PNL ia faţa PSD în scandalul voucherelor sociale. Ciucă: Am decis să acordăm până în 2027

Elena Marinescu 19/09/2022 | 17:47 Ştiri
PNL ia faţa PSD în scandalul voucherelor sociale. Ciucă: Am decis să acordăm până în 2027

Premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, a declarat luni că liberalii au aprobat ”decizia de a susţine continuarea programului de asigurarea a voucherelor de 50 de euro la două luni de zile”.

”Acele vouchere pe care le-am asigurat în semestrul II şi vrem să propunem să fie asigurate şi anul viitor, de asemenea în funcţie de evoluţie să susţinem şi să discutăm în coaliţie acel one/off aşa cum a fost asigurat şi la începutul anului acesta”, a arătat el.

”Am discutat o serie întreagă de aspecte care ţin de activitatea guvernamentală, iar aici am pus accent pe ceea ce înseamnă continuarea demersurilor guvernamentale astfel încât să putem să avem o absorbţie a fondurilor europene cât mai mare. Dl. ministru Boloş a fost prezent şi a prezentat toate demersurile care au fost luate la nivelul Guvernului astfel încât să putem să atingem pragul de absorbţie până în momentul de faţă de 9,5 miliarde de euro, bani care sunt deja intraţi în ţară”, a declarat Ciucă, luni, după şedinţa BEx a PNL.

15 miliarde de euro în visteria statului

El a amintit că la şedinţa de Guvern de săptămâna trecută a anunţat că până în prezent au intrat în ţară 15 miliarde de euro: 9,5 din fonduri europene, PNRR şi fondul de coeziune şi 5,5 miliarde de euro investiţii străine directe.

”Am discutat PNRR, care este axul principal pentru atragerea fondurilor europene şi care urmează să aibă ca perioadă de aplicabilitate anul 2026 şi am salutat decizia Comisiei Europene de a fi avizat prima cerere de plată şi banii, respectiv 2,6 miliarde, urmează să intre în ţară”, a menţionat el.

Liderul PNL a spus că au fost discutate şi măsurile pe care putem să le luăm în continuare pentru sprjinul persoanelor şi familiilor vulnerabile. ”Aici sunt deja programele în derulare, acele programe ale voucherelor care vor continua să fie asigurate până în 2027, şi de asemenea am discutat la nivelul partidului decizia de a susţine continuarea programului de asigurarea a voucherelor de 50 de euro la două luni de zile, aşa cum s-a derulat (…) acele vouchere pe care le-am asigurat în semestrul II şi vrem să propunem să fie asigurate şi anul viitor, de asemenea în funcţie de evoluţie să susţinem şi să discutăm în coaliţie acel one off aşa cum a fost asigurat şi la începutul anului acesta. Concomitent cu măsurile pe care le vom discuta şi le vom agrea în coaliţie pentru majorarea pensiilor şi a salariului minim”, a conchis Ciucă.