Anul în care am intrat va sta sub semnul războiului din Ucraina, indiferent că acesta ar putea lua sfârșit în vară sau în toamnă. Consecințele acestui eveniment vor marca anul aidoma unui puternic seism. Evident, cea mai afectată va fi Europa, care se va concentra atât pe efortul de asistență pentru Ucraina, cât și pentru a face față consecințelor războiului.
PROBLEMA GAZULUI. Necunoscutele sunt multe pentru comunitatea alcătuită din 27 de state, în con dițiile în care economia acesteia va încetini, iar pro blema alimentării cu gaz natural va rămâne o mare provocare, cu mult peste anul 2022, când, de bine, de rău, au mai existat câteva zeci de miliarde de metri cubi din Rusia și cantități suficiente de gaz lichefiat (GNL) din Statele Unite.
Anul 2023 vine cu perspectiva turării la maximum a economiei chineze (deși rămâne de văzut cum se va descurca Beijingul în condițiile răspândirii cu rapiditate a epidemiei de COVID-19, pe fondul lipsei de imunitate colectivă), care va pune mare presiune pe piața mondială de gaz lichefiat. Există un risc foarte mare de a avea prețuri și mai ridicate și cantități insuficiente, căci reluarea activității industriale chineze atrage după sine întreaga economie a regiunii, punând în prim-planul cererii mondiale huburile de import de gaz natural lichefiat din Asia de Sud-Est.
Această situație aruncă o umbră asupra optimismului marilor actori industriali germani, care văd o reducere semnificativă a activității în anul în care am intrat. În aceste condiții, nu trebuie să ne mire importanța acordată de guvernul de la Berlin planului de înarmare. Ca și în perioada anilor 1930, planu rile de înarmare au fost un instrument important al susținerii economiei, prin valențele unice ale industriei de armament de a genera beneficii pe orizontală.
Reducerea turației motorului economic german se va face simțită în toată Uniunea Europeană, dar mai ales va afecta industriile producătoare de subansambluri din statele Europei de Est. Astfel că schim barea modelului economic german ar trebui să genereze planuri și dezbateri și în statele Europei de Est, și mă refer evident la România.
În anul în care am intrat, SUA vor rămâne puternic angajate pe flancul de est al NATO și în Ucraina.
Totuși, intrarea în cea de-a doua jumătate a mandatului administrației de la Washington este de regulă sinonimă cu intrarea într-o peri oadă de campanie electorală, de atenție sporită pentru afacerile interne.
O atenție în anul în care am intrat trebuie acor dată și noului guvern de la Ierusalim, unde situația politică dificilă pe care o are de înfruntat premi erul Beniamin Netanyahu riscă să îl forțeze să marcheze puncte în planul relațiilor cu palestinienii și în Orientul Mijlociu. Iar acest lucru ar putea afecta echi librele, și așa fragile, din Orientul Mijlociu. Într-un demers fără precedent, o sută de foști ambasadori și înalți funcționari din Ministerul de Externe israelian au publicat o scrisoare deschisă în ziarul francez Le Monde prin care îi atrag atenția lui Netanyahu asupra riscurilor unei asemenea politici.
Și, pentru că suntem în regiune, să amintim că Turcia a intrat în anul centenarului (republica turcă a fost proclamată în 1923), iar acest an aniversar va coincide în mare parte și cu campania electorală pentru alegerile generale din 18 iunie. Fără îndoială că președintele Recep Tayyip Erdogan și partidul său, aflați de 20 de ani la putere, au prima șansă, însă erodarea popularității, pe fondul crizei econo mice (inflația în decembrie a fost de 64,27%), riscă să tensioneze atmosfera.
EȘEC FĂRĂ SCHIMBĂRI. Am amintit doar câteva subiecte care ne vor reține atenția și care vor face și din 2023 un an captivant pentru cei care manifestă interes pentru relațiile internaționale. Dar să nu închei fără a mă referi la România. Din păcate, 2023 începe cu aceiași actori și aceleași idei de a face politică externă, cu același interes. După eșecul „campaniei pentru Schengen“ de anul trecut, cei mai înalți res ponsabili ai politicii noastre externe ne-au comunicat că nu avem nimic de schimbat în politica noastră externă, că nu există responsabilități interne, că buna noastră credință ne-a fost înșelată de capriciile politicianiste ale cancelarului austriac Karl Nehammer și, mai ales, orice bilanț și orice analiză ar fi sinonime cu a face jocul inamicilor României.
Va fi, așadar, un an în care nu se va întâmpla ni mic și cu atât mai mult cu cât perspectiva unor schimbări în echipa guvernamentală în primăvară (chiar dacă nu vor afecta Externele), plus campania electorală focalizează interesele spre calculele politice, spre funcții după noiembrie 2024.
Dar de ce să mă mir de perspectivele politicii externe românești când rezultatele recensământului, care scot în evidență o problemă existențială, nu au generat nici măcar o ședință de guvern, niciun comunicat dinspre vârfurile statului și nicio dezbatere de substanță?!
