Pictorii-algoritm încep să vândă și să fie expuși în muzee. Vor reinventa ei arta sau vor rămâne doar o ciudățenie de moment?

Andrei Dumitru 22/11/2021 | 09:14 Digital
Pictorii-algoritm încep să vândă și să fie expuși în muzee. Vor reinventa ei arta sau vor rămâne doar o ciudățenie de moment?

Înconjurată de tablourile ei, într-o cameră cu lambriuri din lemn de la Universitatea din Oxford, Ai-Da își plimbă încet privirea peste ele, analizându-le pe rând. „Arta ro­bo­­tică este un lucru minunat“, spune ea, vorbind cu pauze în care își alege cu grijă cuvintele. La fel ca mulți alți artiști, își do­rește ca munca ei să provoace, să stâr­nească dezbateri aprinse. Numai că, spre deosebire de ei, în cuvintele sale nu se simt pasiunea, focul creator mistuitor. Când vorbește, fața îi rămâne și ea inex­pre­sivă, iar privirea îi e tot timpul sticloasă și pare să treacă prin interlocutor. Nu tră­dează niciun fel de gânduri sau sentimente. Însă e ceva normal, deocamdată, pentru un android.

În Umbra Sfinxului

Construită de o echipă de ingineri specializați în roboți cu caracteristici asemănătoare omului și folo­sind o rețea neurală dezvoltată de doi cer­cetători de la Universitatea Oxford, Ai-Da e prezentată drept „primul artist-robot din lume“, o implementare a inteligenței artificiale (AI) care estompează granița dintre mașină și creatorul de artă; o viziune asupra unui viitor care devine dintr-odată parte a prezentului nostru. Echipată cu tehnologie de recunoaștere facială, Ai-Da vede lumea din jurul ei cu ajutorul unor ca­mere video de înaltă performanță implantate în ochi. Imaginile preluate de aces­tea sunt analizate în timp real de o serie de algoritmi, care transmit apoi in­strucțiuni brațelor sale robotizate, per­mi­țându-i astfel să creeze după o interpretare proprie a materiei brute de inspirație. Arta sa include desene, picturi și sculpturi și s-a vândut până acum cu peste un mi­lion de dolari, în total.

Luna trecută, una dintre sculpturile sale urma să fie prezentată în prima expoziție de artă organizată vreodată la Marea Pi­ra­midă din Giza. Sculptura în cauză, o autoreprezentare cu trei picioare a artistei-robot, este o interpretare modernă a ghicitorii antice a Sfinxului: „Care este creatura care merge dimineața în patru picioare, la amiază în două, iar seara în trei?“ (Răs­punsul este omul – când este copil se tâ­răște în patru labe, se ridică apoi în pi­cioa­re, pentru ca la bătrânețe să umble cu ajutorul unui baston.)

Ai-Da și opera sa au fost trimise în Egipt cu avionul, depozitate în containere speciale. La controlul vamal i s-a interzis însă intrarea în țară, dotările sale high-tech tre­zind suspiciunile polițiștilor de frontieră, care au văzut un potențial risc de spionaj în modemul său încorporat și în camerele din ochi. Ai-Da a fost dezactivată și blocată apoi timp de zece zile în vama din Cairo, ceea ce a dat naștere unei crize diploma­tice între Egipt și Marea Britanie. A fost eli­­berată cu doar câteva ore înainte de des­chi­derea expoziției, după mai multe in­ter­venții ale Ambasadei Marii Britanii.

„Să fim cât se poate de clari în privința asta. Ai-Da nu este un spion. Oamenii se tem de roboți, înțeleg asta. Ea este un artist. Suntem conștienți că ficțiunile din «1984» și «Minunata lume nouă» sunt de acum o rea­litate. AI se dezvoltă rapid. Supercomputerele pot folosi algoritmi extraordinari și pot procesa cantități uriașe de date. În următorii ani vom asista la progrese extraordinare, iar Ai-Da încearcă să folo­sească arta pentru a atrage atenția asupra acestui lucru“, spune Aidan Meller, director de galerie, cel care a avut ideea creării androidului și care acum îi este și impresar.

