Ştiri

Parchetul European condus de Laura Codruţa Kovesi investighează fraude cu fonduri UE în Bulgaria

Biroul procurorului public european (EPPO, Parchetul European) a confirmat luni că a primit din Bulgaria mai multe rapoarte privind acuzaţii grave de fraudă cu fonduri UE şi corupţie sistemică, cazuri în care sunt implicate oficialităţi de rang înalt, indică o declaraţie a EPPO publicată pe website-ul instituţiei.

”Sunt în desfăşurare investigaţii. Nu vor fi date alte detalii suplimentare pentru a nu periclita rezultatul investigaţiilor. Dacă vreo informaţie adiţională poate fi făcută publică, vom face acest lucru în mod proactiv”, menţionează declaraţia citată.

Fostul premier bulgar Boiko Borisov a fost reţinut săptămâna trecută în cadrul unei investigaţii referitoare la utilizarea frauduloasă de fonduri europene, informează site-ul Novinite.com şi agenţia Reuters. Investigaţia, coordonată de Direcţia Generală a Poliţiei bulgare, se referă la 120 de cazuri de utilizare frauduloasă a fondurilor acordate Bulgariei de Uniunea Europeană. Conform agenţiei Reuters, la investigaţie participă şi procurori din cadrul Biroului Procurorului UE (Parchetul european).

Parchetul European şi-a început activitatea la 1 iunie 2021

Parchetul European ar fi trebuit să fie operaţional la sfârşitul lui 2020, dar şi-a început activitatea la 1 iunie 2021. EPPO este instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro.

Patru dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene – Polonia, Suedia, Ungaria şi Irlanda – au ales să nu participe la EPPO, în timp ce Danemarca are un opt-out de la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie (AFSJ).

Fiecare dintre cele 22 de ţări participante are un procuror european în cadrul Colegiului EPPO la Luxemburg, care este prezidat de procurorul-şef european, funcţie deţinută în prezent de procurorul român Laura Codruţa Kovesi. Fiecare stat participant are cel puţin doi procurori europeni delegaţi, care conduc investigaţii în ţara lor.

Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a mers vineri în Ucraina, țară aflată în ziua a 23-a de război și a semnat un acord cu Parchetul General al Ucrainei. Conform procurorului general ucrainean, discuțiile au vizat și „confiscarea averilor criminalilor de război”.

Elena Marinescu

Recent Posts

Poluare masivă în Marea Neagră. Substanțe nocive în apa mării, de 60 de ori peste normă

Chiar înaintea începerii sezonului estival, specialiștii sunt în alertă şi prelevează probe de apă din…

20 de minute ago

România a avut cel mai semnificativ avans din UE al lucrărilor de construcţii

Lucrările de construcţii au scăzut cu 0,1% în Uniunea Europeană şi au crescut cu 0,1%…

o oră ago

93.000 de companii au beneficiat de finanţare prin programul IMM Invest

93.000 de companii au beneficiat, până în prezent, de finanţare prin intermediul programului IMM Invest,…

2 ore ago

Proprietăţi de 7 miliarde de euro vor fi oferite la vânzare la Târgul Naţional Imobiliar

Proprietăţi imobiliare în valoare totală de şapte miliarde de euro vor fi scoase la vânzare…

3 ore ago

Nou val de praf saharian deasupra României

Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de…

4 ore ago

Bucharest Tech Week aduce în prim plan speakeri mondiali de elită la cele cinci summituri de business – Parteneriat

În perioada 10 - 14 iunie, Bucharest Tech Week va găzdui cinci summituri de business,…

6 ore ago

Acest website folosește cookies