii și antreprenori. În paralel, a coordonat diverse proiecte editoriale și s-a implicat în organizarea unor evenimente.