Peste 50% contestaţiile de la Evaluarea Naţională, finalizate cu creşterea notei

Elena Marinescu 09/07/2024 | 16:10 Ştiri
Peste 50% contestaţiile de la Evaluarea Naţională, finalizate cu creşterea notei

Ministerul Educaţiei anunţă că din totalul de 27.640 de contestaţii depuse în urma examenului de evaluare naţională, pentru 14.720 de lucrări contestaţiile au schimbat nota prin creştere, iar pentru 9.646 de lucrări notele au fost modificate prin scădere.

După contestaţii, încă nouă absolvenţi au obţinut media 10 la examen. În cazul a cinci lucrări pentru care s-au depus contestaţii, nota obţinută după reevaluare este mai mare de 2 puncte, situaţia fiind cauzată de erori umane la încărcarea lucrărilor în platforma digitală.

În urma Evaluării Naţionale a absolvenţilor de gimnaziu au fost depuse 27.640 de contestaţii, reprezentând 8,76% din numărul total de lucrări. Numărul contestaţiilor este similar celui consemnat în anul 2023, când au fost depuse 27.128 de solicitări de recorectare a lucrărilor.

Conform datelor publicate marţi de Ministerul Educaţiei, 14.485 au vizat lucrări la Limba şi literatura română, numărul fiind mai mic decât anul trecut, când la această disciplină s-au depus 18.465 cntestaţii. La Matematică au fost depuse 12.730 faţă de 8.219 anul trecut, în timp ce 425 de comtestaţii au vizat lucrări la Limba şi literatura maternă, faţă de 444 în 2023.

„Pentru 14.720 de lucrări (16.476 de lucrări în anul 2023), contestaţiile au schimbat nota prin creştere, iar pentru 9.646 de lucrări (7.668 de lucrări în anul 2023), notele au fost modificate prin scădere. La matematică, în cazul a 98,1% (12.488) dintre lucrările reevaluate, diferenţa între nota iniţială şi cea obţinută în urma reevaluării a fost sub 0,5 puncte (în plus sau în minus).

Dintre acestea, pentru 2.438 dintre lucrări nota iniţială nu a fost modificată.La proba de limba şi literatura română, în cazul a 77,4% (11.208) dintre lucrările reevaluate, diferenţa între nota iniţială şi nota obţinută în urma reevaluării a fost sub 0,5 puncte (în plus sau în minus). Dintre acestea, pentru 814 dintre lucrări nota iniţială nu a fost modificată”; sunt datele publicate de ministerul de resort.

În urma reevaluării s-a constatat că pentru cinci lucrări – patru la limba română şi una la matematică – au fost identificate erori umane la încărcarea acestora, iar în etapa de contestaţii lucrările au fost reîncărcate şi evaluate.

„Acestea sunt situaţiile în care diferenţa între nota iniţială şi nota obţinută la contestaţii este mai mare de 2 puncte. Menţionăm că aceste diferenţe nu sunt cauzate de erori în procesul de evaluare. Cele cinci rezultate nu sunt incluse în graficele ce conţin detalierea diferenţelor dintre evaluarea iniţială şi evaluarea în urma contestaţiilor”, transmite Ministerul Educaţiei, potrivit News.ro.

În urma reevaluării lucrărilor contestate, ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este 74,5% (113.911 elevi), în creştere cu 0,1% (203 elevi) faţă de rezultatele iniţiale (74,4%). În anul 2023, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost 76,4%. După contestaţii a crescut, de asemenea, numărul elevilor cu media generală 10, de la 65 la 74.

Un număr de 152.903 absolvenţi ai clasei a VIII-a, reprezentând 95,3% dint totalul celor înscrişi, au fost prezenţi la Devaluarea Naţională. Dintre aceştia, 38.992 de candidaţi (25,5%) au obţinut medii sub 5 . Un elev a fost eliminat de la proba de Limbă şi literatură română, lucrarea acestuia fiind notată cu punctul din oficiu.

La proba de Limba şi literatura română, 119.350 de elevi (77,8%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceştia, 416 elevi au obţinut nota 10. În cazul a nouă dintre ei nota crescând în urma contestaţiei.

La Matematică,105.214 elevi (68,8%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceştia,1.133 au obţinut note de 10, un număr de 73 de elevi având această notă după contestaţii.

La Limba şi literatura maternă, 8.321 de elevi (90,5%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 68 de candidaţi au obţinut note de 10. În cazul celor cu nota maximă nu au existat modificări în urma contestaţiilor.

„În prima etapă a admiterii în învăţământul liceal din acest an, completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, se va derula în perioada 11 – 12 iulie, respectiv 15 – 22 iulie.

Tot în aceste intervale sunt prevăzute şi completarea fişelor de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt judeţ, respectiv depunerea/transmiterea fişelor, conform procedurii stabilite de Comisia naţională de admitere.

Repartizarea computerizată a candidaţilor din seria curentă, precum şi a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2024 -2025 va avea loc în data de 24 iulie”, precizează Ministerul Educaţiei.

Oficialii instituţiei menţionează că orice opţiune greşită poate conduce la o repartizare nedorită iar numărul redus de opţiuni completate poate conduce la nerepartizarea computerizată a candidatului.