Povestea de film a clujeanului care a umplut Ardealul cu autobuze Ikarus în anii `90

Florel Manu 24/08/2018 | 16:04 Special
Povestea de film a clujeanului care a umplut Ardealul cu autobuze Ikarus în anii `90

A ascultat sfatul bunicului său și a cumpărat pământ. A intrat în business cu stângul, dar nu toate afacerile l-au tras în jos. Astăzi, clujeanul Nicolae Căpușan e un nume de 25 de milioane de euro din imobiliare și turism.

Acest articol a apărut în numărul 47 (27 august – 9 septembrie) al revistei NewMoney

Pierzi, câștigi, negustor te numești – o zicală încer­­ca­­tă pe propria piele de Nicolae Căpușan, clujeanul care mărturisește că soarta a vrut să ajungă antreprenor. Absolvent al Politehnicii din Cluj, Că­­pu­­șan a terminat în 1987 Facultatea de Electro­­teh­­nică, cu specializarea Calculatoare. Cum nu avea re­­lații să obțină un loc de muncă într-un centru de calcul, a început să lucreze pământul alături de familia sa, în cartierul Mănăștur, din Cluj-Napoca. Apoi, în 1990, s-a hotărât să-și încerce norocul în afaceri. „Aveam câteva mărcuțe (mărci germane, n.r.), am mers într-un ma­­gazin de jucării și am umplut o geantă cu rățuș­­te“, povestește el. A trecut granița și a mers în piața din Budapesta. Se zvonea că rățuștele se vând bine în Ungaria, dar socoteala din piață a fost cu totul alta decât cea de acasă. S-a întors cu jumătate din marfă nevândută și o primă tentativă ratată de business. De atunci, a învățat continuu din propriile greșeli.

PE ARIPI DE IKARUS. Și pentru că nu a reușit să vândă, din 1991 a început să cumpere – autobuze Ikarus, la mâna a doua, din fosta RDG. Afacerea avea potențial, mai ales că nemții din Est voiau să scape cu orice preț de mașinile fabricate în fostul bloc comunist pentru a-și reface parcul auto cu autobuze fabricate în fosta Germanie Federală, în mare parte MAN și Mercedes. „Am cumpărat autobuze și cu 300 de mărci, pe care le vindeam aici cu 4.000 de mărci“, spune Căpușan, adăugând că mașinile, fabricate în Ungaria, aveau revizia la zi și erau în stare perfectă de funcționare. Majoritatea parcurilor auto din România aveau în acel moment doar autobuze de tip Dac ori Roman Diesel, iar antreprenorul își amintește că, doar într-o singură zi, a adus un convoi de 17 Ikarus-uri la autobaza de la Turda. Intuind că toate aceste mașini vor avea nevoie de întreținere și piese de schimb la un moment dat, a început să ia legătura cu furnizori de piese auto și să facă stocuri.

Numai că cei care au cumpărat mașinile, care funcționau perfect, voiau ca ele să fie reparate doar cu piese provenite de la Ikarus. Nu a stat pe gânduri și a contactat furnizori din Ungaria cărora le-a solicitat produse originale, cu specificația „Made in Hun­­gary“. Dar a apărut o problemă. „Din întâmplare am descoperit că sub eticheta care certifica proveniența ungară se afla alta, care arăta că produsul este fabricat de fapt în Polonia“, spune Căpu­­șan, zâmbind.

A plecat pe urma etichetei și a ajuns la furnizorul polonez, care a confirmat că produsele doar tran­zitau Ungaria. Așa a obținut oferte la jumătate de preț. Mai târziu însă, avea să găsească pe unele dintre cutii eticheta unui producător din Rusia. Astfel a descoperit că Polonia era doar un intermediar într-un circuit al pieselor care începea în Rusia și se încheia în Ungaria, unde primeau certificarea de componente originale. La un preț pe măsură. „Cum­păram pistonul de motor Ikarus cu doi dolari din Rusia, iar în Ungaria același produs costa 60 de dolari“, dă Căpușan un exemplu.

Odată eliminați intermediarii, clujeanul și-a consolidat relațiile cu partenerii ruși, alături de care a început să-și crească businessul, devenind principalul furnizor de piese Ikarus pentru România. În plus, a început să colaboreze cu uzinele Roman Bra­­șov pentru a exporta la ruși piese de autocami­­oa­­ne produse în România. Spune că era printre primii trei clienți ai fabricii de la Brașov din punctul de vedere al volumelor de piese comandate. Afacerea a fost pe val, dar avea să se încheie la sfârșitul anilor ’90. „La un moment dat nu am mai putut vin­­de nimic în autobaze (entități de stat, n.r.), oricât de mic aveam prețul, pentru că nu am dat mită. Dacă mituiam, puteam vinde la orice preț“, mărtu­risește antreprenorul.

ITALIAN JOB. S-a gândit atunci la o reconversie a businessului și a cumpărat autobaza de la Turda. A încercat să facă transport de persoane și de măr­furi. A achiziționat capete de tractor de la Merce­­des destinate transportului de marfă și a adus autobuze Ikarus din Germania pentru transport de persoane. Însă mergea pe pierdere, pentru că șo­ferii care făceau transport de persoane  nu predau toate încasările și păstrau mare parte din bani. Mai mult, Mercedesurile au fost implicate în mai multe incidente rutiere și cheltuielile cu întreținerea și re­parațiile lor erau foarte mari. Nu a durat mult și s-a decis să vândă, însă a păstrat terenurile care apar­­ți­­neau autobazei. Între timp, din profitul bun făcut din perioada vânzării de piese a cumpărat mai multe parcele de pământ, în special în cartierul natal, Mănăștur. „Am achiziționat teren și cu 10-20 de lei metrul pătrat. Cât era prețul pieței“.

Dar nu s-a limitat doar la terenuri. În 2001 a cum­­părat fabrica de încălțăminte Olimpia, din Oradea, care avea la acel moment 800 de muncitori și lucra în sistem lohn pentru un partener italian. Fără să cunoască bine filiera exportului, Căpușan a păstrat comenzile pe care le avea fabrica și a început să le onoreze. Astfel că, la scurt timp după preluare, a trimis un lot de încălțăminte în Italia, după ce a tre­­cut toate controalele interne de calitate. În timp ce aștepta ca marfa să-i fie plătită, avea să pri­­meas­­că un fax prin care era înștiințat de partenerul ita­lian că întreaga comandă este refuzată, deoarece nu ar corespunde calitativ. Însă nu a primit și marfa înapoi.

Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.

← Close