PNL se angajează să plătească pensiile şi salariile românilor

Elena Marinescu 09/01/2020 | 22:15 Ştiri
PNL se angajează să plătească pensiile şi salariile românilor

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat joi seară că tot ceea ce înseamnă drepturi salariale şi drepturi la pensie aflate în plată vor fi respectate de Partidul Naţional Liberal, în conformitate cu legile în vigoare.

„Tot ceea ce înseamnă drepturi salariale, drepturi la pensie aflate în plată, potrivit legilor în vigoare şi care urmează să crească, potrivit legilor în vigoare, noi (PNL) le vom respecta, inclusiv majorările salariale pentru profesori.

Atât cele de la 1 ianuarie, cât şi cele de la 1 septembrie, astfel încât profesorii să ajungă pe grila din 2022. Am spus acest lucru de nenumărate ori, se pare însă că, în disperare de cauză, cei din PSD continuă să alimenteze aceste intoxicări folosindu-se în mod absolut cinic şi ticălos de fricile oamenilor”, a precizat Dancă, la Digi24.

Cât priveşte poziţia guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, potrivit căreia într-o economie care creşte cu 4% nimic nu poate să crească cu 40%, Dancă a replicat că „nu guvernatorul decide dacă se majorează sau nu pensiile”.

„Dacă guvernatorul este chemat să prezinte o situaţie privind perspectivele macroeconomice şi uitându-ne la date sigur că asta arată complicat, nu înseamnă că guvernatorul decide dacă se majorează pensiile sau nu. Asta este o decizie a Guvernului, iar decizia Guvernului este una foarte clară”, a mai spus Dancă.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, susţine că politicienii trebuie să fie foarte atenţi la majorarea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie, în condiţiile unei creşteri economice de numai 4%.