Povestea antreprenorului care a intrat în business vânzând muzică și produse electronice, iar acum deține o mare companie de transport

Adrian Minea face afaceri din 1990, iar de fiecare dată când a găsit o oportunitate în business, a fructificat-o.
În 2019, proprietarul companiei de transport Bipmobile din Timișoara, Adrian Minea (49 de ani), aducea în România franciza Mail Boxes Etc. (MBE), o soluție integrată de curierat, logistică, ambalare, management de depozit și graphic design. În calitate de master francizor pe piața din România, a anunțat recent că vrea să accelereze extinderea la nivel național. Până la sfârșitul acestui an, rețeaua locală a Mail Boxes Etc. va ajunge la cinci agenții, două la București și câte una la Cluj-Napoca, Bacău și Negrești-Oaș.
Minea spune că în acest moment caută în țară antreprenori interesați să adopte acest gen de franciză, ținta sa fiind ca anul viitor să dubleze numărul de agenții. Taxa de franciză în România este cuprinsă între 10.000 și 16.000 de euro, la care se adaugă cheltuielile cu amenajarea spațiului (minimum 70 de metri pătrați), care pot ajunge la cel mult 10.000 de euro.
La nivel global, Mail Boxes Etc., fondată în San Diego (California) în 1980, are 2.800 de agenții care generează anual venituri de peste un miliard de euro. Compania a intrat în Europa în 1993, fiind adusă întâi pe piața din Italia de Graziano Fiorelli. Mail Boxes Etc. Italia a achiziționat ulterior drepturi de licență master pentru Spania, Germania și Austria, iar în 2009 a devenit singurul proprietar al mărcii Mail Boxes Etc., operând astfel și drepturile de franciză.
Mesajul din Italia
Adrian Minea spune că fiecare dintre afacerile sale a început de la propriile idei. În cazul Mail Boxes Etc. însă, ideea i-a venit chiar de la firma-mamă. „Am primit un mesaj pe LinkedIn și l-am băgat în seamă pentru că era fața unei domnișoare cu aspect asiatic și cu nume italian. Și am dat click“, povestește Minea. În scurt timp s-a întâlnit cu partenerii italieni, le-a prezentat oportunitatea de a intra și în România și au semnat contractul.
Valoarea contractului de master francizor nu este publică, însă este vorba de o sumă cu cinci zerouri. Adrian Minea precizează că și-ar fi dorit să obțină calitatea de master francizor și pentru Republica Moldova, însă partenerii italieni cereau o sumă mult prea mare pentru potențialul economic al țării vecine.
După prezentarea planului de afaceri și încheierea contractului, francizații beneficiază de training și consiliere din partea MBE, precum și de asistență pentru amenajarea sediului agenției în concordanță cu standardele companiei la nivel mondial. Pentru funcționarea optimă a unei agenții este nevoie de două persoane, respectiv un store manager, care administrează activitatea din agenție, și un agent de vânzări. Odată cu creșterea businessului, o agenție mai poate angaja și un șofer care să preia coletele de la clienți. Pe termen lung, planul lui Minea este ca în următorii zece ani să ajungă la 100 de agenții Mail Boxes Etc. în România.
Afaceri cu de toate
Antreprenorul are o experiență de aproape 15 ani în zona de transporturi de marfă, fiind fondatorul companiei Bipmobile, cu sediul la Timișoara. Din acest business a obținut anul trecut venituri totale de circa 14 milioane de euro și estimează că anul acesta îl va încheia cu o creștere de aproximativ un milion de euro față de 2020.
Însă Adrian Minea este antreprenor chiar de la începutul anilor ’90, când avea puțin peste 18 ani. Plecase de acasă, de la Târgu Jiu, la Timișoara, la Facultatea de Mecanică. Aici, alături de un coleg, a făcut un mic studio de înregistrări audio, pentru ca în scurt timp să deschidă un post de radio, care inițial a emis pentru căminele Politehnicii din Timișoara. „Am ajuns atât de cunoscuți, încât veneau cei de la Radio Timișoara să le dăm și lor muzică, pentru că noi primeam benzi de magnetofon de la Constanța, de la vaporeni“, își amintește Adrian Minea.
