Ca o ironie istorică, pandemia de COVID-19 a început să se răspândească cu repeziciune chiar într-o perioadă când se împlinea un secol de la sfârșitul așa-zisei „gripe spaniole“, care făcuse ravagii în Europa și SUA preț de doi ani. Prin martie 2020, habar nu aveam că a existat o epidemie care a ucis în prima parte a anilor 1900 aproape 50 de milioane de oameni și a afectat între un sfert și o treime din populația planetei. Cu excepția epidemiologilor și a istoricilor, pandemia de acum un secol era foarte puțin cunoscută publicului larg. Marea problemă este că la fel de puțin notorie era chiar în timp ce se desfășura, între 1918 și 1920.
Cenzura instituită asupra ziarelor și revistelor din statele implicate în Primul Război Mondial a obturat accesul cetățenilor la informații esențiale legate de evoluția bolii. Guvernele respective au cenzurat masiv presa vremii în această privință, de teamă ca moralul populației (și așa afectat) să nu se prăbușească și, nu în ultimul rând, de teamă ca inamicul să nu-ți afle slăbiciunile de care să profite pe câmpul de luptă.
O FARSĂ A CENZURII. Spania, fiind neutră, nu și-a cenzurat presa, așa că informația a circulat liberă, iar oamenii au putut să înțeleagă dimensiunea reală a riscului. Mai mult decât atât, ziarele spaniole au publicat știri chiar despre infectarea regelui Alfonso al XIII-lea, ceea ce e de presupus că a avut un impact emoțional ridicat. Neinformați, ceilalți europeni și americanii (Statele Unite au intrat în război în 1917) au crezut că gripa își face de cap doar în Spania – de aici și numele nedrept pe care l-a primit.
Unii istorici sunt de părere că „gripa spaniolă“ a grăbit sfârșitul Primului Război Mondial. Nu este exclus, ținând cont de modul eronat în care a fost administrată pandemia. Există mărturii că trupele germane au fost atât de grav afectate, încât nu au putut organiza atacul final asupra Puterilor Aliate (A Treia Republică Franceză, Regatul Unit și Imperiul Rus). Germania, alături de Imperiul Austro-Ungar, făcea parte din alianța inamică – Puterile Centrale. Pe măsură ce tot mai multe state au intrat în război, de-o parte și de alta, tot mai mulți cetățeni erau privați de informația corectă privind gravitatea epidemiei.
Un secol mai târziu, noul coronavirus găsește omenirea într-o ipostază doar parțial diferită. Boala apare în China – cele mai multe indicii merg spre acest scenariu –, însă autoritățile de la Beijing pun batista pe țambal. Restul lumii află de apariția unui virus mortal când era deja prea târziu, când acesta se răspândise. Multe s-au schimbat în ultimul secol, însă cenzura (cu setul de consecințe pe care le presupune) a supraviețuit, spre ghinionul multor pământeni.
Ce s-a întâmplat însă după ce informația a ajuns în posesia lumii libere? Cetățenii de pretutindeni au aflat mai multe decât aveau nevoie. În paralel cu virusul, a izbucnit și o pandemie de conspirații. Răspândirea teoriilor cum că în spatele lui COVID-19 funcționează un plan orchestrat de forțe oculte sau că virusul pur și simplu nu există a fost extrem de agresivă în primăvara trecută. Pe măsură ce fiecare dintre noi a aflat de cunoscuți care au făcut boala sau chiar au murit, lucrurile par să se fi mai liniștit. Par, pentru că sondaje privind credința europenilor sau a americanilor în conspirații s-au făcut din aprilie până în iulie 2020, când tema era foarte fierbinte.
Întrebarea e dacă teoriile conspirației nu cumva sunt la fel de periculoase (la propriu) pentru unii precum cenzurarea informației. Un sondaj publicat prin vară arăta că un sfert dintre americani credeau că aceste teorii conțin ceva adevăr. Un altul ne spunea că 7% din populația Statelor Unite împărtășea opinia că Bill Gates este „autorul“ COVID-19 și că se folosește de această criză pentru a instaura „o nouă ordine mondială“. Europenii erau la acel moment mai puțin creduli, însă adepții teoriei conspirației se numărau tot cu zecile de milioane. Ponderea lor se ridica la 4% în Marea Britanie și în Franța, respectiv la 5% în Germania.
EXISTĂ EXPLICAȚII. Cum se explică succesul nebănuit al acestor povești? John Cook și Stephan Lewandowsky, cercetători de la două universități din SUA și din Marea Britanie, au redactat chiar un ghid despre cum să te protejezi împotriva dezinformării. Cei doi sunt de părere că măcar patru factori ajută teoriile conspirației să prolifereze. E vorba despre sentimentul vulnerabilității, dorința de a explica evenimente neprevăzute, nevoia de apărare în fața pericolelor și reflexul de a contesta discursul politic oficial. E de la sine înțeles că rețelele sociale sunt un catalizator al conspirațiilor. Iar cei care cred în ele sunt utilizatori foarte „angajați“, în sensul că nu se limitează la cititul unei „știri“ despre cum virusul a fost creat în laboratoarele din China, ci îi dau și o apreciere, ajutând astfel la propagarea sa.
Deci, au progresat societățile în ultimii o sută de ani? Când vine vorba de răspândirea unui virus de la om la om, se pare că nu semnificativ.
