Povestea antreprenorului care a eșuat într-un business cu produse raw vegane, iar acum reușește an de an să dubleze veniturile unei clinici dentare

Florel Manu 10/01/2022 | 10:16 Oameni
Povestea antreprenorului care a eșuat într-un business cu produse raw vegane, iar acum reușește an de an să dubleze veniturile unei clinici dentare

După ce a eșuat într-un business cu pro­duse raw vegane, un antreprenor de 35 de ani reușește să dubleze de la an la an veniturile unei clinici dentare.

Afacerile clinicilor stomatologice au fost vizibil afectate de pandemia de COVID-19. Închise vreme de aproape două luni în 2020, acestea și-au reînceput activitatea cu măsuri sanitare foarte stricte. Chiar și așa, clinicile Life Dental Spa au încheiat anul trecut cu venituri de circa 2,2 mili­oane de euro, dublu față de 2019, pentru 2021 estimându-se o nouă dublare a cifrei de afaceri, la peste 4 milioane de euro.

Acum trei-patru ani eram pe locul 170 la cifră de afaceri pe segmentul clinici­lor stomatologice, iar anul acesta ne apro­­piem de locul trei“, spune acum Ște­fan Obreja (35 de ani), chief executive officer (CEO) al clinicilor Life Dental Spa, expli­când că dublările repetate ale cifrei de afaceri sunt generate de modelul de busi­ness al clinicii, care se bazează pe pro­ceduri cu laser.

La nivel local, piața serviciilor dentare este una extrem de fragmentată, cu veni­turi totale de circa 434 de milioane de euro în 2020. Din cei aproape 5.000 de jucători activi, doar 36 au cifre de afaceri de peste un milion de euro, potrivit unui studiu Coface. Și asta pentru că partea cea mai mare a businessurilor din acest do­meniu o reprezintă clinicile stomatologice indi­vi­duale.

Experiența germană

Life Dental Spa a fost înființată de soția lui Ștefan Obreja, medicul stomatolog Cristina Obreja (41 de ani), în 2008, la numai trei ani de la absolvi­rea facultății. Ștefan Obreja s-a alăturat acestui business în 2018, când a început și planurile de creștere a companiei. În urmă cu șapte ani, aceasta s-a înscris la un master în laser stomatologic, la Universitatea Aachen din Germa­nia. După absolvire a de­cis să schimbe abor­darea tratamentelor și să uti­li­zeze în clinica sa tehnologia laser. Pentru aceasta însă, a fost ne­voită să-și pre­­gă­tească colegii.

„În clinică, Cristina pregătește medicii. Sunt traininguri avansate de câteva săptă­mâni, ca toată lumea să învețe tehnologia“, spune Ștefan Obreja. Odată cu adoptarea tehnologiei laser, spun antreprenorii, nu­mă­rul de clienți a crescut, pentru că aceste metode de lucru și tratament sunt mai puț­in dureroase decât cele clasice.

În ultimii trei ani, Life Dental Spa a înce­put să se extindă în marile orașe din țară, fiind prezentă în momentul de față în Bu­cu­rești, cu două clinici, și în Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Oradea și Sibiu, cu câte o cli­nică. La data documentării acestui articol erau în curs de inaugurare alte două, la Pitești și Arad, iar din câte spune Ștefan Obreja, în ianuarie 2022 urmează să fie deschisă și o clinică de chirurgie dentară, în zona Unirii din București. Investiția pentru deschiderea unei clinici în lanțul Life Dental Spa costă între 100.000 și 500.000 de euro, în funcție de numărul de cabinete, bani, în care sunt incluse echipamentele și amenajările, fără a se lua însă în calcul și va­loarea terenului.

Tot de anul viitor, antreprenorul vizează o posibilă expansiune în afara țării. „Mă gân­deam să replicăm acest tip de business și în afara țării, probabil la sfârșitul anului viitor. La început regional, în marile capitale din jurul României“, detaliază Ștefan Obreja. Pentru moment, caută să consolideze businessul la nivel local, prin intrarea în alte câteva mari orașe din țară, cum ar fi Constanța și Galați. Lanțul de clinici se adresează în principal segmentului premium al pieței, dar se uită și către clienții din clasa mijlocie.

