Pe 13 mai, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat în plenul parlamentului de la Bruxelles filozofia planului de relansare economică al Uniunii. Textul definitiv îl vom avea abia pe 27 mai, semn că mai sunt detalii de pus la punct astfel încât să fie de acord marii contributori ai Uniunii. Nici vorbă încă de forma cadrului financiar multianual 2021-2027, unde divergențele între state rămân încă mari.
Șefa executivului european ne-a anunțat însă că planul va fi complementar cadrului financiar multianual. Prin urmare, se va conforma acelorași obiective strategice – și anume Pactul Verde European, digitalizarea – și noii urgențe puse în evidență de criza provocată de coronavirus – construirea rezilienței economice a Uniunii Europene prin relocarea unor activități de producție.
Suma totală a acestui plan va fi de 1.000 de miliarde de euro. Banii vor fi strânși prin împrumuturi pe piețele internaționale în condiții avantajoase, ca urmare a garanției oferite de triplul A al zonei euro. Însă accesarea de către statele membre se va face pe baza programelor definite de Comisie.
MIZA PE DOMENIILE DE VIITOR. Alături de susținerea obiectivelor deja asumate de Comisie la învestitura Ursulei von der Leyen de la finele lui 2019, planul va avea drept obiectiv și susținerea investițiilor europene în domeniile de viitor, cele care se înscriu în tendința reprezentată de cea de-a patra revoluție industrială și care vor putea asigura Uniunii o poziție de prim ordin în competiția globală, tehnologică și politică. Acestea sunt nanotehnologiile, inteligența artificială, hidrogenul ca sursă de energie și tehnologiile aferente, 5G. Sunt domenii care au un obiectiv politic bine definit: asigurarea unei suveranități tehnologice europene atât față de China, cât și față de Statele Unite ale Americii. Evident, industria farmaceutică, puternic dependentă de substanțele active produse în China, va fi sprijinită, alături de industriile producătoare de echipamente medicale și sanitare.
La o citire rapidă a acestor detalii, prima observație are în vedere capacitatea statelor membre de a participa la asemenea programe. A doua observație privește natura cooperării paneuropene, luând în considerare domeniile care au nevoie de participarea mai multor state membre. Având în vedere toate acestea, este limpede ca lumina zilei că în urma acestui plan vor fi mult mai clare clivajele tehnologice între țările membre ale Uniunii. Iar când spunem clivaj tehnologic, spunem și model economic și societal diferit.
Statele care vor reuși să fie parte a acestor domenii de vârf vor face alți pași în secolul al XXI-lea, în timp ce acelea care vor acorda prioritate sectorului manufacturier și infrastructurilor clasice vor continua să rămână în cadrul unui model de dezvoltare de la jumătatea secolului XX. Riscul pentru statele ce vor rămâne în urmă de a deveni un fel de Americă Latină a Occidentului european este mare. Astfel, acestea vor fi un rezervor de resurse umane ieftine, de resurse naturale ieftine, inclusiv agricole, o zonă pentru producția de subansambluri cu mică valoare adăugată – un model de dezvoltare din care cu greu, dacă nu niciodată, se va mai putea ieși.
PROFILAREA NUCLEULUI DUR. Implicațiile vor fi și la nivel strategic. Avem sau nu vreo opinie cu privire la autonomia strategică europeană? În lumina celor expuse de Ursula von der Leyen, acest concept trebuie înțeles acum în sens larg, nu numai militar, ci mai ales industrial, agricol. Într-un context al competiției globale tousazimuts, partea leului va merge la acele state care își vor și armoniza strategiile geopolitice.
Înțelegerea franco-germană pentru un plan suplimentar de 500 de miliarde de euro trebuie privită sub aspectul semnificației sale politice. Este vorba de profilarea nucleului dur al Uniunii Europene care va căuta să se afirme ca un pol de putere distinct, alături de SUA și de China. Căutăm sau nu să fim parte la această tendință ineluctabilă de transformare a Uniunii Europene?
Cu ce oare o compensăm, în cazul în care nu reușim să fim parte? Sau ne este indiferent că suntem sau nu periferie, că sute de mii de români lucrează ca sezonieri în UE, iar statistica noastră scapă de procente bune care ar îngroșa șomajul? Sunt tot mai convins că la nivelul establishmentului din România nu există o asemenea preocupare deoarece nu există nicio miză strategică la nivelul grupurilor și persoanelor care îl compun. Indiferent că rămânem sau nu periferie, pozițiile economice și politice ale celor care compun establishmentul din România nu vor avea de suferit. Dimpotrivă, competiția între statele membre europene le va aduce multe aprecieri pentru atitudinea puțin profilată.
