Povestea din spatele volumului „Mi-e dor de tine când clipesc” al autoarei americane Mary Laura Philpott

A dus, ca mulți dintre noi, viața apăsătoare a perfecționistului. A suferit de depresie, anxietate, tulburare obsesiv-compulsivă, pe care a ajuns să le depășească prin simple schimbări de atitudine. Mary Laura Philpott ne arată că oricând poți în­toarce foaia ca să fii bine cu tine însuți.

„Mi-e dor de tine când clipesc“ sunt cuvintele pe care un băiețel de 6 ani le-a scris într-o zi pe o bu­cată de hârtie pentru mama lui. Mama este Mary Laura Philpott, scriitoare americană cunoscută pentru eseurile ei despre absurdul și profunzimile vieții de zi cu zi și pentru bestsellerul tradus de curând și la noi (Humanitas), „Mi-e dor de tine când clipesc“.

Volumul, declarat în 2019 cea mai bună carte a anu­lui, este o colecție de eseuri în care Philpott despică probleme cu care s-a confruntat ea însăși, dar pe care le știu foarte bine atâtea alte femei: nevoia de a controla totul și de a fi perfectă, lupta de a găsi un echilibru între muncă și viața de familie, go­lu­rile, disperarea, depresia, dar și momentele revelatoare, reinvențiile personale. „Mi-e dor de tine când clipesc“ este însă o carte pe care o pot citi și băr­bații, căci Philpott atinge subiecte de o universalitate evidentă.

LAITMOTIV. Expresia inventată de copilul ei a fost inițial pentru Philpott o înșiruire banală de cuvinte, o transpunere de trăiri ale unui puști care i-a spus mamei lui, în cel mai frumos mod cu putință, cât de mult o iubește. Expresia a devenit ulterior pentru ea un laitmotiv ce definește starea de fapt, viața în sine, prezentul, „toate lucrurile petrecute în trecut – care sunt chiar aici, sub pleoapele mele, și totuși s-au dus de tot“. Așa a ajuns această expresie să dea titlul volumului în care Mary Laura Philpott abor­dează, prin prisma propriei experiențe, teme prezente în viața de zi cu zi. Este un deliciu să o citești pentru că îi simți de la bun început sinceritatea, umorul, reflec­țiile, lecțiile învățate, greșelile asumate.

Cele 32 de eseuri nu te lasă fără suflare, nu sunt revelații care-ți spulberă mintea – unele au finaluri care parcă nu spun nimic –, dar sunt veridice, expun situații prin care am trecut cu toții, despre care am vorbit și la care ne-am gândit; arată, cu o claritate răcoritoare, momentele care te dărâmă și cele care te ridică, clipele care te schimbă și care te fac să vezi viața altfel.

RECONFIGURARE. Eseurile ei sunt fețe ale femini­tății, sunt episoade din viața unei femei care a expe­rimentat schimbări de identitate, care a făcut față cum a putut presiunilor din afară și din interior, care n-a mai găsit, într-o bună zi, mulțumire în nimic din ceea ce făcea și astfel a învățat să se recalibreze, să se reinventeze.

Sună complicat, nu-i așa? Doar că această recalibrare nu a însemnat o experiență transcendentală sau o schimbare totală a stilului de viață, ci foarte mici și recurente reinventări personale. (Philpott a renunțat la locuri de muncă și la obligații sociale care nu i se potriveau și a îmbrățișat acele expe­ri­ențe în care se simțea confortabil).

Este unul din motivele pentru care „Mi-e dor de tine când clipesc“ are atâta succes: îți arată cum un om, cândva obsedat de control și perfecționism, ajunge, prin gesturi și decizii simple, să-și reconfigu­reze viața și să fie fericit.

Povestind despre obsesia de a fi un elev exemplar, despre fixismele ei de tot felul, angoasele, leșinurile, chiar și despre dezrădăcinare și despre incapacita­tea de a se relaxa, Philpott pune în oglindă generații diferite, abordează subiecte legate de sex și persona­litate, subliniază absurdul disperării și susține ideea că „bucuria e mai mare decât frica“.

CONFRUNTARE. „Un mozaic al unei vieți în care schimbarea survine subtil, iar nu radical“, cum o nu­mește jurnalista Margaret Quamme, cartea este o demonstrație prietenoasă a felului în care un om obișnuit să bifeze toate căsuțele de pe lista de sarcini ajunge să realizeze că o schimbare de perspec­tivă l-ar putea transforma într-un cu totul alt om.

Ea face observații, într-un mod cât se poate de simplu, despre viața de familie, muncă și viață crea­tivă, despre presiunile conflictuale ale vieții mature moderne, arătând cât de normale și necesare sunt reinventările personale.

Ceea ce e și mai interesant, Philpott demons­trează cum crizele de identitate nu se întâmplă o singură dată în viață (criza vârstei de mijloc, să zicem) și că pentru a le depăși nu trebuie să faci nimic extravagant, trebuie doar să-ți ascuți simțurile ca să știi ce e în neregulă cu tine, să renunți la ceea ce nu-ți face bine, să îmbrățișezi ceea ce-ți aduce bucurie. Sau, altfel spus, să-ți fie dor de tot binele trăit de fiecare dată când clipești.

Ipostaze de scriitoare

Mary Laura Philpott a lucrat mai mulți ani ca librar și a fost redactor-șef la Musing (revista online a librăriei Parnassus Books) înainte să publice „Mi-e dor de tine când clipesc“.

• UMORISTICĂ. A scris și ilustrat volumul umoristic „Penguins with People Problems“ („Pinguini cu pro­bleme cât se poate de umane“).
• TELEVIZIUNE. A câștigat un Emmy pentru emisiunea literară „A Word on Words“, a cărei prezentatoare este.
• PUBLICISTICĂ. A semnat eseuri în publicații precum The New York Times, The Washington Post, The Paris Review.