Piața globală a serviciilor de contabilitate și consultanță fiscală – în pragul colapsului în lipsa profesioniștilor de generație nouă

NewMoney 19/06/2024 | 09:31 Ştiri
Piața globală a serviciilor de contabilitate și consultanță fiscală – în pragul colapsului în lipsa profesioniștilor de generație nouă

Lipsa forței de muncă calificate în contabilitate perturbă tot mai mult activitatea departamentelor dedicate din cadrul companiilor, cât și dezvoltarea firmelor care oferă servicii de profil. Potrivit unui comunicat de presă al TaxDome, este un fenomen observat la nivel global, temeinic susținut de statistici și realități îngrijorătoare din diverse țări: peste 75% dintre firmele de contabilitate și companiile de consultanță fiscală din Germania nu mai găsesc candidații de care au nevoie pentru a-și desfășura activitatea; în Franța, contabilii se numără printre profesiile deficitare; aproape jumătate dintre firmele de contabilitate din Belgia declară că au fost nevoite să își reducă serviciile de consultanță din cauza lipsei de personal.

Pe fondul declinului global de forță de muncă din departamentele de contabilitate ale companiilor, specialiștii TaxDome, platformă internațională de software și aplicații dedicate managementului de business, oferă câteva sfaturi pentru eficientizarea procedurilor de lucru în vederea retenției de personal.

Așadar, conform sursei citate, volumul de muncă al angajaților din firmele de contabilitate este în creștere. Un sondaj realizat de Association of Chartered Certified Accountants (ACCA) arată că 57% dintre experții contabili intervievați au declarat că sănătatea lor mintală are de suferit din cauza presiunii crescânde a muncii. Pentru studiul său, ACCA a intervievat aproape 10.000 de profesioniști din domeniul financiar din 157 de țări referitor la condițiile de muncă.

Aceste fapte evidențiază o problemă serioasă pentru firmele de contabilitate, dar și pentru companii în general: pentru a derula o activitate eficientă în domeniul contabil și a se dezvolta, acestea au nevoie de noi modalități de a găsi angajați și de a-i reține cu un stil de lucru atractiv, atât ca proceduri, sarcini, cât și ca program de lucru.

Este stilul de lucru pe care îl susțin specialiștii TaxDome, platformă internațională de software și aplicații dedicate managementului de business. Pentru piața românească, TaxDome oferă soluții software adaptate pentru firmele și departamentele de contabilitate și resurse umane. Platforma optimizează gestionarea sarcinilor, stimulează productivitatea echipelor și favorizează satisfacția clienților companiei. Cu caracteristici intuitive, cum ar fi automatizările fluxurilor de lucru și o aplicație mobilă de top, TaxDome a eficientizat operațiuni ale firmelor de pe întreg globul începând cu anul 2017, lucrând cu peste 10.000 de companii din mai mult de 25 de țări.

„Am reușit să ne extindem atât de mult la nivel global și să acoperim activitatea companiilor de pe piețe atât de diverse ca nivel economic și ca profil de forță de muncă pentru că analizăm mereu cifrele din fiecare zonă unde operăm. Așa reușim să dezvoltăm continuu platforma și aplicația TaxDome pentru a ne adapta cerințelor fiecărui client în parte”, Alina Goldenberg (foto), Country Manager TaxDome România.

Procesele digitalizate economisesc până la 30% din timpul de lucru

Câteva situații extrem de specifice au dus la apariția acestui deficit de forță de muncă în contabilitate: schimbările demografice, remunerația insuficientă în raport cu gradul de pregătire profesională pe care exercitarea meseriei de contabil o cere, precum și în raport cu necesitarea informării și adaptării continue la modificările legislative și fiscale, lipsa de atractivitate a profesiei în rândul studenților și al tinerilor profesioniști.

Pentru combaterea situațiilor de blocaj provocate de contextul pieței de forță de muncă specializată, specialiștii TaxDome recomandă câteva schimbări profunde, absolut necesare în activitatea companiilor:

  • Facilitarea unui mediu de lucru sănătos, care favorizează echilibrul în viața profesională și cea privată. Acesta, combinat cu soluții IT inteligente, previne suprasolicitarea forței de muncă.
  • Adoptarea unui orar de lucru flexibil – concept mult mai potrivit noilor generații de profesioniști decât clasicul program „de la 9 la 5”. Renunțarea la modelele de lucru învechite și acceptarea avantajelor digitale ale sistemelor inteligente le vor permite tinerilor angajați să lucreze eficient, în stilul dorit, liber și independent.
  • Favorizarea procesului de specializare continuă. Creșterea și dezvoltarea consecvente în profesie pregătesc forța de muncă pentru noi oportunități în carieră și-i oferă un sentiment de satisfacție.
  • Încurajarea feed-back-ului deschis, în ambele direcții ale ierarhiei profesionale, o procedură care instaurează o atmosferă de încredere, apreciere și dialog în echipă, totodată dând fiecărui angajat sentimentul că munca sa are un sens.
  • Digitalizarea cât mai exhaustivă a proceselor de lucru. Tinerii profesioniști sunt mai conștienți decât managerii actuali de oportunitățile enorme oferite de digitalizarea globală. Cu ajutorul proceselor digitalizate, profesioniștii din domeniul financiar pot fi scutiți complet de sarcinile de rutină în viitor.

”Procesele digitalizate economisesc până la 30% din timp doar prin comunicarea integrată cu clienții lor. Discontinuitatea dintre hârtie și digitalizare este de domeniul trecutului; aprobările și semnăturile se fac deja în mod digital în câteva minute și sunt disponibile imediat pentru procesarea ulterioară. În plus, față de semnăturile digitale, caracteristici precum reamintirile automate, chestionarele complet integrate sau posibilitatea de a schimba fără probleme limbile pentru clienții internaționali vor reduce enorm volumul muncii de rutină”, mai spune Alina Goldenberg.