Ştiri

Peste 800 de militari români şi străini, la exerciţii organizate de Forţele pentru Operaţii Speciale în mai multe judeţe

Peste 700 de militari români şi aproximativ o sută de militari străini participă, până 13 mai, la exerciţii organizate de Forţele pentru Operaţii Speciale, în mai multe judeţe, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Potrivit MApN, în perioada 2-13 mai, în facilităţi de instruire ale Armatei României şi în zone din vecinătatea localităţilor Târgu Mureş, Sângiorgiu de Mureş, Reghin, Lunca de Sus, Jigodin, Comăneşti, Mangalia, Mihail Kogălniceanu şi Cincu se vor desfăşura exerciţii multinaţionale specifice Forţelor pentru Operaţii Speciale.

Astfel, exerciţiul Trojan Footprint 22 este planificat şi coordonat de Comandamentul Statelor Unite pentru Operaţii Speciale în Europa (SOCEUR) şi va oferi unităţilor implicate ocazia de a testa şi demonstra tactici, tehnici şi proceduri de tip „multi-domain” ce implică seturi de competenţe profesionale caracteristice militarilor din Forţele pentru Operaţii Speciale terestre, aeriene şi navale. Trojan Footprint 22 se desfăşoară simultan în Bulgaria, Croaţia, Estonia, Georgia, Germania, Grecia, Letonia, Lituania, Muntenegru, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria şi România.

Exerciţiul Junction Strike 22 este cel mai important exerciţiu multinaţional şi interinstituţional, organizat şi desfăşurat anual de Comandamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale (CFOS) din Armata României, şi are ca scop testarea nivelului de pregătire atins de personalul de conducere şi de execuţie din structurile de Forţe pentru Operaţii Speciale aflate în subordinea CFOS.

„Astfel, timp de două săptămâni, peste 700 de militari români, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice terestre, aeriene şi navale, împreună cu circa 100 de militari străini din ţări aliate sau partenere (Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Ungaria) se vor antrena pe baza unui scenariu fictiv, dar adaptat posibilelor ameninţări operaţionale, în cadrul unor structuri de nivel operativ şi tactic, în format multinaţional şi interinstituţional. Exerciţiile urmăresc, de asemenea, dezvoltarea interoperabilităţii în rândul structurilor participante, prin planificarea şi executarea de misiuni şi operaţii întrunite specifice, armonizarea procedurilor de lucru în mediul multinaţional, toate acestea având ca finalitate creşterea securităţii regionale, în special în zona Mării Negre”, a precizat MApN.

Elena Marinescu

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

20 de ore ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

20 de ore ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

21 de ore ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

21 de ore ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

22 de ore ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

24 de ore ago

Acest website folosește cookies