Penitenciarele din România au câștigat anul trecut aproape 13 milioane de euro din munca deținuților

NewMoney 21/05/2019 | 13:32 Ştiri
Penitenciarele din România au câștigat anul trecut aproape 13 milioane de euro din munca deținuților

Penitenciarele din România au obținut anul trecut venituri de peste 12,7 milioane de euro din munca celor 2.600 de deținuți care au lucrat pentru diverse companii, scrie Economica.net.

Penitenciarele care au încheiat cele mai mari contracte anul trecut au fost cel dn Timişoara, urmat de cel din Arad şi Bucureşti-Rahova, spun reprezentanții Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a obţinut din munca deţinuţilor venituri de peste 12,7 milioane de euro, cu 22% mai mult decât în anul anterior. În primele trei luni ale acestui an, peste 2.200 de deţinuţi au lucrat pentru companii sau persoane fizice.

Cei mai mulți deținuți care aleg să muncească ajung în construcții, agricultură, panificaţie, salubrizare, cu un program de până la 40 de ore pe săptămână.

Pentru munca depusă, condamnaţii sunt plătiți cu 12,43 de lei pe oră, sumă echivalentă cu salariului de bază minim brut pe ţară, dar pentru care nu plătesc impozit. În posesia deținuților ajunge doar 40% din această sumă, însă, restul de 60% ajungând în conturile administraţiei penitenciarului, mai scrie Economica.net.

În cazul în care deţinutul a fost obligată la plata de despăgubiri civile, iar acestea nu sunt încă achitate, jumătate din banii cuveniţi se utilizează pentru repararea prejudiciului.


Foto: Mediafax