Arta mirajului, mirajul artei

Ai-Da nu este însă prima inteligență artificială creatoare de opere de artă. Informaticianul britanic Simon Colton, de exemplu, a ela­bo­rat încă din 2006 un software capabil să transforme fotografiile digitale în picturi. Zece ani mai târziu, în apartamentul lor din Paris, trei tineri artiști francezi au pus bazele proiectului Obvious, creat pentru a „explica și democratiza inteligența arti­fi­cială prin intermediul artei“. De atunci, au antrenat un algoritm AI – creat de Robbie Barrat, un programator de doar 19 ani care își face publice codurile online, prin licențe open-source – cu informații despre istoria artei și tehnici de pictură și desen, în­vățându-l în cele din urmă cum să creeze propriile-i lucrări. Până acum, algoritmul Obvious a pictat 11 tablouri, iar unul dintre acestea, „Portretul lui Edmond Belamy“, o pânză într-o ramă aurită ce redă o figură „miș­cată“ a unui personaj cu aerul unui gen­­tilom din secolul al XVIII-lea, s-a vândut în octombrie 2018 cu 432.500 de dolari la o licitație organizată în premieră de Casa Christie’s din New York.

Obvious a devenit imediat noua senzație a momentului, iar întrebările nu s-au lăsat așteptate. Este aceasta (o nouă formă de) artă? Cine este, de fapt, artistul? Sunt de acum și mașinile creative? Dileme valide, toate. Dar premature. Tehnologia nu este încă atât de avansată precum au sugerat cei implicați în proiectul Obvious, iar o mare parte a publi­cu­lui e și acum fundamental confuz cu pri­vire la ceea ce este un algoritm AI și ce este capabil să facă.

În cazul particular al androidului Ai-Da, aspectul ei uman aduce în tot acest peisaj încețoșat al rețelelor neurale și al învățării automate un plus pe cât de intrigant, pe atât de ciudat. „Ai-Da a devenit un feno­men pentru că nu o poți încadra într-o ca­tegorie; ea nu este doar un lucru, ci mai multe, iar lucrările ei reflectă pe deplin asta“, mai spune Meller.

Nu puțini dintre noi au fost și continuă să fie fascinați de încrucișarea dintre om și mașină și de potențialele rezultate ale com­binării lor. Exemplele recente includ un bestseller al lui Yuval Noah Harari, „Homo Deus: O scurtă istorie a zilei de mâine“ – o explorare a impactului biotehnologiei asupra oamenilor –, sau senzația virală Sophia, robotul umanoid proiectat să arate ca Audrey Hepburn, care i-a convins (a se citi de fapt amăgit) pe mulți că inteligența artifi­cială generală (capacitatea de a în­țelege sau de a învăța o sarcină inte­lec­tuală pe care o poate îndeplini un om) e chiar după colț.

Nu mai sus de sanda

„Ceea ce e intri­gant este că oamenii sunt supercaptivați de un robot care arată uman“, spune Marcus du Sautoy, profesor de matematică la Universitatea Oxford și autor al cărții „Co­dul crea­tivității: Cum învață inteligența artifi­cială să scrie, să picteze și să gân­dească“, povestind că un critic de artă a fost atât de încântat de buzele și de ochii an­droidului Ai-Da, încât a mărturisit că, dacă ar fi putut, i-ar fi lăsat scris numărul său de telefon pe mâna ei robotică. „Nu am văzut ase­­­­­menea buze de mult, de când i-am luat un interviu lui Liv Ullmann (ac­trița-fetiș a regi­zorului suedez Ingmar Bergman, n.r.)“, avea să scrie și eroul acestui episod, Wal­de­mar Januszczak.

Pe de altă parte, unii cred că toată această fascinație pentru aspectul androi­dului Ai-Da ar putea distrage atenția de la sub­stanța și măiestria artei sale. Totuși, Du Sau­toy – asemenea creatorilor androidului – este optimist în ceea ce privește com­binația dintre AI și creativitate, mai ales atunci când aceasta adaugă valoare și este surprinzătoare. „Învățarea automată în­seamnă a fi capabil să exploatezi carac­teris­tici unice pentru a produce mai mult sau pentru a duce lucrurile într-o nouă direcție. Provocarea nu este să creăm lucruri care se aseamănă. Cele mai impresionante cazuri sunt cele în care AI ne îm­pinge pe noi, oamenii, înspre nou“, mai spune acesta.

