Ştiri

Piaţa imobiliară, în declin? Scădere dramatică a numărului de autorizaţii de construcţie pentru clădiri rezidenţiale

Numărul autorizaţiilor de construcţie pentru clădiri rezidenţiale eliberate în România, în primele 5 luni din 2023, a scăzut cu 24,5% faţă de perioada similară din anul anterior, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Scăderi s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-1.007 autorizaţii), Nord-Vest (-792), Sud-Muntenia (-700), Vest (-547), Nord-Est (-441), Sud-Est (-417), Sud-Vest Oltenia (-395) şi Centru (-274).

De asemenea, datele INS arată că în luna mai 2023 s-au eliberat 3.449 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (+28,8% faţă de luna aprilie 2023), cu o suprafaţă utilă totală de 753.338 mp (+29,3%). Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, 69,4% sunt pentru zona rurală.

În luna mai 2023, se evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă (+772 autorizaţii). În profil teritorial, această creştere este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (+211 autorizaţii), Nord-Vest (+167), Vest (+97), Centru (+88), Bucureşti-Ilfov (+61), Sud-Vest Oltenia (+51), Sud-Est (+50) şi Sud-Muntenia (+47).

În luna mai 2023 s-au eliberat 646 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (+38,3% faţă de luna aprilie 2023), în suprafaţă utilă totală de 343.598 mp (+0,3%).

Comparativ cu luna precedentă, în luna mai 2023 s-a înregistrat o creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+967 mp). În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+37.137 mp), Nord-Est (+9.846), Bucureşti-Ilfov (+6613) şi Sud-Est (+4.438). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-19.421 mp), Centru (-19.018), Sud-Vest Oltenia (-10.171) şi Sud-Muntenia (-8.457).

Comparativ cu luna mai a anului trecut, se evidenţiază o scădere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-19,0%) cât şi a suprafeţei utile totale (-27,5%).

În profil teritorial, această scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-808 autorizaţii) este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-206 autorizaţii), Sud-Muntenia (-160), Centru (-117), Vest (-100), Nord-Vest (-97), Sud-Vest Oltenia (-56), Sud-Est (-55) şi Nord-Est (-17).

Comparativ cu luna mai 2022, în luna mai 2023 s-a înregistrat o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+6,6%) cât şi a suprafeţei utile totale (+37,6%).

În profil teritorial, această creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+93.909 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+54.925 mp), Sud-Muntenia (+37.278), Nord-Vest (+28.703), Centru (+15.981), Sud-Vest Oltenia (+4.379) şi Nord-Est (+2.512). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (-47.367 mp) şi Sud-Est (-2.502).

Elena Marinescu

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

o zi ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

o zi ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

o zi ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies