Povestea milionarului din Alba care a făcut avere dând gust mâncării

Cristina Dobreanu 14/04/2017 | 12:02 Oameni
Povestea milionarului din Alba care a făcut avere dând gust mâncării

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Producătorul de ingrediente pentru industria alimentară Supremia Grup din Alba-Iulia a fost un fel de pasăre rară în peisajul economic autohton.

Puțini sunt antreprenorii români care se încu­metă să își extindă (cu succes) businessul dincolo de granițele țării. Și mai pu­țini sunt cei care au curajul să achizi­țio­neze jucători străini pentru a-și faci­lita intrarea pe piețe altfel dificil de ac­cesat, așa cum a făcut fondatorul Le­vente Hugo Bara. Dar Supremia a în­ce­tat de puțin timp să mai fie o companie autoh­tonă.

Exit-urile sunt partea cea mai bună a muncii de antreprenor sau investitor. Este momentul în care sunt recompen­sați financiar pentru toată creativitatea, munca dificilă, investițiile și riscul puse în companie“, spune canadianul Basil Peters, consultant M&A și autorul cărții „Early Exits“. Un exemplu românesc în acest sens ar putea fi Levente Hugo Bara (41 de ani), antreprenorul ardelean care a anunțat la finalul lunii trecute vânzarea Supremia către francezii de le Solina, un grup cu venituri de 315 milioane de euro în 2015.

MADE IN ALBA IULIA. Portretul-robot al antreprenorului din Alba-Iulia s-ar putea încadra în tiparul poveștilor de succes ale investitorilor de peste Ocean. Cu ori­gini modeste, și-a câștigat primii bani muncind alături de bunici la câmp, a fost la un moment dat pe punctul de a abandona școala, însă a realizat că aceasta era singura cale pentru a-și depăși con­diția. Cu o diplomă de inginer tehnolog în industria alimentară, a vrut să plece în Statele Unite, însă a renunțat după ce a realizat că România îi poate oferi mai multe oportunități. Oportunități care au început să se concretizeze în urmă cu 17 ani, când a înființat Supremia.

Înființată în 2000, compania a ajuns la afaceri de peste 52 de milioane de euro în 2016 și a devenit lider pe piața locală de condi­mente. În 2015, antreprenorul ardelean a achiziționat două companii din Danemarca, Tamaco Trading și Tamaco Pak, care activau tot pe piața condimentelor, ca parte a planului de extindere în zona țărilor scandinave. A fost una dintre miș­că­rile curajoase pe care puțini antrepre­nori români au reușit să le facă de-a lungul timpului. Nu a fost însă singura sa ex­pe­riență peste granițe (compania mai are un birou și la Chișinău), dar nu toate încercările au avut succes. A tatonat și o extindere în Rusia, însă pro­iectul a eșuat. A reușit, în schimb, să încheie un parte­ne­riat cu o fabrică din exo­tica Indonezie, una dintre cele mai mari țări producă­toare de condimente din lume.

Dezvoltarea companiei, ale cărei produse ajung pe patru continente, a depins în mare măsură și de curajul antreprenorului. În 2010, în plină criză, a investit nouă milioane de euro în fabrica din Alba-Iulia, o decizie despre care a spus în repetate rânduri că a fost una dintre cele mai riscante, dar bune, pe care le-a luat. De atunci, și creșterea companiei a fost semnificativă, înregistrând avansuri și de 30-40% de la an la an.

VÂNZAREA, OBLIGATORIE. Antreprenorul a pariat totul pe Supremia, iar dezvoltarea a avut și costurile ei: în ultimii cinci ani, datoriile au reprezentat circa 50-60% din afaceri. Implicarea antreprenorului în business a fost atât de serioasă, încât, de-a lungul timpului, unele credite au fost garantate în nume propriu.

În ultimul an însă și-a pregătit exit-ul din companie, deoarece creșterea Supremia nu mai putea fi susținută decât cu aportul unui investitor, mai ales că aface­rile au crescut cu peste 25% față de 2015. Acesta avea să fie grupul francez Solina, deținut de fondul de investiții Ardian. „Mi-am dat seama că menținerea acestei direcții de creștere cu mine ca acționar unic a devenit din ce în ce mai dificilă, de aceea am decis în urmă cu un an să gă­sesc partenerul po­trivit pentru Supremia”, mărturisește Levente Hugo Bara, care nu se află însă la primul exit.

La începutul anului și-a cesionat par­ti­cipația minoritară în cadrul producăto­rului de conserve de carne și dulcețuri Prefera Foods către Crisware Holdings, deținută de Raul Ciurtin, fostul proprie­tar al Albalact.

Pentru Solina, companie cu zece fabrici în Franța, Belgia, Olanda, Suedia și Danemarca, achiziția reprezintă ultimul pas al strategiei de dezvoltare externă în industria alimentară europeană. „Această tranzacție este un pas major pentru companie, în special în Europa de Est, și Supremia va deveni centrul nostru regio­nal“, a precizat Laurent Weber, CEO al gru­pului francez.

Valoarea tranzacției este estimată în piață la circa 30 de milioane de euro, valoare a cărei veridicitate depinde de ponderea pe care o au creditele bancare în totalul datoriei. Tranzacția este con­di­ționată de acordul Oficiului Concu­renței, care este aș­tep­tat să vină în următoarele luni. Echipa de management va fi men­ți­nută, dar antreprenorul va mai fi CEO al Supremia până în luna mai, după care va părăsi com­pania. În locul său va veni Ciprian Grădinariu, directorul care a gestionat implementarea sistemului japonez de management Kaizen în cadrul produ­că­torului de ingrediente Supremia.

Cât despre de pe acum fostul fondator, cu siguranță va găsi alte metode de a-și condimenta viața.

[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Cine, ce, cât„][vc_column_text]În ultimii doi ani, Alba-Iulia a mai „pierdut“ cel puțin trei alți antreprenori locali ale căror companii au intrat sub umbrela multinaționalelor.[/vc_column_text][vc_column_text]

  • Ioan Tecar. Antreprenorul a decis în iunie 2015 să vândă o parte din acțiunile grupului Pehart Tec, producător de hârtie tissue și de produse igienico-sanitare din Alba-Iulia. În urma tranzacției, pachetul majoritar a fost achiziționat de fondul de private equity Abris Capital Partners, iar Ioan Tecar a rămas minoritar, cu 45%.
  • Raul Ciurtin. Una dintre tranzacțiile de răsunet din 2016 de pe piața lactatelor a fost vânzarea producătorului de lactate Albalact către grupul francez Lactalis. Valoarea tranzacției a fost de 76 de milioane de euro, sumă din care familiei Ciurtin i-a revenit aproximativ 31 de milioane de euro.
  • Ioan Istrate. Aflat în topul producătorilor autohtoni de înghețată, Alpin 57 Lux din Sebeș, cu un rulaj de peste 20 de milioane de euro anual, a intrat în 2016 în portofoliul trustului leton Food Union. Ca urmare a tranzacției, letonii dețin 70% din companie, iar Ioan Istrate 30%, potrivit datelor de la Registrul Comerțului.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

 


FOTO: Levente Hugo Bara, fondatorul Supremia Ilustrație de Vali Ivan

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.