PODCAST. Dragoș Dragoteanu, proprietarul celei mai scumpe parcări din Europa: „Am de gând, chiar pe criză, să cresc tariful”

PODCAST. Dragoș Dragoteanu, proprietarul celei mai scumpe parcări din Europa: „Am de gând, chiar pe criză, să cresc tariful”

Reputat analist al pieței imobiliare, Dragoș Dragoteanu (52 de ani), proprietar al companiei de consultanță Euroest și al parcării Fast Parking, avertizează că antreprenorii din domeniul său trebuie să se pregătească pentru criză. Ceea ce va urma va aduce însă și unele oportunități.

Acest podcast a fost înregistrat pe 13 noiembrie 2020 și durează 28 de minute.

Câteva dintre observațiile lui Dragoș Dragoteanu la Podcast de criză:

„Înainte de orice criză, orice economie merge în principiu din inerție. Adică oamenii, până se obișnuiesc că urmează o criză, își continuă planurile de investiții.”

„Nu mi-e frică absolut deloc de această criză, pentru că sunt pregătit pentru orice. Ceea ce ar putea să mă suprindă pe viitor din punct de vedere economic cred că ar fi o stare de război.”

„Parcarea (pe care o deține de pe strada Buzești, n.r.) e cea mai scumpă din Europa continentală, nu numai din România.”

„Am de gând, paradoxal, chiar pe criză, care nu a început încă, să cresc tariful (parcării de pe strada Buzești, n.r.).”

„Vor da faliment clădirile de birouri care sunt prost construite, cele care aparțin unor proprietari bătuți în cap – scuză-mi expresia – care nu vor să se adapteze vremurilor.”

„Prețurile au ajuns la aproape 10.000 de euro/ mp pe suprafață utilă în zonele rezidențiale de lux. Eu am greșit puțin – am spus că o să fie minimum 7-8.000 de euro/ mp.”

„Piața imobiliară poate să se prăbușească efectiv la nivel de prețuri, nu numai de tranzacții în eventualitatea unui cutremur nedorit.”

„Prețurile terenurilor de lângă București care sunt în aproprierea mijloacelor de transport în comun, sau în apropierea unei infrastructuri deja create, vor avea un trend ascendent.”

„Mi-a trecut entuziasmul (să mai candidez la Primăria Generală, n.r.).”

Dragoș Dragoteanu, carte de vizită

Dragoș Dragoteanu a pus bazele companiei de consultanță imobiliară Euroest în 1994, când avea 26 de ani, fiind astfel una dintre cele mai longevive companii de profil cu capital local. Antreprenorul deține, totodată, și Fast Parking, o companie care adminsitrează două parcări din zone centrale ale Bucureștiului. Una dintre acestea, cea de pe strada Buzești, este cea mai scumpă din Europa continentală, după cum susține Dragoteanu. Ia în calcul varianta construirii unei clădiri de birouri pe acest teren, însă proiectul nu este deocamdată definitivat. Fast Parking a avut venituri de circa 550.000 de euro în 2019. De asemenea, a cochetat și cu ideea de a candida la Primăria Capitalei, însă între timp și-a pierdut entuziasmul.

Acest podcast folosește fragmente muzicale din Radio GaGa (Queen – Wembley London, 1985).

Ionuț Ancuțescu are o experiență de peste 17 ani în presa economică și de business. A lucrat la publicațiile Ziarul Financiar, Capital, Biz, Business Magazin, Money Express, Forbes și Adevărul Financiar, iar acum este redactorul-șef al revistei NewMoney.