Ştiri

Patru localităţi din Timiş vor intra în carantină

Localităţile Şandra, Niţchidorf, Dumbrăviţa şi Şag din judeţul Timiş urmează să intre în carantină, întrucât rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a crescut foarte mult în ultima perioadă. DSP a transmis Institutului Naţional de Sănătate Publică propunerea de carantinare a acestor localităţi.

„În urma unei analize, Direcţia de Sănătate Publică Timiş a transmis Institutului Naţional de Sănătate Publică propunerea de carantinare a localităţilor Şandra şi Niţchidorf, respectiv U.A.T. – urilor Dumbrăviţa şi Şag. În urma avizului favorabil carantinării dat de INSP, astăzi, subprefectul Mircea Băcală a convocat şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul căreia s-a votat instituirea măsurii de carantinare pe o perioadă de 14 zile”, se arată într-un comunicat de presă, de marţi, al Prefecturii Timiş.

Hotărârile vor fi transmise de urgenţă către Centrului Naţional de Coordonarea şi Conducere a Intervenţiei în vederea emiterii ordinelor şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă pentru instituirea carantinei în cele patru localităţi. Măsura de carantinare intră în vigoare de la data şi ora prevăzută în ordinul şefului DSU.

Rata de infectare la o mie de locuitori în cele patru localităţi este: Dumbrăviţa – 7,68; Niţchidorf – 10,33; Şag – 10,87; Şandra – 7,34.

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies