Povestea antreprenoarei care după ce a avut succes cu afacerile din zona de brokeraj în asigurări s-a îndreptat și către industria turismului

Florel Manu 14/11/2022 | 10:18 Oameni
Povestea antreprenoarei care după ce a avut succes cu afacerile din zona de brokeraj în asigurări s-a îndreptat și către industria turismului

Pentru antreprenorii care au fost învățați să se adapteze oricărui mediu de afaceri, deschiderea unei noi linii de business nu reprezintă un efort deosebit, ci doar o nouă etapă în cariera lor profesională.

La 68 de ani, Camelia Popescu este acțio­nar al grupului ploieștean Destine Holding și manager al uneia dintre cele 13 subsidiare ale agenției de turism Destine Holidays – de sub umbrela acestuia –, cu filiale în mai multe localități din țară. În antreprenoriat încă din 2007, în zona de brokeraj în asi­gurări, Camelia Popescu spune că deschiderea liniei de business din turism, din 2018, este o nouă provocare, atât pentru ea, cât și pentru ceilalți acționari ai Destine Holding. Fondat în urmă cu 15 ani, gru­pul are mai multe linii de business, ca broker de asigurări, broker de credite, broker de pensii private, imobiliare și, evident, turism.

Vacanțe cu pauză

În 2018, când Destine Holidays a adăugat activitatea de tu­rism în portofoliu, piața vacanțelor din Ro­mânia era în creștere. Momentul de por­nire nu a fost însă în cea mai bună peri­oadă a anului în ceea ce privește vânzarea de vacanțe. „Am început activitatea în august-septembrie și nu am prins decât câteva luni din an“, spune Camelia Popescu.

A urmat însă 2019, unul dintre cei mai buni ani pentru jucătorii locali din indus­tria turismului, cu o cifră de afaceri cumu­lată de 6,3 miliarde de euro la nivelul întregii piețe locale. În ceea ce privește Destine Holidays, aceasta a avut în primul său an complet de activitate o cifră de afaceri de 2,5 milioane de euro.

A venit apoi 2020, iar industria turismu­lui a fost puternic afectată, reculul față de anul precedent fiind de circa patru miliarde de euro la nivelul întregii piețe din România, potrivit estimărilor jucătorilor din domeniu. „În 2020 am închis porțile. Din 2021 ne-am propus să creștem și am în­ceput să ne organizăm“, spune acum Camelia Popescu, explicând că unii asociați și angajați ai Destine Holding au riscat și au deschis filiale ale agenției de turism.

Mișcarea a fost una inspirată, Destine Holidays înregistrând o creștere puternică în 2022. La începutul lui octombrie, veniturile au ajuns la peste 8 milioane de euro. Po­trivit Cameliei Popescu, până la sfârșitul anului, cifra de afaceri a agenției de turism ar putea depăși 10 milioane de euro, după ce anul trecut s-a situat la circa 7 milioane de euro. Și asta, în condițiile în care Destine Holidays a pornit ca revânzător de pa­chete de vacanțe.

De anul acesta însă, strategia s-a schimbat, iar planul este ca Destine Holidays să devină tur-operator și să-și obțină propriile rezervări de pe piața hotelieră, atât la ni­vel local, cât și pe plan extern. „Pe finalul acestui an deja am lucrat direct cu unii ho­telieri, iar de anul viitor vom avea pachete proprii. Mai mult, vrem să facem și inco­ming, și facem contracte cu grupurile germane TUI și FTI“, detaliază Camelia Po­pescu.

Antreprenoarea dezvăluie și un mic secret care se află în spatele evoluției rapide a liniei de turism a grupului – agenția se bucură și de aportul celor circa 6.000 de brokeri de asigurări pe care îi are în țară Destine Holding, care se implică inclusiv în vânzările pachetelor de vacanță. Iar Came­lia Popescu precizează că nu se va opri aici și că urmărește inclusiv promovarea de circuite de turism atât la nivel local, cât și pe rute externe. Antreprenoarea spune că, din 2007, de când face afaceri, orice oportunitate de business a fost fructificată de Destine Holding.

