Ştiri

Parlamentul a adoptat proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024

Camera Deputaţilor şi Senatul a adoptat, în plenul reunit de miercuri, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2024. Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor Alfred Simonis a anuţat că au fost 299 de voturi „pentru şi 82 de voturi „împotrivă”.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, după ce plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatul ui a adoptat bugetul pentru anul viitor, că „este un buget pentru români, nu e un buget pentru politicieni”. Liderul PSD a adăugat că şi-ar fi dorit dezbateri corecte în comisii, cât şi în plen, atât a celor din coaliţie, cât şi a celor din opoziţie.

„După manifestările de ieri şi după cele de astăzi, se pare că încep să cred ce se auzea pe holurile Parlamentului sau pe stradă, faptul că dumneavoastră v-aţi vacinat de 1.000 de ori ca să acoperiţi furăciunea lui Voiculescu şi se pare că v-a dăunat foarte mult”, a mai spus şeful Executivului.

La votarea amendamentelor la proiect, preşedintele partidului AUR George Simion a anunţat că parlamentarii formaţiunii părăsesc sala plenului reunit al Camerei şi Senatului şi nu votează bugetul pentru anul 2024, în semn de protest pentru că PSD şi PNL nu au acordat profesorilor majorarea de 40% promisă.

20.000 de amendamente

Peste 20.000 de amendamente depuse, din care doar 962 au au fost admise, fiecare parlamentar a avut un minut pentru a-şi susţine amendamentul în plen.

De asemenea, plenul reunit al celor două Camere a respins, miercuri, amendamentul USR privind eliminarea pensiilor pentru primari şi preşedinţii de Consilii Judeţene şi cel privind bugetul Capitalei, depus de Forţa Dreptei, prin care se solicita revenirea la bugetul iniţial al Capitalei.

În schimb, deputatul PNL Florin Roman anunţă miercuri că Parlamentul a adoptat articolul din legea bugetului, în care a depus amendamentul PNL, prin care blochează creşterea impozitelor şi taxelor în România, în 2024.

Totodată, Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, în plenul reunit de miercuri, un amendament al UDMR, pe care comisiile parlamentare îl respinseseră iniţial, şi care prevede alocarea a 10 milioane lei în bugetul Ministerului Educaţiei pentru iniţierea şi organizarea, din martie 2024, a derulării Programului naţional de susţinere a învăţării limbii şi literaturii române (PNSILLR).

Pe 15 decembrie, Executivul a aprobat proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor de stat pentru 2024.

Elena Marinescu

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

3 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

3 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies