Pe ultima sută de metri, Guvernul Cîţu a decis majorarea salariilor cadrelor didactice

Elena Marinescu 06/10/2021 | 20:33 Ştiri
Pe ultima sută de metri, Guvernul Cîţu a decis majorarea salariilor cadrelor didactice

Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei vor susţine solicitarea sindicatelor din învăţământul preuniversitar şi universitar privind aplicarea de la 1 ianuarie a celor două majorări salariale pentru aceste categorii, de câte 8% fiecare, care au rămas restante în urma prorogării anterioare a prevederilor legale, potrivit unui comunicat al MMPS.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, s-au întâlnit miercuri cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământul preuniversitar şi universitar, cu care au discutat situaţia salariilor de anul viitor ale personalului din învăţământ, potrivit comunicatului.

Cele două părţi au discutat despre salarizarea personalului didactic din învăţământ, care ar fi trebuit să primească, din 1 septembrie 2020, salariile prevăzute de lege pentru anul 2022, prevedere care a fost ulterior prorogată.

Conform comunicatului, în timpul întrevederii, reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ au solicitat ca acele două tranşe de majorări salariale restante prevăzute de Legea 153/2017, de câte 8% fiecare, să se acorde începând cu data de 1 ianuarie 2022, astfel încât să se atingă nivelul maxim de salarizare prevăzut pentru personalul didactic în această lege.

În cadrul discuţiilor s-a convenit ca Ministerul Educaţiei să calculeze impactul financiar al acordării majorărilor salariale solicitate de sindicate, precum şi al creşterii salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi că reprezentanţii celor două ministere vor susţine solicitările reprezentanţilor federaţiilor sindicale prezenţi la această întâlnire„, se precizează în comunicat.

Conform comunicatului, cele două părţi au discutat şi despre impactul majorării salariului minim asupra categoriilor de personal nedidactic care au deja veniturile la nivelul salariului minim pe economie de anul viitor.

Totodată, având în vedere că Ministerul Educaţiei a preluat creşele de la administraţia publică locală, cele două părţi au tratat situaţia salarizării funcţiei de educator puericultor, care nu se regăseşte în categoria funcţiilor didactice din anexa nr. 1 la Legea-cadru nr.153/2017, se menţionează în comunicat.

Prin urmare, în perioada următoare, Ministerul Educaţiei va analiza consecinţele şi impactul salarial pentru această funcţie, pentru a putea propune modificările necesare în Legea salarizării, potrivit comunicatului Ministerului Muncii.

În cadrul întrevederii a fost discutată şi problema salarizării funcţiei de director din cadrul unităţilor de învăţământ, care este complet nemotivantă, sindicatele semnalând că salarizarea acestei funcţii de conducere este, în anumite cazuri, sub nivelul de salarizare al funcţiilor didactice de predare sau chiar sub nivelul unor funcţii de conducere de la personalul didactic auxiliar, conform comunicatului.

Raluca Turcan a precizat că inechităţile salariale pentru personalul din învăţământ vor fi eliminate prin noua Lege a salarizării, care urmează a fi elaborată în perioada următoare cu scopul de a aduce echitate şi calitate în sistemul public, se precizează în comunicat.