O AI care depășește granițele umane ale creativității și ne ajută să descoperim lucruri noi, exemplifică Du Sautoy, este și Continuator, un instrument muzical dezvoltat să interacționeze cu utilizatorii. Antrenat de muzicianul francez de jazz Bernard Lubat să cânte în stilul său, algoritmul a cântat alături de acesta într-o se­­­­siune de improvizație cu public, lăsând audiența în im­posibilitatea de a face diferența dintre mașină și om. „Cu adevărat fascinant este că Lubat a mărturisit că, atunci când improviza cu algoritmul său, acesta îl stimula să exploreze muzical direcții la care nu se gân­dise niciodată“, adaugă Du Sautoy.

Dar unde se termină influența umană sub formă de programare și unde se dez­lănțuie, de fapt, algoritmul? E o întrebare ce va rămâne deschisă mult timp de aici încolo și care a dus la o groază de discuții în contradictoriu, spun creatorii androidului Ai-Da. „Unii oameni cred că este cel mai mare lucru rău întâmplat vreodată și se simt amenințați de ea. Alții, în schimb, sunt foarte entuziasmați. Însăși existența ei este greșită cumva și suntem conștienți de asta“, explica Maller.

Considerată de mulți ea însăși o operă de artă, Ai-Da pune practic la îndoială cre­dința tradițională că arta este un concept fundamental uman. „Îmi place să fiu cineva care îi provoacă pe oameni să gândească. Cred că arta are nevoie de mai mult decât simpla desenare a ceva; artă înseamnă a transmite ceva într-un mod care să-ți per­mită să rezonezi cu acel ceva“, spunea Ai-Da într-un interviu pentru BBC.

Frumosul din ochiul privitorului

În cercul (încă) strâmt al artiștilor care lu­crează cu rețele neurale, ideea că o AI ar pu­tea fi creativă în sensul general acceptat e însă mai degrabă respinsă și pusă la colț cu genunchii pe coji de nuci. Cu siguranță creează lucruri, uneori în moduri noi și efi­ciente, dar o face fără nicio intenție și fără sensul a ceea ce este relevant, spun aceș­tia.

„Mașina nu are intenția de a crea ni­mic. Faceți un foc și veți vedea că produce forme interesante. Dar, în cele din urmă, focul nu este creativ – voi sunteți cei care identificați forme și vedeți modele. AI este un foc de tabără glorificat“, spune Mario Klingemann, unul dintre pionierii folosirii inteligenței artificiale în artă. Pentru el și alții asemenea lui, o AI nu este altceva de­cât un instrument care îi ajută să evolueze, să se autodepășească și, de ce nu, să în­tre­zărească răspunsurile la „marile între­bări“.

„Este o șansă de a reflecta în primul rând la ce înseamnă să fii om și la ce în­seamnă să fii inteligent. Construind acești al­goritmi care imită propria noastră inteli­gență, avem șansa unor răspunsuri la în­tre­bări cum ar fi «ce înseamnă să fii crea­tiv?», «de ce este arta bună sau rea?», «de ce ne raportăm la ea? », «cât de importantă este calitatea de autor – când ascult o me­lodie foarte bună, contează dacă a fost com­pusă de un algoritm sau de un om?»“, spune Kyle McDonald, un artist care folo­sește inteligența artificială în dans.

Douglas Hofstadter, fizician și informatician american, profesor de științe cognitive la Indiana University, scria la un moment dat că, uneori, „pare că fiecare nou pas către AI, în loc să producă ceva despre care toată lumea este de acord că este in­teligență reală, dezvăluie doar ceea ce nu este inteligență reală“. Același lucru s-ar putea spune și despre creativitate: cu cât mașinile reușesc mai mult, cu atât standar­dele se ridică mai mult și cu atât înțelegem mai bine creativitatea umană. În fond, con­curența – indiferent de unde și sub orice formă ar veni ea – ne obligă întotdeauna să fim mai buni.

Ce vor spune istoricii de artă ai viitorului despre lucrările androidului Ai-Da și ale lui Obvious sau despre impactul AI ca instrument de lucru pentru artiști rămâne de văzut. Deocamdată, rămânem cu reac­ția instinctivă a lui Frédérique Baumgartner, profesoară de istorie a artei la Universitatea Columbia, la portretul Obvious vân­dut la licitația Christie’s: „Este pur și simplu atât de ciudat“.

FOTO: Getty