Percheziţii la Universitatea Titu Maiorescu într-un caz de delapidare prin vânzarea de apartamente din cămine studenţeşti

NewMoney 16/06/2021 | 10:41 Ştiri
Percheziţii la Universitatea Titu Maiorescu într-un caz de delapidare prin vânzarea de apartamente din cămine studenţeşti

Paisprezece percheziţii au loc miercuri dimineaţă în Bucureşti şi în Ilfov, inclusiv la Universitatea Titu Maiorescu, la Primăria Capitalei şi la locuinţele unor persoane bănuite de delapidare, fals intelectual şi abuz în serviciu.

”Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din I.G.P.R., sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, pun în aplicare 14 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, la o unitate de învăţământ superior privat, la sediile/punctele de lucru ale unor societăţilor comerciale, precum şi la locuinţele unor persoane bănuite de delapidare, fals intelectual şi abuz în serviciu. Vor fi puse în aplicare 32 de ordonanţe, prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la diferite instituţii publice, notari publici şi societăţi comerciale”, anunţă IGPR.

Din cercetări a reieşit că, din anul 2010 şi până în prezent, persoane cu atribuţii de conducere din cadrul unei unităţi de învăţământ superior privat ar fi săvârşit acte materiale, care s-ar încadra în sfera acţiunii de traficare a unor bunuri în folosul altei persoane, acţiuni ce ar fi presupus supunerea unor bunuri imobile din patrimoniul/gestiunea unităţii unor operaţiuni speculative, operaţiuni în urma cărora persoane apropiate acestora ar fi obţinut un profit, prin modalitatea vânzării unor apartamente construite din bugetul unităţii şi fără respectarea contractului de concesiune încheiat între unitatea de învăţământ şi o instituţie publică.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, persoane cu putere de decizie din cadrul unităţii de învăţământ superior privat ar fi acordat anumite contracte de prestări servicii unor persoane juridice, în mod preferenţial (2 societăţi administrate de aceeaşi persoană fizică), pe fondul unor legături personale preexistente între persoanele implicate în procesul decizional din cadrul unităţii de învăţământ şi persoana care asigura conducerea acestor societăţi.

Prin activitatea infracţională derulată, ar fi fost acordate anumite contracte de prestări servicii unor persoane juridice, în mod preferenţial, în valoare de peste 121 de milioane de lei (24 de milioane de euro).

Conform G4Media, sunt vizate persoane din conducerea Universităţii Titu Maiorescu din Capitală, care ar fi vândut mai multe apartamente din căminele universităţii. De asemenea, se ridică documente şi de la Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4, fiind vizate autorizaţiile de construire eliberate şi contractele de concesiune a unor terenuri.

La acţiune participă poliţişti ai I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, I.P.J. Buzău şi I.P.J. Vâlcea, sprijiniţi de Direcţia Operaţiuni Speciale, Institutul Naţional de Criminalistică şi de echipe ale Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.