Platforma informatică pentru programarea la vaccinarea anti-COVID nu funcţionează. Explicaţiile STS

NewMoney 18/01/2021 | 10:20 Ştiri
Platforma informatică pentru programarea la vaccinarea anti-COVID nu funcţionează. Explicaţiile STS

Platforma informatică pentru înregistrare în vederea vaccinării anti-COVID nu funcţionează luni dimineaţă, STS anunţând că platforma furnizează date cu intermitenţă şi că lucrează pentru remedierea situaţiei.

”Precizăm că platforma informatică nu este disponibilă în urma unor probleme tehnice apărute în această dimineaţă. Echipa de dezvoltare a platformei lucrează în acest moment astfel încât cei care doresc să se vaccineze să se poată înscrie în cel mai scurt timp posibil”, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale precizează că ”în urma analizei tehnice s-a constatat că aplicaţia Registrul Electronic Naţional pentru Vaccinări (RENV) furnizează date cu intermitenţe către aplicaţia de programare la vaccinare” şi că platforma informatică nu este disponibilă în urma unor probleme tehnice.

”Echipa de dezvoltare a platformei lucrează în acest moment astfel încât cei care doresc să se vaccineze să se poată înscrie în cel mai scurt timp posibil”, anunţă instituţia, precizând că specialiştii STS colaborează cu echipa tehnică ce gestionează RENV pentru remedierea situaţiei.

Aglomerație la „Marius Nasta”

Managerul Institutului Marius Nasta din București, dr. Beatrice Mahler, a explicat la Digi24, că în centrul de aici numărul de programări este dublu față de normal, pentru că sunt programările din platformă care au fost dublate de cele făcute prin call center.

În plus, vaccinurile au ajuns târziu în centru, la ora 8.30, iar la această oră zeci de persoane așteaptă pentru a fi vaccinate.

De asemenea, platforma încă nu funcționează, iar medicii de la centru nu pot completa datele celor pe care îi vaccinează.