De la angajat la antreprenor

Po­vestea Destine Holding a început în 2007, când un grup de 17 angajați ai unui broker de asigurări din Ploiești, printre care și Camelia Popescu, au decis să-și deschidă pro­pria companie de brokeraj. „Investiția de atunci a fost de două milioane de lei, din care am cumpărat calculatoare. Ne-am luat atunci angajamentul ca vreme de cinci ani să nu ne uităm la zona de profit și să re­investim an de an pentru a crește valoa­rea acțiunilor“, spune antreprenoarea. Dacă în perioada de început o acțiune va­lora 2 lei, în momentul de față a ajuns la 35 de lei.

Modul de lucru din companie este unul total diferit de businessurile din România. Dacă în 2017 au pornit la drum 17 acțio­nari, numărul acestora a crescut între timp la 108. Și asta, pentru că statutul companiei stipulează ca orice angajat care înde­pli­nește o serie de criterii de performanță are dreptul să primească acțiuni în cadrul companiei. De­s­tine Holding s-a dezvoltat de la an la an, prin deschiderea de noi linii de busi­ness; dintre acestea, brokerajul conti­nuă să fie cea principală, cu venituri de peste 22 de mili­oane de euro în 2021, pentru anul în curs es­timându-se o cifră de afa­ceri simi­lară.

Camelia Popescu spune că a ajuns în bro­kerajul de asigurări din întâmplare. Ab­sol­ventă de Cibernetică la Academia de Studii Economice din București, a lucrat înainte de 1989 la Oficiul de Calcul al Rafi­nă­riei Astra Ploiești, unde a continuat și după Revoluție, până când compania a în­ceput să aibă probleme. Rămasă fără un loc de muncă, a mai încercat câteva joburi, însă fără succes. În perioada 2001-2002 a urmat un curs de brokeraj în asigurări, reușind apoi să ajungă la un portofoliu ono­rabil de clienți.

În 2007, pe fondul deteriorării relațiilor cu boardul companiei în care lucra, a decis să se alăture colegilor care au fondat Des­tine Holding. Compania a început să se dezvolte ușor, ajungând în prezent la o cotă de 7% dintr-o piață în care, potrivit estimă­rilor Cameliei Popescu, activează circa 200 de firme de brokeraj în asigurări.

Ce, cât, unde

Volumul cifrei de afaceri în sfera serviciilor s-a mărit cu 34% în primele opt luni din 2022 față de perioada simi­lară a anului trecut. Această creștere a fost influențată de avansul de 38,4% înregistrat în zona activităților de turism, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).

  • INVESTIȚII. IBC Focus, com­panie care monitorizează șantiere la nivel național, esti­mează că în 2022 vor fi finalizate 940 de noi spații de cazare. Investiția totală este estimată la 7,38 miliarde de lei, potrivit platformei HotelInvest.ro. Cu toate acestea, analiștii în turism spun că România ar avea nevoie de mai multe spații de cazare la standarde de cinci stele.
  • VOLUM. În prima jumătate a lui 2022, destinațiile din România au fost vizitate de 4,4 milioane de turiști, cea mai mare parte venind din interiorul țării și doar 630.000 fiind din afara granițelor, conform INS.
  • TOP 3. În primele șase luni ale anului în curs, cele mai vizitate orașe din România au fost Constanța – de 1,3 milioane de turiști –, București – de 1,2 milioane – și Brașov – de aproximativ 1 milion.

Acest articol a apărut în numărul 151 al revistei NewMoney.

FOTO: Laszlo Raduly

Cu o experiență de peste 20 de ani în presa românească, Florel Manu a debutat la Radio PRO FM, după care și-a continuat activitatea la mai multe trusturi media precum PRO TV, Antena1 și Antena3, Adevărul, The Money Channel. Acoperă domeniile retail, real estate și turism.