Ştiri

Polonia încearcă să refacă Pilonul II de pensii, desființat în 2016

Polonezii sunt pe cale să repare eroarea făcută în ultimii ani când au desființat pensiile administrate privat, echivalentul Pilonului II din România.

Încă de la începutul acestei luni, Camera inferioară a Parlamentului polonez a decis ca Poilonul II de pensii să fie reînființat, potrivit IPE.com. Recent, guvernul polonez a anunțat că vrea să revină chiar de anul viitor la pensiile administrate privat, transmite HotNews.

Noua lege prevede înscrierea automată în acest sistem a salariațiilor din companiile care au peste 250 de angajați, începând cu ianuarie 2019.  Companiile cu un număr cuprins între 50 și 250 de angajați urmează să intre în sistem din luna  iulie a anului viitor. Iar până la sfârșitul celei de a doua jumătăți a lui 2020 vor primi pensii private și salariații care licrează în firme care au sub 20 de angajați.

Dacă noua schemă va intra în vigoare de anul viitor, atunci angajatorul va contribui la pensia privată cu  cel puțin 1,5% din salariul individual brut, în timp ce angajatul va fi nevoit să cotizeze cu  2%. Potrivit proiectului de lege, există opțiunea ca  angajatorul să crescă voluntar contribuția cu 2,5%, în timp ce salariatul are posibilitatea de a adăuga încă 2%.

Cdeclinul Pilonului II de pensii din Polonia a început în 2010, când contribuțiile au fost reduse de la 7,3% la 2,3%. În 2013, polonezii au naționalizat 50% din fondul privat de pensii pentru a mai reduce din datoria  publică.

În  România, în urmă cu mai bine  de un an, NN Pensii  transmitea un  avertisment contribuabililor că Pilonul II  de pensii  urmează să  fie  desființat. Guvernul a infirmat inițial acest lucru, însă în scurt timp, în spațiul public au apărut tot ai multe declarații care vizau desființarea Pilonului II. Până la urmă, Pilonul II nu a fost desființat, însă ca efect al revoluției fiscale de la începutul acestui an, contribuția la pensiile private a fost redusă de 5,1% la 3,75%. Nici acum nu este liniște în ceea ce privește Pilonul II. Există voci care propun ca Pilonul II să devină facultativ dar oameni din anturajul puterii care vor să îl desființeze.


Foto: AFP/Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

14 ore ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

14 ore ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

15 ore ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

16 ore ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

17 ore ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

17 ore ago

Acest website folosește cookies