Jandarmul din Brașov

Chiar dacă dă impresia că stăpânește foarte bine tehnicile dentare, Ștefan Obreja nu are studii de specialitate. Nu ezită să spună că provine dintr-o familie cu o situație financiară nu prea bună. La 18 ani s-a înscris la școala de subofițeri de jandarmi, ajungând ulterior la Jandarmeria Brașov. În paralel cu servi­ciul a urmat cursurile Facultății de Sociologie a Universității Transilvania din Brașov. La un moment dat însă, nu s-a mai regăsit în ceea ce făcea ca jandarm. „Am decis de pe o zi pe alta să-mi dau demisia și să plec voluntar în Danemarca“, povestește Ștefan Obreja.

Acolo ar fi urmat să se alăture unei orga­nizații umanitare, Humana People to People. După o pregătire de circa un an și ju­mătate în Danemarca, trebuia să plece pentru o jumătate de an în Zambia, într-un program de dezvoltare a comunităților locale. Nu a fost însă foarte convins că vrea să urmeze organizația umanitară respec­tivă și a decis să își continue studiile. S-a în­scris la un master în domeniul Managementul Securității Riscului, la Universitatea din Copenhaga. După master, în 2017, și-a deschis primul business și a început să producă batoane raw vegane, sub brandul Raw-Mania, investiția fiind susținută cu banii obținuți din vânzarea apartamentului său din Brașov. „Am apucat să le pun pe piață și în România, și în Danemarca, dar au fost niște greșeli care au venit din lipsa de experiență în antreprenoriat și am re­nunțat“, spune Obreja.

S-a întors apoi în țară, unde a cunoscut-o pe Cristina și a început să lucreze din 2018 alături de aceasta, pentru consolidarea afacerii Life Dental Spa. Spune că a învățat din greșelile făcute în businessul precedent, fiind mult mai precaut de această dată. Life Dental Spa este conceput ca un business de familie, iar expansiunea din ultimii trei ani a fost susținută cu fonduri proprii.

Menționează că a putut susține inves­ti­țiile pentru că marja de profit ope­rațional este de 40%, în condițiile în care media în industrie este de circa 10-15%. În acest moment nu se gân­dește la atragerea vreunui investitor, însă nu exclude să recurgă la acest lucru în cazul unei extinderi externe. Și asta pentru că, spune el, businessul are potențial și crede că ar fi posibil ca Life Dental Spa să ajungă în câțiva ani lider de piață în România.

Ce, cât, unde

Pe piața locală, 85% dintre jucătorii din zona serviciilor stomatologice sunt mici ca­binete individuale, iar restul de 15% – clinici.

  • PONDERE. În total, nu­mărul cabinetelor stomatologice din România se ridică la 15.650, de patru ori mai multe decât în 2000, din care 95% sunt private, potrivit INS.
  • EDUCAȚIE. Aproape o jumătate dintre români nu au fost niciodată la medicul dentist, iar 30% dintre familiile care au copii în între­ți­nere nu i-au dus niciodată la un control stomatologic și nici nu-și propun să facă acest lucru, potrivit unui stu­diu al companiei de con­sultanță Kantar.
  • SCUMPIRI. La fel ca alte domenii din zona serviciilor medicale care sunt dependente de multe materiale și echipamente produse în China, și cabinetele dentare au înregistrat creșteri de circa 20% la prețurile produselor stomatologice importate.
  • TENDINȚĂ. În 2020, românii și-au ales dentistul pe criteriul încrederii (90%) sau pe recomandare (65%), nu pe criteriul financiar, cum se întâmpla în anii trecuți.
  • COMPORTAMENT. Potrivit unui studiu de piață din 2019, jumătate dintre românii care au fost la dentist au ajuns pentru tratarea cariilor, 40%, pentru igienizări, iar restul – pentru rezolvarea tuturor problemelor dentare.

Acest articol a apărut în numărul 130 al revistei NewMoney

FOTO: Laszlo Raduly

Cu o experiență de peste 20 de ani în presa românească, Florel Manu a debutat la Radio PRO FM, după care și-a continuat activitatea la mai multe trusturi media precum PRO TV, Antena1 și Antena3, Adevărul, The Money Channel. Acoperă domeniile retail, real estate și turism.