Povestea a doi tineri care au abandonat sportul, cel mai bun documentar românesc la Festivalul de la Sibiu

Oana Borviz 16/11/2018 | 15:22 Timp Liber
Povestea a doi tineri care au abandonat sportul, cel mai bun documentar românesc la Festivalul de la Sibiu

Intuim cu toții câte sacrificii face un sportiv pentru a ajunge la perfor­manță. Dar să vezi cu ce se luptă un copil sărac care vrea să facă sport în România este ca și cum te-ai uita la un SF. Despre acești copii și despre regu­lile halucinante din sportul românesc vorbește acest film.

Acest articol a apărut în numărul 52 (5 – 18 noiembrie) al revistei NewMoney

„În box, nimeni nu te lovește cu flori, ci cu pumni“, le spune antrenorul de box Dumitru Dobre elevilor săi, în documentarul „Caisă“, de Alexandru Mavrodineanu. Unul dintre ei este Vasile Dra­gomir, campion mondial la profesioniști în 2001, care a renunțat între timp la viața sportivă. Un altul este Cristian Palcuie, un adolescent de 13 ani, poreclit Caisă, care ajunge și el să abando­neze sportul.

Amândoi sunt evocați în acest film proaspăt premiat la Festivalul Inter­na­ţional de Film Documentar Astra Film, de la Sibiu, la categoria „cel mai bun documentar românesc“. Primul, apare în doar câteva imagini de arhivă, unde trăiește emoția victoriei alături de antrenorul lui; celălalt, în majoritatea sec­vențelor ce alcătuiesc acest documentar.

Punctul lor comun este Dumitru Dobre, un antrenor extrem de dedicat, un dușman al federației de box din România, aflat acum la sfârșit de carieră care se ambiționează să antreneze tineri din medii defavorizate. El este cheia acestor tineri spre succes, de care se agață fiecare până la un punct.

În sus. Filmat cu camera în mișcare, brut, simplu, fără nicio pretenție de scenariu sau compoziție, filmul lui Alexandru Mavrodineanu (fiul actorului Victor Mavrodineanu, școlit prin Germania, Franța și Italia) ar putea deza­măgi la primele secvențe, în care vedem un veteran al boxului instruind parcă plictisit, într-o sală amărâtă de pe la marginea Bucureștiului, niște puști.

Dar orice ochi inteligent va descoperi treptat o metodă de lucru bazată pe calm și perseverență, pe o disciplină spartană și un realism dezarmant; va adulmeca marile nedreptăți pe care autoritățile din lumea boxului le comit aproape la fiecare pas; va înțelege cât de singuri sunt unii copii în drumul lor spre împlinirea visurilor.

Deși aproape exclus din clubul spor­tiv Steaua, Dumitru Dobre antrenează, într-o sală afiliată clubului, câțiva ado­les­cenți ce provin, în majoritate, din familii de romi defavorizați.

Este acolo în fiecare zi, aproape imobil de calm, plimbându-se printre ei, explicându-le, mustrându-i, încurajân­du-i. Le dăruiește timp, sfaturi preți­oa­se, uneori mâncare și încălțăminte.

Nu le poate da echipamente, pe care cei de la club ar fi trebuit să le asigure acestor copii, excluși uneori din campionate pe motiv că nu sunt reprezentați de un club de box aprobat de federație. Nu le poate oferi nici bani, pe care tot cei de la club ar fi trebuit să-i dea în urma competițiilor câștigate (reprezen­tanții clubului îi umilesc cu câte o hâr­tie de o sută de lei în urma unei victorii). Le dă în schimb încredere în forțele proprii, le dă exemplu de perseverență și loialitate, de efort constant și de reușită. Iar asta le este de ajuns. Până la un punct.

La fel. Dacă Dobre este un fel de paria în lumea boxului, care-i deranjează pe lideri prin setea lui de corectitudine, Caisă este și el un paria al societății. Născut într-o familie de romi săracă care-și duce veacul prin subsoluri insalubre și lipsite de curent electric, băia­tul cu trăsături fine trebuie să lupte mai mult decât alții ca să ajungă sus. Nu pare să aibă nicio șansă de a fi acceptat la un club de box mare până când nu își dovedește valoarea sub aripa lui Dobre, iar ca să reziste are nevoie de un fizic și un psihic rezistent.

Mavrodineanu ne arată un puști care abia are ce mânca, care doarme în frig și-și spală hainele cu apă rece, care merge zi de zi la sala de sport, concentrându-se, exersând, continuând oricât de epuizat ar fi, mergând la competiții, câștigând.

Caisă este un caz real, un băiat sărac cu un potențial imens, care se agață de o șansă în viață, una în care nu crede probabil decât antrenorul lui.

Toate imaginile pe care Mavrodi­nea­nu le-a filmat cu permisiunea unor oameni ne arată orele în care micuțul se antrenează fără să scâncească, filtrând toate informațiile pe care i le co­munică antrenorul și folosindu-le din plin în timpul competițiilor. Chipurile calme, concentrarea lor fără glas, schim­burile frugale de replici (de car­tier) îi fac pe antrenor și sportiv complicii adorabili ai unui vis ce se cere atins.

Relația lor este una emoționantă, în care dascălul îl învață tot ce știe despre box, iar copilul îl răsplătește cu docilitate. Împreună, cei doi demonstrează aproape imposibilul: că un adolescent dezavantajat poate evolua fără sprijin din partea sistemului, că poate sparge bariere și schimba destine. Însă doar până la un punct, căci, după cinci ani de antrenament profesionist, Caisă decide să renunțe. „Maestre, mă retrag din box“, îi scrie el scurt, antrenorului, într-un mesaj.

În jos. Băiatul talentat, capabil să lupte cu o voință spartană a cedat în cele din urmă. Inegalitatea șanselor, incompetența, nepotismul, problemele grave ale României în a integra și educa membrii comunității de romi s-au dovedit a fi mai puternice decât talentul unui băiețel. Boxul, singura șansă a băiatului de a avea o viață normală, de a fi respectat și de a avea un venit mulțumitor, a devenit un vis abandonat.

Este o realitate tristă pe care o trăiesc, din păcate, nenumărați copii din România, iar filmul – în care apar și alte chipuri cunoscute precum cel al lui Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box – evocă cât se poate de bine contextul în care se poate pierde cu ușurință un talent.

Așa că la finalul filmului nu prea rămâi cu întrebări fără răspuns. Ima­ginile neregizate și întâmplările reale surprinse aici sunt atât de explicite încât nu mai lasă loc semnelor de întrebare. Ci doar unui sentiment de revoltă față de un sistem corupt și unei imense păreri de rău pentru toți acei copii talentați care sunt forțați să renunțe la visurile lor.


Foto: Guliver/Getty Images