Istoricul britanic Ian Kershaw face în cartea sa „Drumul spre iad. Europa 1914-1949“ câteva observații legate de Planul Marshall, derulat de Statele Unite ale Americii în Europa de Vest, după cel de-al Doilea Război Mondial. În ceea ce privește cifrele, programul a oferit Europei 12 miliarde de dolari, ceea ce însemna 2% din produsul intern brut (PIB) al Statelor Unite. Astăzi, doar cele 750 de miliarde de euro reprezintă aproximativ 6% din PIB-ul Uniunii Europene.
Istoricul britanic precizează că ajutorul financiar american a fost oferit întregii Europe, inclusiv statelor care deveniseră „sateliți“ ai Uniunii Sovietice, dar Stalin a refuzat cadoul capitalist și, odată cu el, toate țările care se aflau pe drumul socialismului.
În schimb, banii americanilor au fost folosiți de statele Europei de Vest. Ian Kershaw precizează că, în pofida multor păreri care spun că a salvat economic Europa de Vest, impactul Planului Marshall nu a fost atât de mare. Nici de neglijat, dar nici esențial.
Este ușor de înțeles că programul anunțat în 1947 de secretarul de stat american George C. Marshall a fost și un business pentru Statele Unite, pentru că produsele cumpărate de europeni erau fabricate în America.
Dar americanii au avut o idee mult mai cuprinzătoare și anume: crearea unei uniuni vamale a statelor vest-europene. În pasul al doilea, ar fi urmat și înființarea unei instituții suprastatale care ar fi însemnat, practic, formarea unei Uniuni a Europei de Vest pe modelul Statelor Unite.
Atunci, în 1947, diferențele de interese naționale dintre europeni nu i-au lăsat să se meargă pe drumul unei Uniuni. S-a întâmplat mai târziu, în 1950, când pe baza planului elaborat de Robert Schumann a apărut Comunitatea Cărbunelui și Oțelului, și încă și mai târziu, când Uniunea Europeană a ajuns la arhitectura și componența de astăzi. Așadar, Planul Marshall a avut o componentă economică, dar și una politică și strategică. A avut o viziune.
O ȘANSĂ NESPERATĂ. Recent, la lansarea planului de revenire a economiei europene, în valoare de 750 de miliarde de euro, s-a spus că este un nou plan Marshall, realizat de data aceasta de Europa pentru Europa. În principiu, ideea se susține.
Pe de o parte, pentru că este vorba despre bani. Mulți bani, dacă privim întregul pachet financiar european, format din bugetul pentru perioada 2021-2027, plus programele de achiziții ale Băncii Centrale Europene și acest fond numit de relansare.
Pentru România, programul Uniunii Europene vine ca o șansă nesperată. În sensul că România nu a excelat de la intrarea, în 2007, în UE la capitolul absorbție de fonduri europene. Este greu de înțeles astăzi de ce România nu a reușit să ducă până la capăt o investiție mare de infrastructură din fonduri europene. Acum ar putea fi altfel. România va putea să atragă în propria economie aproximativ 31 de miliarde de euro, o parte sub formă de granturi (19,26 miliarde de euro), o alta ca împrumuturi rambursabile (11,58 miliarde de euro).
Atenție! Atunci când au elaborat planul de redresare, experții Comisiei Europene au luat în calcul că doar jumătate din bugetul alocat împrumuturilor se va cheltui. Deci, exuberanța legată de cele 31 de miliarde euro alocate României trebuie să fie temperată. Nu va fi imposibil să fie atrase și cheltuite efectiv, dar nici foarte simplu, având în vedere experiențele de până acum legate de atragerea de fonduri europene.
Penibil este că există deja opinii în mediul public românesc care vorbesc despre folosirea programului european pentru plata pensiilor publice. Este mult populism și mult fake news în această informație. Noii bani europeni vor fi alocați și cheltuiți pe proiecte concrete, chiar și cei nerambursabili, și nu către plata pensiilor sau salariilor bugetare.
De altfel, fondul de relansare are o serie de domenii prioritare către care va trimite banii, așa-numite domenii de viitor ale economiei și societății, astfel că responsabilii și politicienii români ar trebui să se concentreze pe aceste sectoare și nu să se iluzioneze cu ideea că vor găsi bani europeni pentru plata pensiilor. Acestea vor trebui plătite din contribuțiile celor care lucrează și, în cel mai rău caz, din bugetul național.
O VIZIUNE COMUNĂ. Pe de altă parte, planul de relansare reprezintă o viziune comună a Uniunii Europene care poate să întărească Europa într-un moment în care este nevoie de acest semnal.
După dezbateri aprinse pe tema găsirii unui mecanism financiar care să pună laolaltă datorii ale statelor din zona euro sau ale întregii Uniuni Europene, acum, prin fondul de revenire, se întâmplă chiar acest lucru. Dacă fondul va depăși toate obiecțiile unor state europene, în special Austria, Olanda, Suedia și Danemarca, și dacă va trece de toate aprobările birocrației europene, anul viitor vom avea funcțional acest instrument financiar. Vom avea un plan Marshall 2.0. Primul și-a făcut efectele în urmă cu aproape 70 de ani. Acum, a venit momentul ca al doilea plan Marshall, de data aceasta cu bani europeni, să își arate eficiența.