În paralel a dezvoltat și un business cu vânzare de casete audio. La un moment dat, la standul său de casete s-a oprit un român stabilit în Austria, care i-a propus să vândă aparatură electronică pentru el. Inițial a făcut-o pentru un comision, după care a decis să cumpere direct aparatura electronică și să o distribuie apoi magazinelor de specialitate din țară. „A ținut cam un an și jumătate afacerea asta și aveam portbagajul de la mașină plin de bani“, povestește Adrian Minea, explicând că a renunțat la această afacere pentru că apăruseră deja prea mulți jucători în piață cu produse electronice.
În 1993 a ajuns la Craiova, unde a cumpărat un magazin de la Marian Iancu, cel care avea să devină și președinte al echipei de fotbal Poli Timișoara. Aici, Minea a început să vândă produse alcoolice. Pasionat de automobilism, în 1998 a început să participe la raliuri și să se ocupe mai puțin de afaceri. Cheltuielile pe care le avea cu acest sport l-au făcut să ajungă la fundul sacului. „După ce am terminat toți banii, m-am angajat la Transilvania Jurnal, la redacția din Timișoara, ca director de marketing și difuzare“, spune Adrian Minea, precizând că nu avea salariul mare.
De la telecomunicații…
Din această postură, Minea trebuia să vândă și publicitate în ziar. În 1999 l-a cunoscut pe Ovidiu Miron, manager la compania Telemobil, primul operator de telefonie mobilă din România, care ulterior și-a schimbat numele în Zapp Mobile.
Omul de afaceri de la Telemobil a fost impresionat de modul în care Minea a negociat contractul de publicitate pentru publicația la care lucra și i-a propus să i se alăture. În scurt timp a ajuns unul dintre cei mai buni agenți de vânzări din firmă, coordonând o echipă de șase oameni. Ulterior, cei de la filiala locală a producătorului de bere Interbrew i-au propus să se alăture echipei. „Nu mi-a plăcut ideea să vând bere“, mărturisește Adrian Minea, care în final a acceptat propunerea. Cum i-a plăcut businessul în telecomunicații, a fondat împreună cu doi colegi din echipa sa compania Waw Big, care a devenit dealer Zapp și a început să vândă companiilor telefoane și diverse servicii de telefonie mobilă.
Între timp a căutat să colaboreze și cu operatorul de telefonie mobilă Orange. În acest scop, în 2002, a înființat Bipmobile, compania prin care face astăzi transport de marfă. Colaborarea cu Orange nu a ieșit, iar Minea s-a orientat către un nou business. „Am devenit pentru aproape patru ani distribuitori de cafea în domeniul HoReCa.“ Făcea acest serviciu pentru compania il Caffe, din Cluj, care prăjea diverse soiuri de cafea pentru piața locală.
…la transporturi
Prin noua linie de business începuse să distribuie aparate de cafea în întreaga țară cu un microbuz, prin intermediul Bipmobile. La un moment dat a fost solicitat de compania de expediție TNT să facă un transport urgent de la Timișoara la Cluj-Napoca. Reprezentanții firmei TNT au fost mulțumiți de servicii și au continuat colaborarea, Bipmobile devenind în timp unul dintre principalii parteneri ai companiei de expediție.
Această colaborare a durat până în 2007, când Minea a renunțat la parteneriatul cu TNT, care voia pe atunci să îi reducă la jumătate contractele de transport. Ajunsese în acel moment la o flotă de zece microbuze, dintre care opt în leasing. A căutat noi contracte, de data aceasta prin bursa de transport. În scurt timp a început și criza economică din 2008, iar negocierea unui contract era destul de dură. Minea spune că s-a orientat către companii din zona de automotive și a oferit prețuri bune pentru acea perioadă, dar și extrem de benefice pentru businessul său.
„Eram o firmă mică, dar ajunsesem la venituri de circa 700.000 de euro, cu un profit de 100%“, explică antreprenorul. Acum are businessul expus în proporție de 70% pe contractele de transport pentru producătorii de componente auto, iar restul de 30% pentru alte categorii de mărfuri. Criza de COVID-19 i-a dat emoții, în condițiile în care businessurile din zona de automotive au avut de suferit în lipsa materiei prime. Acesta a fost și motivul pentru care s-a repliat din nou și încearcă noi linii de business, cum este Mail Boxes Etc. Iar afacerea este încă la început.
Acest articol a apărut în numărul 129 al revistei NewMoney
FOTO: Laszlo Raduly