Peste 200 de arestări într-o operaţiune mondială împotriva spălării banilor

NewMoney 04/12/2019 | 14:57 Ştiri
Peste 200 de arestări într-o operaţiune mondială împotriva spălării banilor

Polițiști din aproximativ 30 de ţări au arestat 228 de persoane şi au identificat mii de ”cărăuşi financiari”, în cadrul unei vaste operaţiuni împotriva spălării banilor, a anunţat miercuri agenţia europeană de poliţie Europol, relatează AFP.

Operaţiunea, care s-a desfăşurat din septembrie până în noiembrie, a condus la deschiderea a peste 1.000 de anchete penale, dintre care ”multe sunt în continuare în curs”, a precizat Europl într-un comunicat.

”Peste 650 de bănci, 17 asociaţii bancare şi alte instituţii financiare au contribuit la declararea a 7.520 de tranzacţii frauduloase ale unor cărăuşi financiari, evitând astfel o pierdere totală de 12,9 milioane de euro”, a anunţat Europol.

Operaţiunea, susţinută de Europol, Unitatea Europeană de Cooperară Judiciară Eurojust şi Federaţia Bancară Europeană (FBE), a permis identificarea a 3.833 de ”cărăuşi financiari” şi a 386 de recrutori, dintre care au fost arestaţi 228.

Aceşti ”cărăuşi financiari” iau adesea parte la activităţi de spălare a banilor fără să ştie, primind şi transferând bani obţinuţi ilegal, a precizat Europol.

Recrutorii, deosebit de activi pe reţele de socializare, reuşesc să-şi convingă victimele ”să deschidă conturi bancare sub pretextul trimiterii sau primirii de fonduri”, potrivit Europol.

Operaţiunea s-a desfăşurat în 31 de ţări, inclusiv în Germania, Belgia, Spania, Elveţia, Regatul Unit, Statele Unite şi Australia.