Poluarea este legată de 10% dintre cazurile de cancer din Europa, avertizează Agenţia Europeană a Mediului

Andrei Dumitru 28/06/2022 | 16:55 Ştiri
Poluarea este legată de 10% dintre cazurile de cancer din Europa, avertizează Agenţia Europeană a Mediului

Aproape 10% dintre cancerele din Europa sunt legate de poluarea sub diverse forme, avertizează marţi Agenţia Europeană a Mediului (EEA), care subliniază că majoritatea cazurilor pot fi evitate, citează News.ro.

”Expunerea la poluarea aerului, la tabagism pasiv, la raze ultraviolete, la azbest, la anumite poduse chimice şi la alţi poluanţi se află la originea a 10% din cazurile de cancer din Europa”, relevă într-un comunicat agenţia europeană.

Acest nivel ar putea scădea în mod drastic, dacă politicile care există în prezent ar fi puse în aplicare în mod riguros, potrivit organizaţiei.

”Toate riscurile cancerigene de mediu şi profesionale pot fi reduse”, subliniază un expert de la EEA, Gerardo Sanchez, înaintea publicării unui raport – primul raport al agenţiei privind legătura dintre cancer şi mediu.

”Cancerele cauzate de către mediu şi de radiaţii sau substanţe chimice cancerigene pot fi reduse la un nivel aproape neglijabil”, dă el asigurări într-o conferinţă de presă.

Potrivit agenţiei, poluarea aerului este responsabilă de 1% dintre cazuri şi de aproxomativ 2% dintre decese – un nivel care creşte până la 9% în cazul cancerelor de plămâni.

Studii recente au descoperit ”o corelaţie între expunerea pe termen lung la particule, un poluant atmosferic major, şi leucemie la adulţi şi copii”, subliniază organizaţia europeană.

Radonul – un gaz radioactiv natural, care poate fi inhalat în locuinţe puţin aerisite – este considerat responsabil de 2% dintre cancerele de pe continent.

Potrivit agenţiei europene, razele ultraviolete – în principal de origine solară, dar şi artifcială – sunt responsabile de aproape 4% dintre toatre cazurile de cancer, mai ales de melanom, o formă rară de cancer al pielii care a crescut puternic în Europa în ultimele zeci de ani.

Anumite substanţe chimice folosite la locul de muncă şi eliberate în mediu sunt, de asemenea, cancerigene.

Plumbul, arsenicul, cromul, pesticidele, bisfenolul A şi substanţe alchilate per- şi polifluorate (PFAS) sunt unele dintre cele mai periculoase substanţe pentru sănătatea europenilor, la fel ca azbestul, interzis din 2005 în Uniunea Europeană (UE), dar care este prezent în continuare în anumite clădiri.

În UE, 2,7 milioane de persoane sunt diagnosticate cu un cancer anual, iar 1,3 milioane dintre ele mor din această cauză.

Continentul european, care reprezintă 10% din populaţia mondială, înregistrează 23% dintre cazurile noi de cancer şi 20% dintre morţile din cauza cancerului la nivel mondial.