Patiseria Tineretului a investit 60.000 de euro într-o nouă unitate în centrul Bucureștiului

Gabriel Bucur 18/09/2017 | 15:44 Ştiri
Patiseria Tineretului a investit 60.000 de euro într-o nouă unitate în centrul Bucureștiului

Patiseria Tineretului a anunțat că va inaugura, marți, o unitate de 35 de metri pătrați în zona Piața Unirii din București, ca parte din planul de dezvoltare și consolidare a poziției în piața de profil din țară.

Noua patiserie este a patra din rețea – după ce, în primăvara acestui an, compania a vândut o unitate – și este situată în centrul istoric al Capitalei, pe strada Halelor, într-o clădire construită în anul 1890. Investiția pentru amenajarea noii patiserii și dotarea sa cu echipament special s-a ridicat la 60.000 de euro.

„Ne doream să deschidem al patrulea punct propriu de lucru în București, mai ales că avem în vedere ca următoarele patiserii să fie în regim de franciză. Planurile noastre sunt să dezvoltăm o rețea prin intermediul căreia să comercializăm produse 100% româniști, făcute după rețete vechi pe care le știm din bătrâni. Vrem să aducem clienților noștri, prin gustul produselor pe care le coacem zilnic în cuptoare, bucuria copilăriei”, a explicat Cristian Chițu, fondatorul Patiseria Tineretului.

Patiseria Tineretului a fost înființată în 2012, iar, în prezent, compania are patru puncte de lucru proprii în București.

În 2016, compania a avut o cifra de afaceri de peste 700.000 euro, iar pentru anul acesta, odată cu deschiderea noii unități, sunt așteptate încasări mai mari cu 20.000 de euro pe lună.

Reprezentanții patiseriei și-au propus ca, în următorii doi ani, să ajungă la zece puncte de lucru în București, atât în sistem de franciză, cât și prin reprezentanțe proprii. Planul de termen lung presupune extinderea la nivel național, în marile orașe, printr-o rețea de patiserii.

 


FOTO: Patiseria Tineretului

 

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.