Philip Morris International a început producția de Heets în fabrica de la Otopeni

Cristina Dobreanu 27/11/2017 | 18:23 Ştiri
Philip Morris International a început producția de Heets în fabrica de la Otopeni

Producătorul american de țigarete Philip Morris a început producția de Heets (batoane de tutun care se introduc în dispozitivul electronic IQOS) la fabrica din Otopeni, după ce, în vara acestui an, a anunșat o investiție de 490 de milioane de euro în conversia unității de producție.

În prezent, fabrica are patru linii de producție, iar pană la finalul anului viitor, acestora ar urma să li se mai adauge încă patru. Până la finalul procesului de conversie (atunci când fabrica va produce doar Heets și va gestiona întreg procesul de producție, inclusiv partea primară de procesare a tutunului) ar urma să fie 15-16 linii de producție, a spus, pentru NewMoney, Herman Van Staalduinen, Operations Director Philip Morris România.

Heets, considerate produse din tutun cu potențial de risc redus, produse în fabrica din Otopeni vor deservi, în principal, piața japoneză, dar și piețe din UE.

“Dintre fabricile care au început, în acest an, procesul de transformare din unități care produc țigarete în fabrici care produc rezerve din tutun pentru IQOS, fabrica din Otopeni este prima care a început producția. Fabrica din România va deservi mai multe piețe din Uniunea Europeană, dar și din Asia, unul dintre primele exporturi fiind către Japonia”, a declarat Herman Van Staalduinen, Operations Director Philip Morris România.

Ca urmare a investiției la fabrica de la Otopeni, vor mai fi create 300 de noi locuri de muncă, pe lângă cele peste 670 de angajați actuali ai fabricii.

CITEȘTE ȘI: Surse: Philip Morris pregătește în România o investiție de 300-400 de milioane de euro în țigara care sfidează Legea antifumat

Până în 2020, în fabrica din Otopeni va fi finalizat procesul de transformare prin extinderea cu încă o secție de procesare a tutunului. Fabrica Philip Morris International din România este una dintre cele mai performante din ecosistemul Philip Morris International, aceasta beneficiind, de-a lungul timpului, de investiții constante în liniile de producție.

“Poziționarea fabricii în context geografic și performanțele acesteia demonstrate de-a lungul timpului sunt atribute ce au făcut firească decizia de a investi în România”, a adăugat Branislav Bibic, Managing Director Philip Morris România.

O primă fabrică dedicată producerii așa-numitelor HeatSticks sau Heets a fost deja construită de la zero la Bologna, în Italia, în 2013, în urma unei investiții de 500 de milioane de euro. În luna martie, compania ame­ricană a anunțat conversia parțială a fabricii din Grecia, printr-o investiție de 300 de mili­oane de euro. Producția în fabrica de la Aspropyrgos este pro­gra­mată să înceapă în ianuarie 2018. Nu este exclus însă ca, în viitorul apropiat, gigantul american să se îndrepte și către deschiderea unei fabrici în Asia, mai ales că una dintre piețele-vedetă pentru IQOS, este Japonia.

Lansat la nivel global încă din 2014 (în Italia și Japonia), IQOS a fost apoi adus și pe piața elvețiană, iar de la începutul anului trecut este disponibil și pentru consumatorii români. Dacă în 2016 IQOS a fost comercializat cu precădere online și în București, de la începutul acestui an IQOS este comercializat și în principalele 16 orașe din țară. IQOS va fi disponibil până la finalul anului în aproximativ 35 de piețe la nivel global. În România, circa o sută de mii de persoane folosesc IQOS.

Pe plan local, într-o piață cu circa 5 milioane de fumători adulți, esti­mată la 3,5 miliarde de euro, Philip Morris, producătorul Marlboro și L&M, este pe locul al treilea în piață după British American Tobacco (BAT), producătorul Kent, și Japan Tobacco International (JTI), producătorul Winston și Sobranie. Toți cei trei jucători sunt mari contri­buabili la bugetul de stat.

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.